Barometrul de Încredere Edelman 2018. A crescut credibilitatea CEO-ului
Lumea se așteaptă ca mediul de afaceri să fie un agent al schimbării
Angajatorul reprezintă noul spațiu sigur în ceea ce privește guvernanța globală, având în vedere faptul că 72% dintre respondenți susțin că au încredere în propria companie, iar 64% cred că o companie poate lua măsuri care să crească profitul și să aducă beneficii socio-economice comunităților în care activează, potrivit cercetării realizate de Edelman.
„Creșterea nivelului credibilității CEO-ului în acest an, în 20 de țări, reprezintă un semnal bun pentru mediul de afaceri și am putut observa acest trend și în România, unde din ce în ce mai mulți oameni au încredere că mediul de business și societatea civilă pot aduce schimbări majore în societate, ” a declarat consultantul Corina Vinţan.
Aproape două treimi dintre respondenți declară că vor ca directorii executivi să preia inițiativa privind schimbarea politicilor publice, în loc să aștepte guvernul, care se situează în prezent, în 20 de țări, din punctul de vedere al încrederii în mod semnificativ sub afaceri.
Această încredere sporită vine cu noi așteptări; consolidarea încrederii (69%) ocupă acum locul 1 în rândul priorităților directorilor executivi, depășind realizarea de produse și servicii de înaltă calitate (68%).
Descoperiri cheie ale Barometrului încrederii 2018 includ:
- Tehnologia (75%) rămâne cel mai de încredere sector al industriei, urmat de educație (70%), servicii profesionale (68%) și transport (67%). Serviciile financiare (54%) reprezintă din nou sectorul cu cel mai scăzut nivel de încredere din partea populației, alături de bunurile de consum ambalate (60%) și automobile (62%).
- Companiile cu sediul în Canada (68%), Elveția (66%), Suedia (65%) și Australia (63%) sunt cele mai de încredere. Brandurile de țară cel mai puțin de încredere sunt Mexic (32%), India (32%), Brazilia (34%) și China (36%). Încrederea în brandul de țară S.U.A. (50%) a scăzut cu cinci puncte, cel mai mare declin dintre țările participante la sondaj.
- Aproape șapte din 10 respondenți și-au exprimat îngrijorarea față de știrile false și de informațiile false utilizate ca arme.Jumătate dintre cei chestionați declară că interacționează cu mass-media mai puțin de o dată pe săptămână, în timp ce 25% au spus că nu citesc deloc mass-media, pentru că este prea neplăcut. Majoritatea respondenților consideră că organizațiile de știri se concentrează prea mult asupra: atragerea unui număr mare de cititori (66%), asupra știrilor senzaționaliste (65%) și asupra politicii (59%).
Pentru prima oară, media este instituția în care oamenii au cel mai puțin încredere, la nivel global. În 22 din cele 28 de țări participante la sondaj, media nu mai prezintă încredere. Pierderea încrederii în a patra putere a țării e provocată în primul rând de scăderea semnificativă a a încrederii în platforme media, în special în motoarele de căutare și social media. 63% dintre respondenți au declarat că nu știu cum să deosebească jurnalismul de calitate de zvonuri sau știri false sau dacă o anumită știre a fost sau nu realizată de o instituție media respectabilă.