Aspecte ale vieţii personale pe care nu merită să le sacrifici pentru job
În timp ce cei mai mulți oameni pretind că se deconectează de îndată ce ajung acasă, cercetările recente spun altceva. Un studiu realizat de American Psychological Association a constatat că mai mult de 50% dintre noi verificăm e-mailul de serviciu înainte și după program, în weekend și chiar și atunci când suntem bolnavi. Mai mult, 44% dintre noi ne verificăm e-mailul de serviciu în timp ce suntem în vacanță.
Un studiu efectuat de către Northern Illinois University arată cât de dăunătoare este această conexiune permanentă. Studiul a demonstrat că presiunea de a răspunde la e-mailuri în afara orelor de muncă generează stres prelungit, pe care cercetătorii l-au numit “telepressure.” Acest fenomen are ca efect imposibilitatea oamenilor de a se relaxa și de a se decupla cu adevărat de job. Această stare prelungită de stres este foarte dăunătoare pentru sănătatea angajaților. Pe lângă creșterea riscului de boli de inimă, depresie și obezitate, stresul afectează performanța cognitivă.
Dacă nu stabilim limite clare între timpul de lucru și timpul liber, viața noastră personală, sănătatea și productivitatea vor avea de suferit.
Răspunsul la e-mailuri în afara orelor de lucru nu este singura privință în care trebuie să se stabilească limite. Este nevoie să faci distincția între ce aparține angajatorului și ce îți aparține doar ție. Dacă nu ai grijă de următoarele aspecte din viața ta personală și nu înveți să spui „nu”, vei fi nevoit să renunți la ceva cu o valoare incomensurabilă:
Condiția fizică
Este dificil să-ți dai seama când ai nevoie să stabilești limite legate de sănătatea ta la locul de muncă, deoarece declinul se produce treptat. Acumularea de stres, lipsa de somn și statul pe scaun toată ziua fără a face mișcare pot avea efecte negative. Nu va trece mult timp până când vei începe să ai dureri de spate, cearcăne de la oboseală și ți se va deteriora condiția fizică. Secretul este să nu lași aceste lucruri să se acumuleze și să menții o rutină sănătoasă. Gândește-te la ceea ce trebuie să faci pentru a te menține sănătos: fă o plimbare în pauza de prânz, nu lucra în weekend și bucură-te de concediul pe care ți l-ai programat. Fă un plan și urmează-l orice ar fi pentru că, în caz contrar, vei fi acaparat de muncă.
Familia
Este ușor să-ți neglijezi familia din cauza muncii. Mulți dintre noi o facem pentru că privim serviciul ca pe un mod de a ne susține familia. Ne gândim că trebuie să facem mai mulți bani astfel încât copiii noștri să aibă un viitor bun. Cu toate că aceste intenții sunt bune, ele pot face rău membrilor familiei tale dacă nu petreci suficient de mult timp cu aceștia. Peste mulți ani, când vei fi îmbătrânit, nu îți vei aminti câți bani ai făcut, ci amintirile pe care le-ai creat alături de cei dragi.
Citeşte mai mult pe dorudima.ro