Adaptarea la lumea VUCA

Cineva spunea că facem tranziția de la o lume a problemelor ce pentru a fi rezolvate necesită viteză, analiză și eliminarea incertitudinilor, la o lume a dilemelor, ce necesită răbdare și în care trebuie să învățăm să trăim cu incertitudinea și să căutăm sens în interiorul ei.

VUCA nu e ceva ce trebuie rezolvat, este un concept ce descrie pur și simplu o stare de fapt. Cum ne asigurăm atunci că facem față acestei lumi? Desigur că adaptându-ne ei.

În natură procesul de adaptare al organismelor este strâns legat de trei tipuri de abilități: de aclimatizare, flexibilitate și agilitatea în învățare. Procesul de adaptare devine astfel posibil datorită uneia sau a unei combinații între ele.

Dacă aclimatizarea este ceva ce ni se întâmplă încet-încet, celelalte două abilități pot fi antrenate și cred că ele stau la baza performanței în mediul de afaceri în zilele noastre și în viitorul apropiat.

Flexibilitatea

În workshopurile de improvizație aplicată în business pe care le susținem am observat că flexibilitatea ține de un tip de mindset și poate fi antrenată.

Imaginați-vă că trebuie să construiți o poveste în trei persoane, cu titlul ”Pălăria fermecată”. Fiecare participant trebuie să contribuie pe rând, continuând povestea atunci când un moderator îndreaptă spre el, la întâmplare, microfonul. Obiectivul exercițiului este ca povestea să iasă coerentă și interesantă, iar atmosfera este precum cea din lumea VUCA – povestea avansează într-un ritm alert, nu știi exact când îți vine rândul și în ce stadiu, nu știi exact cât va dura intervenția ta etc. Provocarea seamănă cu mediul de business pentru că, similar, îți setezi un obiectiv și contribui la atingerea lui, dar ești influențat semnificativ și de răspunsul contextului în care te desfășori. Ceilalți doi participanți personifică factorii ce te pot influența (ex: concurența).

La improvizație rezultatul cel mai bun e obținut atunci când participanții știu să accepte ce au creat ceilalți și să avanseze povestea aducându-și propriul aport în linie cu ce a fost construit până atunci. Practic, improvizatorii experimentați reușesc să găsească echilibrul între a renunța la propriile scenarii, a le ajusta sau a le expune așa cum sunt în funcție de caz.

La primele sesiuni, participanților nu le ies poveștile atât de bine. Tuturor ne vine o idee despre ce ar putea să se întâmple cu pălăria și unii participanți se blochează din teama de a nu greși, de a nu fi suficient de buni sau pentru că nu reușesc să țină pasul cu ritmul în care povestea evoluează până le vine lor rândul – fiind până atunci concentrați la a perfecționa propriul scenariu.

O altă tendință este aceea de a insista cu propria idee, pentru că odată construită, creierul nostru se atașează de ea. În acest caz participanții încearcă să o impună, să o sugereze, să o forțeze în poveste și astfel o țin pe loc sau o fac incoerentă. Folosesc timpul pe care îl au la dispoziție nu avansând povestea ci încercând să repare ce nu e aliniat cu propriul scenariu.

Improvizația poate fi o modalitate de a antrena acest mindset – orientat spre a fi deschis, a putea să accepți și să integrezi rapid elemente noi și asta înseamnă practic să te antrenezi pentru a fi flexibil.

Sunt și alte modalități de a dezvolta flexibilitatea: oferirea oportunității de a lucra pe proiecte diverse, de a participa și la dezvoltarea altor skill-uri decât cele strict conectate cu job-ul actual, suportul în a experimenta metode noi de lucru pentru același task etc.

E important așadar să antrenăm flexiblitatea ca să putem îmbrățișa schimbările, ambiguitatea, incertitudinea, nu de a ne opune lor.

Citeşte mai mult pe hrmanageronline.ro