A schimbat domeniul, a riscat şi a câştigat poziţia de HR Manager
Cristina Călugăru se visa prezentatoare de știri sportive, iar mama ei o vedea economist. Cu toate acestea, nu i-a fost menit să urmeze niciuna dintre aceste meserii.
Când i s-a ivit o oportunitate, aceea de a avansa de la poziția de Asistent Manager la cea de Specialist HR, ea a acceptat-o. Şi aşa a început călătoria sa în domeniul Resurselor Umane.
„Am avut ceva emoții la început, cariera mea în HR a fost o întâmplare, dar sunt convinsă că lucrurile au un scop bine definit în viață și nimic nu este întâmplător”, își amintește Cristina Călugăru despre momentul în care, la numai 20 de ani, a acceptat o poziție despre care nu știa cât de dificilă este sau ce responsabilități presupune.
Au ajutat-o însă studiile (Jurnalism, Comunicare și Relații Publice), care, după cum explică aceasta, îți permit să înveți cum poți comunica informațiile unui public divers în mod eficient, cu obiective specifice în minte. În plus, s-a calificat și în Managementul Resurselor Umane. A studiat diverse module de recrutare, evaluarea performanțelor, salarizare. În perioada imediat următoare își va susține disertația în Managementul Resurselor Umane la SNSPA.
“În opinia mea, HR Managerul trebuie să se asigure că organizația este configurată corect pentru creștere, că are oamenii cei mai buni în acele poziții care dau diferența din punctul de vedere al businessului și, nu în ultimul rând, că își cunoaște compania în care activează”, spune Cristina Călugăru.
Un prim pas
După angajare, la foarte scurt timp, șeful ei de-atunci, un model în carieră pentru Cristina, i-a strâns mâna și a felicitat-o pentru promovarea în funcție. După numai trei luni a fost numită manager de Resurse Umane.
Cu atât mai mult, ea a simțit nevoia să revină la școală. A susținut diverse cursuri, workshop-uri bazate pe psihologie, pentru a înțelege și a învăța mai bine despre latura umană. Apoi a făcut cursuri de dezvoltare personală și de perfecționare a vorbirii în public.
De regulă, oamenii percep departamentul de Resurse Umane ca fiind locul de unde vin veștile proaste, fiindcă nu sunt obișnuiți cu vești bune. De aceea, Cristina a învățat să transmită mesajele cu încărcătură emoțională, astfel încât să nu-i afecteze pe interlocutori.
„Am studiat și am citit foarte multe cărți în domeniul dezvoltării personale care să mă ajute să depășesc cu bine obstacolele întâlnite în relațiile cu colaboratorii, cu șefii, precum și cu colegii. Acestea m-au ajutat mult și în viața personală”, spune Cristina.
Ce a învăţat de la primul său şef
A petrecut 10 ani în cadrul companiei Best Foods Productions SRL, companie cu acționariat grecesc, specializată în producția snacksurilor și a alunelor, un loc despre care spune că a format-o ca om și ca specialist. „De la primul meu șef am învățat să fiu demnă, onestă, să mă apreciez, am învățat să spun «nu» atunci când trebuie, să lupt și să ajut oamenii, am învățat cum să devin o învingătoare și că oricât de bună sau rea poate fi o situație, aceasta se poate schimba în orice moment.”
Noi joburi
A schimbat domeniul în 2017, când s-a angajat la Ifantis România, în industria mezelurilor. A ales schimbarea în momentul în care a realizat că a crescut suficient încât să avanseze, iar la Best Foods atinsese deja un post managerial unde nu mai avea cum să crească.
Colaborarea cu Ifantis s-a încheiat la începutul acestui an, când s-a angajat la Bigotti (compania Graftex). „Angajarea mea la Graftex a fost o oportunitate apărută peste noapte. Lucrurile s-au derulat foarte rapid, am susținut câteva interviuri, inițial mai mult din curiozitate, fiindcă mă gândeam cum este industria textilă; cum ar fi să trec la un alt nivel; cum ar fi să lucrez cu 390 de salariați… A fost o provocare, am riscat și am câștigat, iată, poziția de HR Manager la Graftex.”
A fost încântată că a aplicat pentru o companie foarte serioasă, a regăsit sentimentul de familie, a găsit oameni pașnici și preocupați de angajați, un plan de dezvoltare, un plan de talent management, o scară pe care poți urca ușor dacă ești hotărât și concentrat pe carieră.
Coordonează o echipă de HR formată din trei persoane, au un specialist pe recrutare în zona de Sales, care se ocupă exclusiv de recrutarea a tot ceea ce ține de magazine și vânzări, un specialist pe salarizare și administrare de personal.
Provocările domeniului
Ce a fost cel mai greu pentru ea de-a lungul anilor petrecuți în HR? Când a trebuit să disponibilizeze 10 persoane. „A fost o încercare grea pentru mine, fiindcă eu empatizez foarte mult cu angajații.” De aceea, a cântărit decizia împreună cu șeful ei și au hotărât împreună să le acorde salarii compensatorii satisfăcătoare, astfel încât angajații să își poată găsi de lucru cu ușurință. „Oamenii au fost mulțumiți, ba chiar ulterior am și reangajat mare parte din ei.”
“Am o familie extraordinară”
“În timpul liber îmi place să văd un film bun, îmi place să fac sport, îmi place să călătoresc foarte-foarte mult. Cred că la sfârșitul vieții bogăția constă în ceea ce a rămas întipărit pe retină, de aceea profit de fiecare dată când am ocazia să vizitez diferite locuri, să cunosc oameni noi și să experimentez lucruri noi. Pasiunea pentru limbile străine (vorbesc fluent greacă, engleză, franceză și spaniolă) m-a împins către studiu, așadar citesc și aprofundez nu numai în limba maternă.
Am o familie extraordinară care m-a învățat niște principii cu care am reușit în viață: de la mama am deprins blândețea, feminitatea, bunătatea, iar de la tatăl meu am preluat tăria de caracter, punctualitatea, onestitatea. Sunt norocoasă să am alături un om deosebit care mă susține și mă ajută constant să îmi îndeplinesc cele mai mărețe visuri.
Mă simt o femeie împlinită și consider că am avut suficientă diplomație să las la ușă problemele de la serviciu la sfârșitul oricărei zile grele de muncă”, precizează Cristina Călugăru.
Articol preluat din numărul 247/mai 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.