7 pacate ale managerilor
Au trecut cativa ani, in care Victor a muncit intens si a devenit unul dintre cei mai buni profesionisti pe zona lui de expertiza. Toata lumea ii recunoaste valoarea si nu rareori colegii din alte departamente ii cer sfatul. Asa ca promovarea a venit natural si n-a mirat pe nimeni. Victor a fost numit managerul unei echipe de 10 persoane si pentru el a inceput o noua era.
In cartea “The Accidental Manager”, Gary Topchik spune povestea managerilor care, la fel ca si Victor, au fost promovati datorita competentelor lor tehnice. Topchik ii numeste “manageri accidentali” pentru ca, desi au primit promovarea ca rasplata pentru contributia lor in companie, nimeni nu s-a asigurat ca sunt pregatiti pentru noul rol si ca inteleg cu adevarat ce implica “a fi manager”, dincolo de marirea de salariu si cresterea statutului in cadrul organizatiei.
De prea multe ori sunt tratate superficial implicatiile profunde pe care aceasta schimbare de rol le are, atat pentru protagonist, in cazul nostru Victor, pentru echipa pe care o conduce, cat si pentru companie. Astfel devine foarte usor pentru Victor sa cada in capcana de a crede ca noua lui pozitie este doar un „upgrade” la vechea pozitie si ca, de fapt, nu s-a schimbat mare lucru in munca lui. Ce va face Victor in acest caz? Ar putea comite unul din cele 7 pacate ale „managerilor accidentali”…
1. Continua sa faca ce facea si inainte
Victor face in continuare ce stie mai bine – se bazeaza pe expertiza lui tehnica si isi petrece majoritatea timpului executand sarcini in loc sa isi dezvolte echipa. Rezultatul? Victor e coplesit de volumul urias de munca iar oamenii sunt demotivati si frustrati de aparenta lui lipsa de implicare, echipa nu are directie, rezultatele vin cu dificultate si eforturi uriase.
2. Devine autoritar
Puterea nou dobandita este ca un drog. Victor uita ca a fost si el in locul oamenilor pe care astazi ii conduce. Devine si excesiv de autoritar, arunca ordine in dreapta si in stanga si are zero toleranta pentru opinii contrare. In scurt timp tensiunea din echipa devine de nesuportat, oamenii se tem de Victor si asteapta prima ocazie pentru a parasi echipa.
3. Nu spune „nu”
In noua lui pozitie Victor isi doreste sa obtina aprobarea tuturor – ii e greu sa ia decizii care ar putea supara pe cineva, cand apar neintelegeri intre membrii echipei evita sa transeze conflictul, e ezitant si tinde sa fie de acord cu toata lumea, tot timpul. In scurt timp oamenii isi pierd increderea in el iar in echipa apare un vid de putere care lasa loc luptelor pentru influenta.
4. Nu face ceea ce predica
Victor e convins ca rolul unui manager este sa indice directia corecta, iar oamenii o vor urma. Nu este insa la fel de convins ca managerul este primul care ar trebui sa paseasca in acea directie si sa ofere echipei exemplul personal. Drept pentru care Victor nu isi urmeaza intotdeauna propriile sfaturi – cere colegilor sa vina la timp la birou iar el intarzie, le cere transparenta si sinceritate iar el nu este intotdeauna la fel de sincer si transparent. Rezultatul predictibil este pierderea rapida a respectului colegilor – regulile impuse de Victor isi pierd semnificatia – oamenii stiu ca el nu le respecta – ei de ce le-ar respecta?
5. Are favoriti
Unul dintre cele mai grave pacate ale unui manager. Victor petrece mai mult timp cu anumiti oameni din echipa, cu care are mai multe in comun sau in care are mai multa incredere. Opiniile unora conteaza mai mult pentru el decat ale altora. Aceasta este o reteta sigura pentru discordie si invidie in echipa – in loc sa se ajute unii pe altii, oamenii se vor lupta pentru atentia lui Victor. Inevitabil, oameni valorosi vor fi pierduti.
6. Nu asculta
Tuturor ne place sa vorbim despre noi si deseori gresim vorbind prea mult si ascultand prea putin. Pentru un manager asta ar putea fi o greseala extrem de costisitoare. Prea ocupat sa isi expuna opiniile, Victor ar putea pierde din vedere idei extrem de valoroase pe care membrii echipei nu mai apuca sa le expuna. In scurt timp toti vor invata ca nu are rost sa vorbesti cu „seful”, se vor refugia intr-un comportament pasiv, executand si renuntand sa mai contribuie. Victor desigur, va fi nemultumit ca oamenii nu au initiativa…
7. Devine arogant
Desi deseori este in stransa legatura cu pacatele 6. si 2., pacatul arogantei merita un loc aparte in lista. O promovare este rasplata valorii si contributiei noastre- hrana pentru stima de sine. Insa pentru Victor noua lui functie inseamna confirmarea ca e special, diferit, mai bun decat ceilalti. Ego-ul lui supradimensionat il face arognant – orb la propriile greseli, convins ca nu are prea multe de invatat de la colegi, si mai ales de la cei cu o pozitie ierarhica inferioara. Astfel Victor ar putea trece cu vederea lectii pretioase de la membrii echipei lui, dar nu numai. Victor ii priveste cu dispret pe colegii lui din alte departamente si, trecand granitele organizatiei, competitorii sunt si ei tintele suveranei lui autosuficiente. Rezultatul? Il ghiciti cu siguranta singuri…
Nu as vrea in nici un caz sa sugerez ca cele 7 pacate reprezinta lista exhaustiva a greselilor pe care le poate face un manager. Si nici nu afirm ca doar un manager incepator poate face aceste greseli – dimpotriva – am intalnit diferite ipostaze ale lui Victor la toate nivelele de management din diverse organizatii, cu implicatii din ce in ce mai grave, pe masura ce urcam treptele ierarhice. As putea spune chiar ca exista companii care fac unele din aceste greseli la nivel strategic – rigiditatea, aroganta, inechitatea, refuzul repetat de a asculta mesajele venite din directia angajatilor, clientilor, competitorilor – sunt toate erori care pot pecetlui soarta unei organizatii.
Din nenumarate studii a rezultat ca angajatii se alatura companiilor si isi parasesc managerii. Fiecare dintre aceste erori costa companiie oameni valorosi – poate ati fost si voi, vreodata in cariera, unul din acesti oameni care si-au parasit managerul. De aceea, va propun sa priviti lista celor 7 pacate ca pe o inviatie la reflectie – un model de „asa nu”. Care sunt greselile pe care voi le-ati facut? Sau pe care managerii vostri le fac? Ce alte „pacate” ati mai adauga la lista celor 7? Ce putem face pentru a combate cele 7 pacate si a avea cat mai putini „Victor” in echipele si organizatiile noastre?
Alis Anagnostakis
Senior Advisor, KPMG People&Change Advisory.