13 idei care te apropie de comunitate
1. Gândeşte în termeni sustenabili
Oamenii, comunitatea întâmpină multe probleme. Dacă vrei să le rezolvi pe toate, nu vei avea impact vizibil asupra nici uneia. Alege cauze cu care compania ta rezonează şi la care colegii tăi vor adera în mod natural. Alocă fonduri pe termen lung în aceleaşi direcţii strategice. Urmăreşte obiective pe termen lung. Insistă. Aşa vei face diferenţa!
2. Fă-ţi o strategie coerentă şi conformă cu filosofia organizaţiei pentru care lucrezi
Cu ce se ocupă organizaţia ta? Care sunt segmentele din comunitatea căreia i se adresează, în general, şi cum ar putea contribui la îmbunătăţirea vieţii oamenilor cu care vine cel mai des în contact? Ideile geniale vin răspunzând la întrebări aparent simple şi banale. Defineşte obiectivele strategiei de apropiere de comunitate în conformitate cu obiectivele organizaţiei tale, dar ținând cont și de nevoile și problemele cu care se confruntă societatea în perioada respectivă.
3. Implică în acţiunile tale oameni relevanţi, care cred în demersul tău
Există oameni, cei mai mulți dintre ei reprezentați de ONG-uri, care trăiesc pentru a face bine celor din jur. Caută-i, găseşte-i şi atrage-i de partea ta. Te vor ajuta să pui în practică viziunea, strategia, vor veni cu idei, le vor aplica, vor provoca acel impact pozitiv scontat asupra comunităţii.
4. Află problemele reale ale comunităţii şi fă ceva în sensul rezolvării acestora
În 2001, Romtelecom a avut primul contact cu Asociația Telefonul Copilului, căreia i-a pus la dispoziție la acel moment un telverde la care cei mici puteau suna pentru a-și spune problemele sau adulții puteau raporta orice încălcare a drepturilor copiilor. Acesta a fost începutul unei frumoase colaborări pe care o avem și astăzi. De-a lungul anilor, am dezvoltat împreună numeroase campanii care tratau punctual probleme cu care se confruntă copiii, identificate în urma analizei tipurilor de apeluri primite.
5. Abordează şi probleme ascunse ale comunităţii
Un studiu la nivel național, care arăta că în timpul săptămânii unul din doi copii petrece cel mult o oră pe zi cu părinţii săi, ne-a făcut să tragem un semnal de alarmă în rândul părinților privind relația cu cei mici. Am lansat atunci campania „Copil, caut timp. De petrecut cu părinţii mei.”, din dorinţa de a ataca o problemă care nu era neapărat una „la vedere”, și am venit în același timp cu soluții la îndemână, oferite de experți, readucând la viaţă, în multe familii, o relaţie de calitate între părinți și copii.
6. Răspunde rapid la chemarea comunităţii, când are nevoie
Când mare parte a României a fost acoperită de troiene de zăpadă, în februarie 2012, Romtelecom şi COSMOTE au răspuns la chemarea Crucii Roşii, oferind sprijin financiar pentru achiziţionarea a peste 18 tone de alimente pentru sinistraţii din 13 localităţi din două judeţe. A fost o mobilizare rapidă în faţa unei calamităţi care a afectat o parte a comunităţii din care facem parte.
7. O societate sănătoasă presupune şi oameni sănătoşi
O viață sănătoasă înseamnă, printre altele, o dietă echilibrată și mișcare, deci un pic mai mult decât să faci sport cu telecomanda. Or, tocmai aceasta a fost principiul de la care s-a plecat când am lansat campania „Mişcarea face bine” în 2011, pe un teritoriu CSR neocupat la acel moment la nivel național. Campania, derulată sub egida Dolce Sport, a devenit o platformă sub umbrela căreia au fost organizate zeci de evenimente de sport de masă, dintre care cel etalon, „Cea mai mare oră de sport”, a adunat în 2013 aproximativ 20.000 de spectatori și participanți.
8. Vorba dulce mult aduce
O altă campanie derulată cu Asociația Telefonul Copilului a fost legată de efectele negative ale violenței verbale, căreia îi cad victimă preponderent adolescenţii. Pe de altă parte, tot această categorie este şi cea mai predispusă la a adopta violenţa verbală ca mod de comunicare. Ideea noastră s-a concretizat în 2012 în campania „Cuvintele dor, nu-i aşa?” pe parcursul căreia cei tineri au primit sfaturi concrete pentru a se apăra de această formă de abuz.
9. Implică-te coerent în problemele comunităţii
Poţi face diferenţa prin acţiunile pe care le desfăşori, stabilindu-ţi obiective clare şi urmărindu-le permanent. Am creat pentru aceasta Fundaţia, pentru a fi și mai consistenți în eforturile noastre de a ne sprijini semenii care se confruntă cu dificultăţi.
10. Comunică deschis şi relevant
Am căutat întotdeauna să comunicăm concret ceea ce facem, iar vocea noastră să se facă auzită de către cât mai mulți români, pentru ca aceștia să înțeleagă că suntem acolo pentru ei. Şi mai ales să o facem transparent, pentru că orice membru al comunităţii te poate penaliza dacă ceea ce spui nu este conform cu realitatea.
11. Pentru a adresa o problemă, trebuie să porneşti de la cauzele ei
Pentru a rezolva orice problemă, trebuie să tratezi cauzele, nu efectele. De aceea, înainte de a porni orice campanie majoră, ne bazăm pe studii relevante, derulate intern sau cu ajutorul unor parteneri. De exemplu, toate campaniile derulate împreună cu Asociația Telefonul Copilului, adresează diverse probleme cu care se confruntă cei mici, identificate în urma analizei riguroase a apelurilor primite. Și nu ne oprim aici.
12. Fii atent la reacţia comunităţii faţă de demersurile tale
Ideile trebuie confruntate cu aşteptările şi speranţele comunităţii. Fii atent la răspunsul comunităţii la orice faci. Când te apropii de comunitate, bazează-te pe dialogul deschis.
13. Dă formă proiectelor în funcţie de ceea ce are sens pentru comunitate
Adaptează ideile şi proiectele tale în funcție de schimbările prin care trece segmentul de comunitate vizat. Ceea ce a fost bun anul trecut poate trebuie revizuit fundamental anul acesta. E o idee simplă, care presupune să fii atent şi să reacţionezi în timp real la tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din care faci parte.
Ruxandra Vodă, Director de Comunicare, Romtelecom și COSMOTE România
Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici