10 lei si-o tuica

Mi-am construit, cu cativa ani in urma, o casa de vacanta. Si pentru ca locatia era una foarte izolata, a trebuit sa apelez, de multe ori, la mana de lucru locala. Am inceput, cum e firesc, cu sapatura la fundatie. Am tocmit oameni, le-am aratat ce-au de facut si i-am intrebat cat ma costa. N-am reusit sa primesc un pret pe lucrare. Obisnuiti sa-si inchirieze bratele cu ziua la coasa, la lemne sau la piatra, s-au scarpinat sub palarii, s-au consultat, si-au delegat purtator de cuvant si mi-au comunicat: „10 lei pe zi si-o tuica.” Pretul era foarte bun. Incurcat totusi de componenta in natura a tarifului solicitat, pe care mi-era peste mana sa le-o pun la dispozitie, i-am intrebat: „Cat costa tuica? Prefer sa va dau bani in locul ei.” Raspunsul vine prompt: „La birt la Valerica e un leu jumate.” „Bine, atunci va dau 12 lei pe zi.” S-au scarpinat din nou sub palarii, s-au consultat mai indelung ca prima data si, prin acelasi purtator de cuvant, mi-au dat acordul: „Bine, dom’ sef, 12 lei pe zi si-o tuica.” „Cum, ba, si-o tuica, nu v-am inclus si banii pentru tuica?” imi exprim, indignat, nedumerirea. Iar scarpinat, iar consultari. In fine, ezitant, mi se explica: „Pai, sefu’, banii is bani, tuica e tuica; banii ii ia nevasta, tuica o bem noi! Daca-i dam bani lu’ Valerica, nu ne da tuica, ni-i taie de la datoria din caiet” Buimac 2 minute, am inteles apoi subtilele mecanisme ale economiei locale. M-am dus la Valerica, i-am platit in avans cativa litri de tuica, cu vorba sa le-o dea, seara de seara, oamenilor mei si-am rezolvat astfel problema.

Am constatat ca in acelasi fel stau lucrurile si la o sesiune de training. Participantii la un curs au anumite asteptari. O parte dintre ele sunt chiar motivele pentru care ei au ales sa participe, si se suprapun, in buna masura, cu obiectivele companiei pentru care lucreaza sau cu cele de dezvoltare personala ale cursantilor: asimilarea de noi si utile informatii, deprinderea sau aprofundarea de noi abilitati. Toate cu scopul de-a fi folosite pentru cresterea performantelor in jobul actual sau intr-unul de perspectiva. Valorizate, de aceea, la mult mai mult de 12 lei.

Mai exista, insa, o alta categorie de asteptari ale cursantilor. Personale, directe, imediate. Sunt cele care, ca si tuica primita recompensa si savurata de muncitorii mei la sfarsitul zilei, dau masura satisfactiei participarii la eveniment. Si aceasta satisfactie primara este data mai putin de subiectele si continutul cursului, cat de maniera de livrare si de conditiile de desfasurare. Iata, mai jos, cateva dintre cele mai uzuale asteptari de acest fel:

• Atmosfera destinsa, relaxata. Venim la curs fiecare cu problemele noastre, profesionale sau personale. Le putem lasa la usa numai daca vom gasi inauntru contextul care sa ne incurajeze sa o facem. Un mod de adresare neprotocolar, o comunicare lejera, umor de calitate presarat in discurs, pot imprima o astfel de atmosfera;
• Networking si interactiune. Participantii la un curs doresc sa foloseasca acest prilej pentru a se cunoaste mai bine intre ei si/sau sa evalueze cat mai bine potentialul acestor relatii bilaterale. Incerc, ca trainer, sa satisfac mereu aceasta asteptare, prin discutii facilitate in timpul cursului si chiar in pauze, sau prin modul de alcatuire a grupelor pentru aplicatiile practice.
• „Evrika!” Senzatia descrisa de acest cuvant, rostit in gand sau tare, se traduce intotdeauna prin satisfactie personala. Nu informatia livrata cu palnia, ci dezbaterile cu argumente si exemple relevante pentru preocuparile si experienta participantilor, ii vor ajuta sa-si construiasca singuri esafodajul logic al conceptelor si notiunilor predate.
• Confort personal. Sala de curs, pupitrul, scaunul, lumina, priza de internet, cuierul, toate contribuie la acest confort. In plus, nu am participat pana acum la vreun curs la care sa nu surprind, in pauze, discutii despre gustul ciorbei de la pranz sau al cafelei de dimineata. Si-am putut constata impactul cand concluzia nu era una pozitiva.

Astfel de lucruri, formulate explicit, figureaza rareori pe foaia de flip-chart pe care notam constiincios, la inceput de curs, asteptarile participantilor. Suntem tentati, tocmai de aceea, sa nu le acordam suficienta atentie. Le denumim, generic, „beneficii colaterale”, cu conotatia peiorativa implicita. Am inteles insa, din experienta, ca ele sunt obligatorii. Banii nu tin loc de tuica. Ea va trebui, mereu, livrata ca atare. Asa ca-mi iau mereu la mine bidonul cu exemple, glume si povesti, din care torn, constant, in timpul cursului. Mai tin in geanta si cateva pliculete de zahar. Pentru cei care prefera cafeaua mai dulce.

Managing Partner – Diagma
www.diagma.ro