Gestionarea emoţiilor este cheia succesului

Ce înseamnă o viaţă de succes? Pentru unii succesul poate însemna carieră, pentru alţii succesul se măsoară în bani, pentru alţii înseamnă reuşite sentimentale sau alte persoane pot să considere că a avea succes înseamnă să ai o viaţă în armonie, o viaţă plină.

Se spune că noi suntem jongleurul propriei vieţi. Mingile cu care jonglăm sunt sănătatea, emoţiile, relaţiile/familia, cariera, timpul, banii, spiritualitatea. Se întâmplă să mai scăpam câte una pe jos. Se pare că mingea banilor şi a carierei sunt din cauciuc şi dacă le scăpăm pe jos ele revin, fiind elastice. Dar mingea sănătăţii sau a familiei odată scăpată pe jos poate să se zgârie sau chiar să se spargă.

De ce sunt emoţiile cheia succesului? Cum pot ele să ne influenţeze cariera, sănătatea, banii? Pot oare banii să aibă vreo legătură cu emoţionalul? Se pare că da. Există o legătură între toate aceste aspecte. Există legături între emoţii şi sănătate, există legături între emoţii şi viaţa de familie. Emoţiile ne influenţează deciziile raţionale pe care le luăm în viaţa de afaceri, deşi ne spunem că suntem raţionali şi facem calcule.

Inteligenţa emoţională este o limbă străină pe care o vorbim zilnic, dar pe care nu o înţelegem. Spun acestea deoarece cheia succesului nostru stă în emoţiile negative sau, mai bine zis, în înţelegerea lor. Emoţiile vin să ne vorbească despre trecutul nostru, despre lecţiile pe care le avem de învăţat. Motivul pentru care facem astăzi un anumit lucru este consecinţa informaţiilor şi a emoţiilor pe care le avem stocate. Facem anumite acţiuni din frică, altele din plăcere, unele din ură, iar în altele punem foarte multă pasiune. Emoţiile sunt cele care ne pun în mişcare, ne dau energia, combustia.

De ce facem ceea ce facem?

Pentru a înţelege emoţia avem nevoie să înţelegem o mică parte din modul ei de funcţionare. Haideţi să luăm la disecat emoţiile pe care le avem zilnic. De exemplu: ne enervăm în trafic, ne enervează mitocănia, minciuna, prostia, neseriozitatea etc.

Imaginaţi-vă că sunteţi în trafic şi vedeţi un individ care intră cu maşina în faţa dumneavoastră şi este gata să vă lovească. Această informaţie ajunge de la ochi în creier într-o zonă numită talamus. Rolul acestui talamus este de „gară centrală“ unde se strâng informaţiile. Aceste informaţii care vin în „gara talamus“ pot fi reale (ceea ce vedem) sau pot fi imaginare (ceea ce ne imaginăm, ceea ce ne amintim, sau pur şi simplu credinţele noatre). Talamusul transmite mai departe informaţia reală sau imaginară către cortex unde urmează a fi procesată – gândită. După ce informaţia este gândită se trimite către nucleul amigdalian care se află în mijlocul hipotalamusului şi care declanşează reacţia de „luptă“ sau „fugă“. Conform cercetărilor făcute de Joseph Le Doux s-a descoperit că frânturi din semnalul din talamus o iau pe o scurtătură şi merg direct în nucleul amigdalian declanşând mecanisul de „luptă“ sau „fugă“. Cu alte cuvinte furia, enervarea, supărarea au fost declanşate înainte că ele să fie procesate de către cortex (partea cu care gândim). Vi s-a întâmplat vreodată să spuneţi: „Dacă m-aş fi gândit, nu făceam aşa!“ Dacă da, spuneţi exact ceea ce s-a întâmplat în creier: „Dacă m-aş fi gândit“ se traduce la nivelul creierului „dacă aş fi lăsat semnalul să meargă prin cortex“, „atunci nu aş fi făcut aşa“. Aşa însemnând că semnalul a luat-o pe scurtătură şi m-am enervat. Noi verbalizăm ceea ce se întâmplă în creierul nostru.

Vi s-a întâmplat vreodată să vă enervaţi foarte tare, după care să aveţi un moment de pauză, să constataţi că v-aţi enervat degeaba şi să spuneţi: „A, eu am crezut că…“. Să vă enervaţi pentru ceea ce aţi crezut şi nu pentru ceea ce aţi văzut? Cu alte cuvinte, noi nu ne enervăm pentru ceea ce vedem, ci pentru ceea ce credem. De cele mai multe ori enervările, supărările, tristeţile sunt datorate unor cauze imaginare. Ele nu mai există în realitate, dar le păstrăm active în mintea noastră şi este suficient să îndreptăm ochiul minţii către ele şi gata, emoţia se declanşează.

În momentul în care nucleul amigdalian „cuplează“, se activează sistemul nervos simpatic şi neurotransmiţătorii chimici invadează organismul pentru a ne conferi forţă în confruntările noastre. Ne simţim mult mai puternici. Suntem un mecanism pregătit de „luptă“ sau „evitare“. În acelaşi timp, el transmite un semnal inimii care pompează mai mult sânge şi devarsă în organism propriile rezerve de adrenalină, pentru a fi „turaţi“ la maximum. Ca mai apoi să ne dăm seama că ne-am enervat degeaba pentru că „noi am crezut că…“.

Cercetările arată că avem aproximativ

20 000 de emoţii doar la serviciu, în întreaga zi emoţiile noastre ajungând să fie între 40 000 şi 60 000. Cam cât la sută din emoţiile dumneavoastră sunt negative? Imaginaţi-vă că de tot atâtea ori organismul este activat şi în stare de „luptă“. Aţi avut zile în care nu aţi făcut foarte multe sau chiar aţi stat degeaba şi v-aţi simţit mai obosit decât atunci când făceaţi ceva? Dacă da, aceasta se întâmplă pentru că în momentul în care staţi fără să faceţi nimic, mintea este liberă să „bântuie“ şi să se gândească la cea vrea. În momentul în care gândurile apar în minte, ajung şi în nucleul amigdalian care vrea să ne protejeze de acel „rău“ pe care îl gândim, ea nefăcând diferenţa că acel „rău“ este doar în minte şi nu în realitate.

Referitor la afirmaţia pe care am făcut-o mai devreme, cum că enervările noastre sunt imaginare, sunt contrazis de multe ori şi mi se răspunde: „Eu mă enervez cu motiv!“„Uite, am avut accident cu maşina. Un individ a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a intrat în mine. Cum să nu te enervezi? Cum să nu îţi sară ţandăra?“

Îl rog pe om să scrie toate lucrurile care l-au enervat în momentul în care s-a dat jos şi a văzut maşina lovită:

Răspunsul este aproximativ acesta:

– m-am enervat pentru că maşina era distrusă;
– nu voi mai avea cu ce merge la serviciu;
– va trebui să merg la asigurări;
– urmează o perioadă de alergătură; maşina nu mai este nouă
– voi sta fără ea nu ştiu câte săptămâni.

Pentru a explica de ce enervările de mai sus sunt imaginare am să vă rog să vă gândiţi în care din următoarele „timpuri“ noi avem tendinţa de a trăi cel mai puţin: trecut, prezent sau viitor. Dacă vă uitaţi la dialogul de mai sus şi vă uitaţi la timpul verbelor veţi vedea că sunt fie la trecut, fie la viitor. Prezentul nu îl acceptăm, ba chiar îl respingem, cu toate că el există exact aşa cum îl vedem.

Deşi corpul nostru se află în prezent, mintea noastră este în oricare altă parte: ba în trecut la lucruri peste care nu putem trece, ba la concediul pe care l-am avut. Se întâmplă să mai fim cu gândul în viitor şi ne spunem: vin ratele la bancă, avem termen- limită la proiect; voi împlini o anumită vârstă şi nu sunt în rând cu lumea, nu am familie, copii etc.

Haideţi să ne uităm la enervările de mai sus şi să le analizăm:

„M-am enervat pentru că maşina era distrusă!“ Timpul verbului este la trecut. Mai putem da timpul înapoi? Nu! Dar o parte a creierului îşi doreşte ca acel eveniment să nu se fi întâmplat! Este normal ca să îşi dorească. Dar este posibil în realitate? Poate doar dacă s-a dat drumul la călătoriile în timp. Atâta timp cât mintea noastră nu acceptă prezentul aşa cum este, conflictul este prezent în interiorul nostru între ceea ce ne dorim şi ceea ce există în realitate. Şi putem insista să ne spunem „dar nu pot să accept că s-a întâmplat!“ În momentul în care nu acceptăm că s-a întâmplat ne condamnăm la suferinţă. Faptul că ne spunem „nu pot să accept“ nu schimbă cu nimic realitatea. Soluţia este în cuvintele pe care le folosim. „Pot să accept“ sau „nu pot să accept“, indiferent de ceea ce gândesc, evenimentul s-a întâmplat. Şi atunci a te enerva este o alegere. La început este o alegere pe care o face nucleul amigdalian pentru mine. În timp pot să aleg să mă enervez sau pot să aleg să fac alte acţiuni constructive pentru mine şi pentru situaţia în care mă aflu.

De multe ori această alegere de a nu te enerva este confundată cu indiferenţa. A nu te enerva înseamnă însă să rămâi prezent, să fi conştient de ce simţi, să accepţi ceea ce se întâmplă şi să ACŢIONEZI în cunoştinţă de cauză şi nu în urma unor impulsuri agresive.

A fi conştient de emoţiile pe care le trăim şi a înţelege ce se ascunde în spatele lor este piatra de temelie a inteligenţei emoţionale. Conştientizând emoţiile pe care le trăim ne putem influenţa viaţa, sănătatea, cariera, banii, relaţiile. Cheia fericirii se află în noi şi ne este arătată în fiecare zi.

Nu este suficient să avem o inteligenţă cognitivă dezvoltată (IQ). Ea poate fi obturată de avalanşa de emoţii pe care o trăim zilnic. Cheia succesului constă în a combina inteligenţa cognitivă – IQ cu inteligenţa emoţională – EQ. A fi inteligent emoţional înseamnă a te cunoaşte şi a te înţelege pe tine, a-ţi înţelege emoţiile, a relaţiona cu ceilalţi şi a fi participant activ în grupul din care faci parte. Mai înseamnă să poţi să te adaptezi situaţiilor dificile şi să rezolvi probleme, şi efectele se vor vedea într-o viaţă împlinită.

Lăsaţi emoţiile să vă arate calea spre succes, armonie sau către ceea ce vă doriţi.

Emoţiile pe care le avem legate de trecut ne arată că încă nu am înţeles lecţia pe care am avut-o de învăţat şi ea se va repeta până când o vom înţelege. Singurul moment în care putem face ceva este prezentul nostru, în momentul de acum şi aici. Avem nevoie să ne gândim şi la viitor şi să ne stabilim obiective cât de înalte dorim, dar ele pot fi construite doar în prezent, acum şi aici.

„Cercetările arată că noi avem aproximativ 20 000 de emoţii doar la serviciu, în întreaga zi emoţiile noastre ajung să fie între 40 000 şi 60 000. Cam cât la sută dintre emoţiile dumneavoastră sunt negative? Imaginaţi-vă că de tot atâtea ori organismul este activat şi în stare de luptă.“

Pentru lecturi aprofundate, vă recomandăm:

Daniel Golemann, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche;
Daniel Gilbert, În căutarea fericirii, Curtea Veche;
David Servan Schreiber, Vindecă stresul, anxietatea, depresia fără medicamente, Ed. Elena Francisc;
Ekhart Tolle, Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală –
Ediţia a IV-a, Curtea Veche;
Mihaly Csikszentmihalyi, Starea de flux. Psihologia experienţei supreme, Curtea Veche;
His Holliness the Dalai Lama & Howard C. Cutler, The Art of Happiness at Work, Riverhead Books;
Sparrow, Tim; Knight, Amanda, Applied Emotional Intelligence,
John Wiley & Sons, Ltd. (UK)

Adrian Răulea Psiholog/Trainer/ Consultant