De la psihologia popoarelor la psihologia companiilor. Gustave Le Bon
Între psihologia individului, psihologia mulțimilor și psihologia popoarelor există diferențe fascinante. În cartea sa, Psihologia popoarelor, apărută la Editura Eminescu, Biblioteca Orizontul, în traducerea lui Vladimir Streinu, sociologul Gustave Le Bon vorbește despre popoare, dar concluziile sale sunt foarte utile și pentru funcționalitatea și dezvoltarea companiilor.
Istoria unui popor este purtarea derivată din mentalitatea acelui popor.
Viitorul companiei este purtarea derivată din mentalitatea oamenilor din acea companie. Astăzi, mentalitatea pe care se construiește viitorul este, pe alocuri, diferită de mentalitatea care asigura buna funcționalitate în trecut. Așadar, susține gândirea deschisă, construiește o cultură a învățării continue, creează condiții pentru colaborare și circulația liberă și ușoară a informațiilor, asigură siguranța psihologică necesară pentru ca oamenii să-și investească toate resursele și abilitățile în munca lor, fă în așa fel încât munca lor să fie importantă și cu sens, conectează-i pe oameni între ei și apoi la obiectivele companiei. În astfel de condiții, compania ta va avea viitor.
Progresul material al câtorva popoare a devenit distrugătorul progresului lor moral.
Progresul material ar trebui să fie nu un scop în sine, ci consecința firească a lucrului făcut bine și din motivele corecte. Același lucru se poate spune și despre progresul tehnologic sau digital. După cum bine semnalează futurologul Gerd Leonhard, nu tot ce se poate face trebuie făcut. Fericirea și binele oamenilor trebuie să se afle în centrul preocupărilor noastre atunci când luăm decizii și gestionăm investițiile în cercetarea, dezvoltarea și comercializarea științifică și tehnologică, pentru că tehnologia nu este CEEA CE căutăm, ci este CUM căutăm – altfel spus, tehnologia este un mijloc, nu un scop.
Acum acționăm sub influența fascinației pentru minunile eficienței și ale hiper-conectivității, iar consecințele neintenționate sau negative ale tehnologiei exponențiale nu ne preocupă prea mult. Punem accent pe eficiență pentru că eficiența crește veniturile. Dar eficiența este un atribut al mașinilor, eficiența este pentru roboți. Fericirea este pentru oameni. Trebuie să ne oprim și să ne gândim bine, înainte de a ne lăsa furați cu totul de magia tehnologiei și de a ne dezumaniza, în loc să devenim mai umani. Este esențial să nu confundăm superioritatea algoritmică cu inteligența superioară. Complexitatea trăirilor omenești trebuie să rămână un atribut al omului, nu numai pentru că doar omul poate să simtă atât de nuanțat, ci și pentru că fericirea omului depinde strict de implicarea sa directă în tot ce este omenesc.
A transforma mentalitatea unui popor este câteodată mai folositor decât a-i spori armamentul.
Oricât de dotate ar fi companiile cu instrumente și tehnologie, oricât de eficiente ar fi sistemele implementate și oricât de bine gândite și de adecvate ar fi politicile interne, modul de a gândi al oamenilor, valorile în care cred și după care se ghidează aceștia rămân cel mai folositor instrument de asigurare a funcționalității și sustenabilității organizației. Este important să înțelegem valorile în care credem și să creăm condițiile necesare pentru ca acestea să poată fi respectate și puse în practică.
Nu ajunge numai să cucerești pământul unui popor. Ca să-l stăpânești trebuie să-i învingi sufletul.
Cucerirea, învingerea, stăpânirea demult nu mai sunt de actualitate. Dar inspirația, viziunea, legăturile interumane, empatia, compasiunea sunt instrumentele cu care se activează forța sufletească a oamenilor, care are cel mai puternic efect de propulsare a obiectivelor de afaceri.
Popoarele se lipesc mai cu ușurință de pâine, decât de iluzii. Creatoare de nădejde și, deci, de fericire, iluziile vor fi mereu mai seducătoare decât adevărul. (…) Omul de stat abil știe să întrebuințeze iluziile fără de care foarte mulți oameni nu pot trăi. Omul de stat neexperimentat le înfruntă și, prin aceasta, este victima lor.
Speranța este o mare activatoare de energie. Nu degeaba se spune că deznădejdea este un păcat. Dar speranța nu are nevoie de iluzii, poate fi întreținută prin idealuri. Liderul modern este liderul conector, cel care știe să facă legăturile dintre oameni și idealuri. Gianpiero Petriglieri ne spune că la rădăcina tuturor crizelor de leadership este, întotdeauna, pierderea conexiunii dintre preocupările, aspirațiile, experiențele și destinele celor care revendică statutul de lider și preocupările, aspirațiile, experiențele și destinele celor care ar trebui să-i urmeze. Dacă nu înțelegi ce mă preocupă și care-mi sunt speranțele, dacă nu ai prea multe în comun cu mine, iar succesul tău nu este și al meu, atunci nu ești doar un lider slab. Nu ești lider deloc. Este nevoie de lideri care să poată revendica, în mod credibil, aceste conexiuni.
Idealul este marele generator al realului.
A fi idealist nu înseamnă a fi un visător lipsit de simț practic. A fi idealist înseamnă a avea idealuri. Idealurile sunt vitale pentru evoluție, pentru dezvoltare, pentru construirea unui viitor posibil și credibil. Idealistul nu este în conflict cu realitatea, ci este creatorul noii realități. Idealiștii sunt o sursă de inspirație pentru realiști.
Se pot întâlni mulți oameni care vorbesc de libertate, dar foarte puțini a căror viață să nu fi fost consacrată făurirei de lanțuri.
Libertatea nu poate fi pusă în lanțuri. Dacă vrei să ai acces liber la performanță și sustenabilitate, atunci nu înlănțui talentul oamenilor tăi. Dacă vrei să ajungi în viitor, nu te înlănțui de trecut. Dacă vrei să crești și să evoluezi, nu te înlănțui de ceea ce este cunoscut.
„Cum ești tu, așa este și afacerea ta”. Dacă nu este atent, liderul își va limita organizația, limita până la care se dezvoltă organizația limitează apoi potențialul de dezvoltare al oamenilor și, ulterior, dezvoltarea industriei, în ansamblu – pentru că organizațiile nedezvoltate vor putea colabora pe termen lung doar cu oameni (încă) nedezvoltați – fie pentru că sunt prea tineri, fie pentru că nu pot mai mult – ceea ce construiește un fals plafon.
Așadar, care sunt lanțurile pe care le făurești tu și cât de realiste sunt, în schema afacerii (și a vieții) tale?
Printre cauzele distructive care amenință civilizațiile îmbătrânite se poate cita acumularea de regulamente care conduc viața socială. (…) Codurile n-au valoare decât atunci când s-au încrustat în suflete. Fără alte temeiuri decât pedeapsa ar rămâne fără forță.
„Întotdeauna vine momentul când știi că trebuie să încalci regulile”, spune și Anna Wintour. Nu poți avea bucuria și prestigiul de a fi deschizător de drumuri, dacă vrei să rămâi la adăpost de riscuri și provocări. Nu va fi ușor și nu va fi perfect, dar inovarea cere prezență de spirit, intuiție, inspirație și curaj – atât pentru a reuși, cât și pentru a eșua.
Așadar, trebuie să știi când să aplici și când să încalci regulile. În orice direcție corectă se poate merge prea departe – așadar regulile sunt aplicabile până la un punct, dincolo de care devin nefuncționale și chiar dăunătoare. Iar timpurile și realitățile noi nu se pot construi după reguli vechi. Mai ales astăzi, când timpul trece atât de repede, iar schimbările sunt atât de profunde încât viitorul este mereu prezent. A fi lider însemană a deschide drumuri noi, cu toate provocările și consecințele aferente.
Cauzele imediate ale unui război nu au decât un interes secundar. Pentru aflarea genezei lui trebuie să ne adâncim în cauzele îndepărtate.
Atât în viață, cât și în viață, cauzele reale ale unei situații nu sunt neapărat cele mai recente sau mai ușor vizibile. De aceea experiența profesională nu este suficientă pentru a asigura eficiența și performanța. Nu este suficient să ai experiență, trebuie să o și înțelegi corect. Pentru că nu reflectează suficient la legătura de cauzalitate dintre lucruri, puțini sunt oamenii care cu adevărat înțeleg experiențele de muncă și de viață pe care le trăiesc și învață din ele, caz în care experiența devine o capcană, mai mult decât un atu.
Un popor poate să califice ca nemuritoare principiile care îi servesc de călăuză, dar nu are dreptul niciodată să le impună altor națiuni cu mentalități deosebite. (…) Interpretarea purtării popoarelor este expusă foarte multor greșeli când se uită că toate sufletele nu trebuiesc măsurate cu aceeași unitate.
Liderul nu este lider dacă nu inspiră, ci caută să-și impună viziunea; dacă nu potențează, ci limitează talentele oamenlilor săi; dacă nu îi cunoaște și nu le respectă aspirațiile și idealurile, ci încearcă să îi stăpânească cu ale sale. Liderul nu este lider dacă nu respectă și nu face uz de forța diversității echipei sale, ci încearcă să o aplatizeze, să o sistematizeze și să o automatizeze până la a-i zădărnici resursele.