De cât timp ai nevoie pentru a deveni lider?
Dacă ar fi să te uiţi la realizările tale de până acum, atât pe plan personal cât şi profesional, o să observi că toate au urmat un proces, o investiţie constantă şi zilnică, fie că vorbim de bani, timp, energie, sau orice alt tip de resurse. Când te-ai urcat prima dată pe bicicletă, nu ştiai prea mult cum funcţionează şi ce ar trebui să faci că să-ţi menţii echilibrul. Şi totuşi, ştiai că poţi, că ai abilităţile undeva acolo, în interiorul tău. Exista încrederea că dacă vei continua să exersezi, la un moment dat o să poţi pedala fără sprijin exterior şi fără să mai cazi la fiecare cinci metri. Şi mai exista un ingredient cheie: faptul că vedeai în jurul tău prieteni care merg cu bicicleta fără teamă, cu lejeritate şi chiar cu plăcere. Asta îţi dădea speranţa că şi tu poţi ajunge să faci ce fac ei şi să te bucuri de călătorie.
Ceea ce îţi era destul de greu să accepţi, era faptul că aveai nevoie de timp, de un proces de învăţare, de exerciţiu şi mai ales de încrederea în forţele proprii că vei reuşi. Şi ai reuşit. Îţi mai aminteşti ziua în care ai reuşit pentru prima dată să îţi menţii echilibrul şi să te bucuri de călătoria cu bicicleta ? Aceea a fost ziua ta de victorie în care ai cules roadele procesului de dezvoltare a abilităţilor de mers cu bicicleta.
Nu ai devenit un om de succes peste noapte, ci ai lucrat în fiecare zi că să poţi dezvolta nişte “seminţe” latente în interiorul tău. Aşa cum spune o veche zicală “Campionii nu devin campioni pe ring – acolo primesc doar recunoaşterea”, la fel şi tu ai devenit un “campion” al mersului pe bicicletă, nu în ziua în care ai reuşit să îţi menţii echilibrul, ci în toate zilele de până atunci când ai mai căzut, când te-ai ridicat şi ai continuat să exersezi, când ai depăşit înfrângerile şi ai urmat modelele de reuşită din jur.
Extrapolând acest exemplu la ştiinţa conducerii, lucrurile stau exact la fel:vei putea fi recunoscut ca lider după ce ai investit timpul, energia, banii, atenţia şi orice alte resurse necesare pentru a avea o influenţă pozitivă asupra oamenilor din jurul tău astfel încât aceştia să te urmeze pentru că te respectă şi nu pentru că trebuie.
Dacă eşti într-o poziţie formală de conducere a unei echipe, asta nu îţi oferă în mod automat abilităţi de leadership. Aş spune chiar că nici nu este nevoie să ai mai întâi funcţie (o titulatură) de acest gen pentru ca oamenii să te recunoască ca liderul lor. Însă ca să ajungi să fii urmat de cei cu care lucrezi, sau cu care te înconjori, este necesar să îţi dezvolţi nişte abilităţi care stau la baza ştiinţei conducerii. Dezvoltarea acestora – integritatea, încrederea în sine şi în ceilalţi, intuiţia, influenţa, disciplina, viziunea, respectul, şi lista poate continua reprezintă exact procesul pe care l-ai urmat atunci când ai învăţat să mergi cu bicicletă, doar că acum ne raportăm la un alt nivel de complexitate şi conştientizare.
Într-una din cărţile fundamentale despre leadership, John C. Maxwell spune că “A deveni lider este un proces care seamănă cu investiţiile la bursa de mărfuri . Dacă speri ca într-o zi să faci avere, nu vei avea succes” . Ceea ce faci zilnic va face diferenţa pe termen lung, şi nu încercările sporadice, din când în când, de a-ţi creşte influenţa faţă de oamenii din jurul tău.
Există mituri conform cărora ai nevoie de o experienţă de zeci de ani în administrarea oamenilor şi proceselor pentru a fi lider, însă dacă te uiţi mai atent în realitatea zilelor noastre vei observa oameni de succes, care influenţează pozitiv vieţile a milioane de oameni la doar 32 de ani. Este cazul lui Mark Zuckerberg, care la doar 20 de ani a pus bazele unei afaceri care valorează în acest moment 1,2 miliarde de dolari. Şi totul a început cu influenţa pe care Mark a exercitat-o asupra apropiaţilor lui care au crezut în ideea de a avea un “catalog de nume şi adrese” căruia studenţii îi spuneau “Facebook”.
Totuşi, cel mai nefericit mit este cel al “liderilor la microunde” care cred că urmând un program intens de dezvoltare de 2 sau 3 luni, reuşesc să devină lideri de succes . Ei doar încep un proces de creştere, dar adevărata muncă se întâmplă zi de zi , după ce programul de dezvoltare s-a încheiat. Acesta este cel mai greu lucru de înţeles pentru oamenii care urmează programele mele de dezvoltare: nu eu sunt cea responsabilă să îi fac să fie lideri, ci ei înşişi devin lideri dacă urmează şi respectă câteva principii şi legi fundamentale pe care îi ajut să le practice.
De cât timp ai nevoie că să devii lider?
Exact de atât timp cât este necesar pentru ca cei cu care te înconjori să te urmeze atunci când le propui viziunea ta. Dacă oamenii vor fi dispuşi la un efort în plus, la a răspunde chemării tale pentru o cauza mai înaltă doar pentru că ei cred şi se bazează pe viziunea ta, atunci poţi spune că eşti pe drumul cel bun în devenirea ta de lider.
Acest timp necesar este influenţat de mai mulţi factori. Unul dintre ei îl reprezintă momentul de start: de când decizi să investeşti conştient şi intenţionat în dezvoltarea talentelor tale de lider. Este ca atunci când vrei să ai flori în grădină sau în ghiveci şi ştii că întâi de toate ai nevoie să plantezi seminţele pentru acele flori pe care să le îngrijeşti pe tot parcursul creşterii lor.
Practic, totul începe cu decizia ta de a avea rezultate noi în viaţă ta, sau în “grădina” ta, dacă ar fi să urmăm analogia de mai sus.
Alţi doi factori esenţiali sunt perseverenţa şi disciplina cu care alegi să incluzi în agenda ta zilnică momente relevante pentru a-ţi dezvolta abilităţile de conducere. Un simplu exemplu ar fi ca cel puţin 1 dată/zi să asculţi mai mult decât vorbeşti atunci când interacţionezi cu echipa ta. Pare facil, dar de câte ori ai reuşit să îl laşi pe cel din fața ta să termine ce are de spus fără să îl întrerupi? De câte ori ai ascultat (şi nu doar “ai auzit” ) mesajul ce ţi se transmite fără să îţi formulezi în acelaşi timp păreri în mintea ta? Am putea vorbi o zi întreagă despre componenta ascultării în procesul de comunicare, dar cred că ai înţeles ideea.
Lista factorilor ce îţi influenţează “viteza” cu care te dezvolţi în rolul de lider cuprinde şi puterea de a învăţa din greşeli, nivelul stimei de sine, alegerea unor modele de succes şi implicit, a unui mentor, abilitatea de a stabili relaţii armonioase şi nu în ultimul rând, gradul tău de motivaţie pentru a-ţi dezvolta abilităţile cu care te-ai născut.
Concluzionând, devii lider doar dacă eşti dispus să urmezi un proces ce presupune asumarea investiţiilor, sacrificiilor, eşecurilor, lecţiilor şi mai ales asumarea deciziei de a te dedica exprimării abilităţilor de lider din tine.
Cu o experienţă în mediul organizaţional de peste 8 ani în aria de training şi dezvoltare în industrii diverse precum telekom, shared service, banking, Alice Cornea este absolventă de Psihologie şi Master în Psihologie Organizaţională şi Resurse Umane. A îmbinat tehnicile de dezvoltare personală, coaching şi autocunoaştere în rolurile de specialist training şi dezvoltare organizaţională şi consultant în resurse umane pe care le-a avut de-a lungul experienţei organizaţionale. Este consilier pentru dezvoltare personală, consilier vocaţional şi formator acreditat ANC, cu peste 1000 de ore de training livrate în companiile în care a activat. Din ianuarie 2014 este Trainer, Speaker şi Coach Certificat international de John Maxwell Team, abilităţi ce îi permit să dezvolte şi să deruleze traininguri şi grupuri de studiu de tip MasterMind cu teme din aria de leadership, dezvoltare personală şi profesională.