Dacă știi să asculți descoperi adevărate lecții de viață
Angelica Rotariu, District Manager Starbucks România, a început de jos în carieră, ca vânzătoare în piață. După mai multe joburi, experiență și pregătire în domeniu, a ajuns la rolul pe care îl deține acum.
La doar 14 ani, Angelica Rotariu vindea fructe în piață. I-a fost foarte greu, i-a fost frig, iar banii câștigați nu erau suficienți pentru a-și susține familia. A lucrat ca ospătăriță, cameristă, ajutor de bucătar, barman. A început să pună bani deoparte, pe care i-a investit în educația ei – pregătire în management comercial și de restaurant. Treptat, a acumulat experiență în domeniu și a început să preia funcții de conducere.
Ce a determinat-o să meargă mai departe? Oamenii, după cum spune. „La vremea respectivă, opțiunile mele erau limitate, dar asta nu m-a oprit. Una din pasiunile mele este psihologia și mi-am dorit întotdeauna să înțeleg care sunt motivele ce determină un anumit comportament. În acest domeniu ai oportunitatea de a fi prezent la cele mai importante evenimente din viața unui om și poți influența modul în care va decurge ziua celor cu care interacționezi“, spune Angelica.
A devenit șef de sală la 24 de ani. Își amintește că avea în subordine colegi mai în vârstă decât ea, care nu o priveau ca pe un membru al echipei și care nu credeau în abilitățile ei de a-i conduce. A învățat într-un mod foarte dur că răbdarea, disciplina și atitudinea duc la câștigarea respectului, iar asta își propune și acum: să își inspire echipa.
Iar asta face în fiecare zi, de la ora 5, când se trezește. La ora 6 își revizuiește agenda, continuă cu o sesiune de email-uri, după care începe vizitele în locațiile de care este responsabilă, întâlnirile, conferințele, verificarea rapoartelor și a performanței obținută de către echipe.
„Găsesc inspirație în poveștile oamenilor cu care interacționez. Eu cred că dacă știi să asculți descoperi adevărate lecții de viață. Autoeducarea constantă, gândirea pozitivă, asumarea responsabilității și feedbackul duc la dezvoltare. Sunt de părere că trebuie să avem un echilibru în toate, dar depinde foarte mult ce anume îți dorești. Mulțumirea și împlinirea profesională îmi aduc echilibrul. Timpul alocat jobului și cel de calitate petrecut acasă în familie, cu prietenii sau cu hobbyurile mele, sunt cheia unei energii pozitive și mobilizatoare, care se întoarce în activitățile mele de zi cu zi.”
Angelica Rotariu
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019, care se găsește în rețeaua InMedio și în aeroporturi. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!