Cum se construiește în școală mentalitatea omului fericit
”Am cea mai mare colecţie de scoici. O păstrez pe toate plajele lumii… probabil ai văzut-o“, spunea Steven Wright. Imensul catalog al celor mai mari fericiri, cele de copil, se află în toate şcolile lumii.
Ce mai rămâne însă din această fericire de copil, peste ani? Cum ne păstrăm curiozitatea faţă de ceilalţi, pe care o manifestă copiii? Un întreg playlist de convingeri despre fericire rulează profesorul de la catedră. De reţinut, costul convingerilor este mult mai mare decât al oricărui obiect din şcoală, pe zeci de ani, şi are impact asupra tuturor planurilor vieţii. În schimb, dacă am percepe fericirea drept monedă supremă, după cum propune Tal-Ben Shahar, relaţiile ar fi mult mai pozitive în mediile de învăţare.
FERICIREA CHIAR POATE FI ÎNCEPUTUL A TOT CEEA CE PREȚUIM ȘI A TOT CEEA CE FACE PARTE DIN VIAȚA NOASTRĂ
„Ora de fericire“ pe care am desfăşurat-o în şcoli, pornind de la cercetarea „Pedagogia fericirii“ din Şcoala Doctorală, mi-a oferit prilejul de descoperi cât de valoroasă este vocea copiilor. De asemenea, am descoperit cum neuroştiinţa pentru copii este entuziasmantă încă de la clasa pregătitoare, având modalităţile adecvate de expunere a conţinuturilor şi numeroasele instrumente la care copiii pot apela în momentele în care simt că emoţiile sunt mai mari decât ei.
Aceste sesiuni de învăţare pot preveni nefericirea din viaţa adultă. Ne întâlnim cu adulţi care nu-şi mai cuprind cu braţele deschise fericirea şi îşi abandonează zâmbetul interior. Conform statisticilor, cei mai mulți nu profită nici de şansa de a fi fericiţi la job. E nevoie, ca adult, să te uiţi prin ce momente ai gonit şi ce ai păstrat din ele în profunzimea fiinţei tale şi să decizi mai departe ce îţi doreşti şi are rost să pătrundă atât de adânc în structura ta. Te reîntorci la copilărie şi te întrebi care au fost lecţiile de fericire, cine te-a definit şi care este prezentul tău.
Nici cei mai înalţi munţi nu ar solicita un efort atât de mare precum cel pe care l-ai depus ca să escaladezi miturile despre fericire ce ți-au fost livrate în fiecare etapă a vieţii. S-ar părea că ni se oferă atâtea marcaje, însă în momente-cheie ale vieţii se iveşte confuzia.
Potrivit modelului de fericire actual, dar paradoxal învechit, schemele după care acţionăm plasează „fii fericit“ la sfârşit, un final mereu deschis, generator de frustare şi de ştachete şi mai sus puse. Când, de fapt, locul îi este prioritar, la începutul tuturor lucrurilor, dimineţilor, zilelor.
Asta fiindcă fericirea chiar poate fi începutul a tot ceea ce preţuim şi a tot ceea ce facem în viaţa noastră. „Fii fericit în primul rând!“ – așa ne sfătuieşte Neil Pasricha, autorul lucrării „Ecuaţia fericirii“.
Când începem orele la clasă, preocupaţi de fericirea elevilor, devenim profesori mai buni. Când alegem să fim profesori fericiţi, elevii noştri vor fi fericiţi creând un univers în care suntem co-creatori ai fericirii. Dar cum îi putem învăţa pe copii ce înseamnă responsabilitatea pentru propria fericire, activarea puterii personale, dezvoltarea unui limbaj al fericirii şi calitatea alegerilor de zi cu zi?
VOCEA COPIILOR ARE IMPORTANȚĂ ȘI VALOARE
Vocea copiilor este, de regulă, ultima voce. În plus, vocea părinţilor nu se poate strecura în dezbaterile în care s-ar putea discuta despre ce se poate face, real, pentru îmbunătăţirea nivelului de fericire în şcoală, iar vocea profesorilor nu este valorificată pentru a susţine o revoluţie a fericirii în sistemul de învăţământ românesc. Limbajul fericirii este dreptul copiilor şi profesorilor de a avea un vocabular care să le ofere putere şi să contureze posibilităţi, însă modul de comunicare în şcoală este de-parte de ceea ce ar trebui să fie pentru a le asigura copiilor un ataşament securizant.
Ar fi frumos să numărăm împreună şi să experimentăm fericirile care sunt posibile la şcoală pentru copii, profesori şi părinţi. În circuitul fericirii la şcoală se recomandă ca nimeni să nu fie lăsat în urmă şi se acordă timp observării tuturor emoțiilor care apar pe parcurs.
Este esențial să se discute la școală despre cum devin posibile lucrurile pe care ni le dorim, să se spună că fericirea este accesibilă şi că putem dezvolta obiceiuri ale fericirii, nu-i aşa? Dacă nu se întâmplă acest lucru în şcoli, unde ar fi sănătos să se pună bazele fericirii, atunci este mare nevoie să aducem lucrurile fireşti în preajma copiilor, aproape de inima și mintea lor. Fericirea este o abilitate care se poate dezvolta – potrivit cercetărilor recente – li cunoașterea acestui aspect este vitală atât pentru toate rolurile pe care copiii din generația de acum le vor experimenta, cât și pentru sănătatea lor emoțională.
TREBUIE SĂ FIE DESPRE EI, DESPRE COPII
„Jurnalul fericirii la şcoală“ îmbrăţişează experienţe cărora le putem acorda atenţie şi le putem transforma în amintiri de studiu frumoase. Cum ar putea fi copiii interesaţi să studieze? „Cine vrea să …“ declanşează un adevărat val de mâini ridicate, asemănător unui concert cu cei mai apreciaţi artişti. Vocea copiilor creează cele mai speciale hituri. E despre ei şi se recunosc. Vocea copiilor este punctul de pornire pentru designul activităţilor. Notele personale marchează unde au ajuns în propria descoperire. „Partenerii de studiu“ invită şi în alte zone de dezvoltare.
Ce ritmuri trăieşte o clasă? Ritmul dă pulsul fericirii. Un singur ritm ar fi o decupare a entuziasmului sau a tihnei, ambele la fel de preţioase. Cum trec copiii de la un moment la altul? E o vrajă care îi conduce spre ritualuri de învăţare eficientă. Sunt întrebări ale fericirii la care e important să răspundem. Avem timp să facem designul propriilor băncuțe, să dăm o altă faţă caietelor, să folosim instrumentele de scris pentru fitness sau tabla pentru a comunica stări? Partitura e a noastră şi ştim ce o declanşează.
În clasa mea, ne asigurăm că avem grijă de propriul corp, de colegi, că atunci când facem o schimbare le cerem acordul şi celorlaţi, iar refuzul e tot un răspuns şi atunci ne orientăm spre altă soluţie. Din soluţie în soluţie, avem sentimentul că există alternative şi o vom găsi pe cea mai potrivită situaţiei. La un moment dat am inserat „Ora de soluţii“, pentru a răspunde tuturor nevoilor clasei şi pentru a lansa discuţii care îmbunătăţesc condiţiile în care copiii învaţă.
Cunoaştem regulile clasei, regulile personale şi facem efortul necesar de a fi în aceeaşi poveste? Creăm timp ca să ne cunoaştem şi mai bine şi vedem cum aceste reguli au o utilitate? Punem în topul priorităţilor clasei regulile creierului şi îi oferim „bomboane cognitive“?
FĂ-ȚI TIMP PENTRU LUCRURILE BUNE DIN VIAȚA COPIILOR
Ca o practică a clasei mele, ne facem timp să readucem tot ce am creat anterior, ca un element de poveste, „reciclăm“ resurse şi folosim o variantă smart a rezervoarelor noastre. Ne încurajăm şi exersăm alegeri care să ne aducă binele – în raport cu noi şi cu ceilalţi. Ne dorim să facem performanţă în jocuri pentru că în crâmpeiele acestora exersăm „în flux“ atâtea şi atâtea cunoştinţe. Găsim timp să desfăşurăm ore în curtea şcolii. Ora de matematică pe bicicletă sau scrisul pe portocale au fost activităţi reluate în fiecare clasă.
Aşadar, cu o perspectivă de mateloți, avem în ochean atât beneficiul prezent, beneficiul pe termen lung, cât şi axa copil fericit – adult fericit – angajat fericit – angajator fericit. Ceea se întâmplă într-o clasă poate fi recreat la locul de muncă, de aceea fericirea la job este încă de pe acum în planul de dezvoltare al copiilor. Victoriile de acum, sănătoase, cinstite, vor fi ambalajul vesel al triumfurilor de mai târziu. Spiritul de joc protejat acum va supravieţui şi în familie, cei mai mulţi copii simţindu-se speciali şi fericiţi acasă, atunci când părinţii se joacă cu ei. Serbările în care şi părinţii au fost pe scenă sunt instalaţii de zâmbete pentru copii şi părinţi totodată.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
Ne-am obișnuit să le oferim copiilor fericiri „de-a gata“ şi le împachetăm cu funda experienţelor noastre luminoase, fără a le permite copiilor să fie creatori de fericire.
„O simplă părere despre tine îţi poate influenţa o mare parte din viaţă“, sublinia C. Dweck, iar necunoaşterea părerii pe care copiii o au despre ei înşişi cât şi despre cum se descurcă la şcoală lasă o gaură neagră pentru renunţări, momente ratate, scenarii negative despre cum fericirea nu va veni sau despre cum ea depinde de alte personaje devenite principale în povestea copiilor.
„Măsura universală se potriveşte pentru puţini“ (Susan Ohanian). Avem timp să îngrijim fiecare fericire ce răsare pe băncile şcolilor!
Acest articol este preluat din Revista CARIERE (nr. 254/februarie 2019). Pentru detalii legate de abonare, click AICI!
