Tendințele anului 2021. Pe ce ar trebui liderii organizațiilor să își focuseze atenția
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
Cele mai recente statistici europene furnizate de Eurostat arată că, în 2019, 5,4% dintre angajații din Uniunea Europeană lucrau de acasă. Dacă la momentul respectiv Țările de Jos și Finlanda aveau cel mai mare procent de lucru remote (14%), România se afla la polul opus cu un procent de doar 0,8%.
Ce a făcut pandemia instalată în 2020? A arătat, contrar tuturor credințelor managerilor, că munca remote este posibilă pentru foarte multe organizații. Mersul zilnic la birou și întâlnirile face-to-face s-au diminuat treptat și toată lumea s-a familiarizat cu platformele online. Și ce credeți? Lucrurile merg la fel de bine și așa.
Este clar că pandemia a dus la o resetare a realităților organizaționale și că cea mai mare provocare a liderilor a fost aceea de a reuși, într-un timp foarte scurt, să desfășoare un procent semnificativ din activitate în online. Anul 2021 este anul în care această nouă realitate se va consolida și în care organizațiile se vor axa pe tehnologie și pe oameni.
Iată care sunt cele trei trenduri principale care promit să influențeze piața în anul care tocmai a început:
- Interesul crescut al organizațiilor de a contracta cu freelanceri, în detrimentul angajaților, mai ales pentru domeniile de suport ale activității (marketing, content writing, HR, vânzări, achiziții, contabilitate, IT, graphic design etc.). Întreruperea bruscă a activității unora dintre societăți, ca urmare a stării de urgență, a dus la o stare de haos și incertitudine. În acest context, liderii acestora a trebuit să gestioneze situația angajaților, nu numai din punct de vedere legal, ci și financiar. Contractarea freelancerilor îi scutește practic de toată birocrația asimilată încetării sau suspendării contractelor de muncă ale salariaților.
- Adaptarea infrastructurii tehnologice pentru eficientizarea proceselor și facilitarea comunicării între membrii organizației, odată cu impulsionarea dobândirii de noi competențe digitale pentru salariați (prin traininguri și webminarii online).
- Dezvoltarea de strategii pentru creșterea motivației și menținerea bunăstării salariaților. Deși la început temerea liderilor referitoare la lucrul remote era aceea că productivitatea angajaților va scădea, realitatea le-a demonstrat că, de fapt, a crescut productivitatea, iar organizațiilor le-au scăzut costurile indirecte: chiriile spațiilor s-au renegociat, costul utilităților s-a diminuat, costurile cu decontarea transportului angajaților și plata parcărilor s-au anulat etc. Așadar, viitorul sună bine și în pandemie.
2021 va fi anul echilibrării acestor costuri și, treptat, pentru a menține motivația salariaților care lucrează de acasă, o parte din companii au în plan să le ofere beneficii colaterale angajaților care lucrează remote: decontarea cheltuielilor cu internetul, cu mobilierul aferent, o parte din costurile pentru utilități etc.
Totodată, asigurarea bunăstării angajaților prin programe online va fi printre interesele primordiale ale specialiștilor în resurse umane din organizații. Aceștia sunt din ce în ce mai inventivi și iau în calcul inclusiv sesiuni de mindfulness, yoga, art therapy, coaching, cursuri pentru dezvoltare personală, cursuri de nutriție.
În concluzie, care este esența a ceea ce ne-a arătat pandemia? Că, dacă avem o capacitate de adaptabilitate mare, autonomie ridicată, motivație și încredere în oamenii cu care lucrăm, nimic nu ne poate doborî.