„Știu sigur că fiecare copil poate, dar trebuie să le spun și lor constant asta pentru a crede și ei” – Florentina Tituleac

Pentru Florentina Tituleac, învățătoare în Săcele, județul Brașov, una dintre victoriile de la clasă este că elevii ei își numesc emoțiile, recunosc când sunt supărați sau își cer scuze celor pe care i-au supărat. Dincolo de notele din catalog, contează clădirea încrederii de sine, iar învățătoarea încearcă să le explice că sunt toți egali, nu mai buni sau mai puțini buni, ci că fiecare în parte contează.

Florentina este învățătoare într-una din cele mai provocatoare comunități din România: Gârcini, județul Brașov. A terminat Jurnalismul la Iași, iar de trei ani este „doamna” pentru elevii ei de primară. Are 24 de ani și a colaborat cu Școala9, unde a scrie despre educație. De asemenea, face parte din echipa newsletterului Dela.sat (delasat.ro), unde are rubrica lunară Jurnal de școală. Dar în primul rând o găsiți pe pagina de Facebook Doamna și pe blogul doamnaaa.com.

În ce punct al vieții te-a găsit drumul spre catedră?

Am făcut jurnalismul la Iași, dar înainte făcusem liceul pedagogic. Aflasem de Teach în anul al treilea de studenție și am stat pe gânduri, dacă să aplic sau nu, fiind deja calificată. Până la urmă am aplicat, am fost selectată și m-am bucurat de la o etapă la alta, ca un copil mic. După absolvirea facultății, m-am mutat la Brașov, în Săcele, unde sunt învățătoare.

Ce ți-a adus programul de pregătire din Teach for Romania?

Cel mai mult am simțit că m-am dezvoltat personal – vreau să fac aici distincția între ce faci la catedră în rolul propriu zis de teacher și ce însemni tu ca om. Mi se pare că cei de la Teach for Romania au investit foarte mult pe partea de ce suntem noi ca oameni. Ne-au învățat cum să comunicăm, despre tipuri de personalități, despre cum să iei cele mai bune decizii în anumite situații sau cum să ne raportăm la anumit lucru în funcție de context. Pe partea acesta simt că a fost cel mai mare câștig pentru mine.

Primul an, începutul la clasă cum te-a găsit?

Cei de la Teach for Romania au, în perioada de selecție, o etapă de job shadowing, în care pur și simplu mergi la clasă cu un profesor din program și asiști la ora. Așa am ajuns pentru prima dată la Săcele și am văzut comunitatea. În toamnă, nu am venit cu niciun fel de așteptare, am luat lucrurile ca atare. Eram aici, am venit să fac treabă cu copiii și mi-am canalizat atenția în direcția asta.

Ce ai găsit în Gârcini? Cum ai descrie comunitatea?

În primul an am avut o clasă de pregătitoare. Cu copiii m-am înțeles bine, având și liceul pedagogic făcut, știam cam cum ar trebui să-i abordez. Mi-a fost însă greu să mă apropii de părinți la început, pentru că aveam 21 de ani, nu eram căsătorită, nu aveam copil, iar la vârsta aceasta oamenii din comunitate au măcar doi-trei copii. Ei nu înțelegeau de ce am venit acolo. Am avut elevi care s-au transferat pentru că au vrut la o doamnă mai cu experiență.

În zonă nu există canalizare sau apă curentă, nu au străzi asfaltate, în afară de drumul Brașov-Cheia, care e strada principală, în rest, sunt doar ulițe.

Cum ai câștigat încrederea părinților?

Când te duci cu un mindset greșit, exprimi asta prin toți porii. Eu nu mă gândeam la ce am putea face împreună pentru copii, ci mă străduiam mai mult să-i mulțumesc pe părinți, deși nu era acesta scopul. Ulterior mi-am dat seama că primul pas este să îi câștig pe copii, iar părinții vor vedea lucrul acesta. Aveam tot timpul atitudinea asta de a îi ține la distanță pe părinți, dar când ești prins în proces nu îți dai seama.

Ulterior am căutat să îi apropii treptat. Nu mai sunam acasă să-i întreb pe părinți de ce nu a venit copilul la școală. Sunam să întreb ce s-a întâmplat și ce soluții văd ei pe viitor. Am încercat să îi implic în activități, am mai chemat un părinte într-ajutor la diferite activități. Cred că și școala online ne-a apropiat, deși relația era deja formată. În martie 2020, când am intrat în pandemie și nimeni nu știa cu ce se mănâncă școala online, am încercat să fac activități la distanță cu elevii, pentru că nu existau tablete și nici semnal în comunitate. Părinții primeau o dată pe săptămână cu un telefon de la mine. Asta a contat cel mai mult, pentru că au văzut că m-am ocupat de copii.

Relația ta cu copiii cum a evoluat, cu ce nevoi i-ai găsit și cum v-ați întâlnit la mijloc?

Mie îmi plăceau foarte mult copiii și să mă joc. Nu am simțit că am probleme de felul „nu reușesc să fac un copil să stea în bancă”. Mereu inventam câte un joc. Aveam și un tracking system, un sistem de monitorizare a comportamentelor, prin care elevii primeau mici recompense (floricele, bani – de hârtie, fasole, puncte). După o perioadă, ei puteau să-și aleagă de la un magazin improvizat în clasă recompense mai mari: rechizite (așa rezolvam și nevoia rechizitelor), responsabilități în clasă (ajutorul doamnei pentru o zi, responsabil cu împărțitul materialelor). În plus, în fiecare zi pictam, coloram, săream, cântam, dansam, mai ales că la clasa pregătitoare învățarea se face prin joc. Mergeam în permanență cu lucruri noi.

Ce obstacole ai întâmpinat la catedră și cum ai reușit să le depășești?

La noi în comunitate există problema absenteismului, care mi se pare din ce în ce mai mult legată de motivația de a învăța. Anul acesta, de exemplu, am avut o perioadă în care nu-mi începeam orele până nu sunam toți părinții, să văd de ce lipsesc copiii. Aici mai era și problema că nu aveam numerele tuturor sau nu răspundeau. Nu-mi aduc aminte o zi în care să fi avut toți copiii în clasă, mereu a lipsit cineva, chiar dacă nu constant același elev. Am trimis de foarte multe ori mediatorul școlar la ei acasă, iar în unele situații am fost chiar eu. Anul acesta, de exemplu, când am fost acasă la un elev, s-a întâmplat să se ascundă, să nu iasă din casă să vorbească cu mine, deși la școală este foarte deschis.

Sunt părinți care muncesc și nu găsesc soluții pentru ca cei mici să vină la școală. Am încercat inclusiv cu soluții punctuale: să vină cu verișoara de lângă sau pur și simplu cu un părinte din vecini. Ei spun inclusiv că nu are cine să-l pregătească, dacă nu sunt acasă. Am explicat că pot lăsa hainele pregătite cu o seară înainte, dar dincolo de sugerat, mai multe nu pot să fac. Contează și încrederea pe care ei o au în tine. Cumva, părinții au rețineri, cred în tine până la un punct, văd că ești o doamnă bună, dar alta e o relație formată de ani de zile. Vreau să spun că se vede diferența dintre relația pe care o am cu copiii și părinții care sunt în clasa mea de la pregătitoare și cu cei care sunt nou-veniți.

Victoriile de la catedră unde simți că sunt?

Mă bucură atât copiii buni care știu să citească și descoperă că sunt buni și la matematică, cât și cei care abia au început orele remediale (pregătire suplimentară – n.r.) anul acesta. Unii au învățat să citească cuvinte formate doar cu zece dintre literele alfabetului. Mă bucură inclusiv reflecțiile pe care ei le au în unele momente. Un băiat care a făcut progrese mari anul acesta mi-a spus: „eu când eram în clasa pregătitoare niciodată nu terminam de scris, dar acum am crescut și scriu mai repede”. Mereu îmi spune „doamna, dar azi poți să pui FB pe caiet?”, are nevoie de motivație și îi explic ce trebuie să facă ca să obțină FB.

Tu ce simți că ai învățat de la copii în tot timpul acesta? Și ce simți că ai înțeles despre ei în acești ani?

Am învățat să fiu mai calmă, să nu mai simt nevoia să dețin controlul în permanență. Cumva aceștia erau sabotorii mei cei mai mari: să dețin controlul, să fiu perfectă. Am învățat să mă bucur de momentele acelea poate nu dintr-o zi perfectă, dar o zi foarte faină. Știu sigur că fiecare copil poate, dar trebuie să le spun și lor constant asta pentru a crede și ei. Abia după ce ei încep să aibă încredere în forțele proprii vin reflecții de felul „eu nu am știut să scriu, dar aici am învățat”.

Am mai învățat că oricât am vrea noi să facem politici publice care să funcționeze la nivel de masă, în comunitățile de genul acesta lupta se dă cu fiecare copil în parte, cu fiecare familie în parte. Trebuie să fie acolo cineva care să creadă în ei, să le dea speranță și să le ofere sprijin, aproape unu la unu.

Ce te preocupă în momentul de față în învățământ? Despre ce crezi că ar trebui să vorbim mai mult și nu o facem?

Lipsește conexiunea dintre școală și familie în momentul de față, lipsește oarecum contextul în care să-i aducem pe părinți la școală. Cel puțin eu asta am simțit la mine în comunitate. Mai ales acum, cu pandemia, prăpastia dintre școală și familie parcă s-a adâncit. Sunt mulți care încercăm s-o facem dar nu ne vine natural și o facem ba de nevoie, ba de avarie. Cred că nici nu știm cum ar trebui să construim o conexiune între școală și familie. Iar uneori m-am văzut inclusiv prinsă în toată birocrația din sistem încât nu am mai avut timp și energie să investesc cum ar fi trebuit în relația cu părinții. Am greșit mult până am înțeles cum ar trebui să fac lucrurile și ce funcționează. În plus, nu-mi amintesc nici să fi explorat la vreun curs despre cum facem ședințele cu părinții, cum le prezentăm situațiile școlare ale elevilor, cum îi motivezi să-și aducă copiii la școală. Nici în mediul online nu prea am văzut informații despre acest subiect.

Ai colaborat cu site-ul dedicat jurnalismului despre educație Școala9.ro, ai o rubrică numită Jurnal de școală într-un newsletter dedicat vieții rurale. Și ești activă pe pagina de Facebook Doamna (și pe doamnaaa.com). Ce îți aduce scrisul?

La început simțeam să împărtășesc, pentru că mă simțeam singură când m-am mutat la Săcele; pe soț l-am cunoscut aici, dar mai târziu. Mi-era greu, nu aveam prieteni cu care să mă văd aici. Cumva o parte din viața mea rămăsese la Iași, iar o alta la Botoșani.

Scriam firesc despre lucruri din viața mea încă de când eram în facultate, iar când am devenit învățătoare m-am gândit că ar fi fain să scriu și despre experiențele de la școală. Am făcut și pagina „Doamna”, pe care am scris foarte multe lucruri, pe care am făcut fundraising fără să-mi dau seama. Am început să primesc lucruri și susținere de la oameni în proiecte.

Am început să scriu din ce în ce mai profund și mai structurat, iar cei de la Școala9 au crezut în felul meu de a scrie. Cei De la sat sunt foștii mei colegi de la Opinia Studențească, unde am făcut presă. Mi-am făcut între timp un blog care se numește doamnaaa.com, unde o să scriu mai degrabă lucruri didactice. Între timp fac și o revistă a școlii, unde adun proiectele care se întâmplă în școala noastră.

Simți, între timp, că scrisul te-a ajutat să te simți mai puțin singură?

Da. Cred că-n online-ul românesc sunt foarte multe cadre didactice faine care scriu despre activitatea lor. Am găsit profesori care au crezut în mine și ne-am întâlnit și față-n față în diferite contexte și am împărtășit și mi-au oferit susținere. Contează foarte mult lucrul acesta, să îți spună și un alt cadru didactic „chiar e fain ceea ce faci tu” sau „ce bine sună, poate preiau și eu”. Au fost situații în care oamenii au preluat lucruri de la mine și eu de la ei la rândul meu.

Ce i-ai spune unei persoane în primul an la catedră?

Unei persoane în primul an la catedră i-aș spune că nu există soluții care să funcționeze la toată lumea, ci pur și simplu trebuie să-și dea timp să experimenteze, să vadă ce i se potrivește.

Cei doi ani de predare alături de Teach for Romania sunt, pentru noi, doar începutul unei cariere de lider în educație. În 2021, comunitatea de alumni Teach for România a ajuns să fie formată din 175 de absolvenți ai programului. Peste jumătate dintre ei au ales să rămână la catedră în școli publice din România, alții au hotărât să aducă o contribuție în sistemul de învățământ din alte roluri. Teach for Romania lucrează cu oameni care au motivația și abilitatea de a fi lideri în educație, de la catedră, din poziția de director de școală, din instituțiile publice care gestionează sistemul de învățământ, din poziția de inovator social sau de comunicator și formator de opinii. Ne propunem să creștem o comunitate de lideri care au experiența practică de a preda în cele mai provocatoare comunități din România și care vor avea luciditatea și doza de realism necesare pentru a contribui la transformarea educației în favoarea elevului. Dăm forță și încredere celor cu experiență în sistem și aducem oameni noi, valoroși, în educație. Peste 60% din alumnii Teach for Romania considerau în 2020 că nu ar fi activat în educație dacă nu ar fi intrat în programul Teach for Romania.