Statutul de lider este extrem de râvnit dar dificil de menţinut pe termen lung. Cum conduce liderul prin influenţă
Discuţia despre leadership mi se pare fascinantă pentru că nu poate fi îngrădită într-o singură definiţie. Forţa interioară, motivaţia şi stilul fiecărui lider modelează într-un mod unic drumul echipei şi al companiei. Sunt elemente greu de teoretizat, dar capabile să îi inspire şi să îi mobilizeze pe cei din jur.
A fi lider nu se rezumă la funcţia ocupată şi, implicit, la un rol important într-o organizaţie, ci dimpotrivă. Ceea ce contează este modul în care acesta reuseşte să coaguleze şi să menţină în jurul său acei profesionişti împreuna cu care, şi doar aşa, va putea face diferenţa. Liderul unei organizaţii este, dincolo de un bun manager, un factor de coeziune, stabilitate, inspiraţie şi încredere. Sunt patru atribute majore ale unei personalităţi pe care eu o văd ca liant între nevoile organizaţiei şi nevoile oamenilor – fie ele profesionale sau personale.
Îmi place să spun, simplu, că „Omul sfinţeste locul”, pentru că, de cele mai multe ori, nu capacitatea sau perspicacitatea managerială în sine sunt determinante, ci carisma, disponibilitatea de care liderul dă dovadă şi abilitatea lui de a rezona cu oamenii din jurul său. Antagonismul lider – echipă nu va avea niciodată perspectiva unei evoluţii. Iar evoluţia, în cazul liderului, este pe mai multe paliere – a lui însuşi, a celor din jur, a echipei şi, prin ele, a întregii organizaţii. Un lider nu poate fi un "one man show".
Ce înseamnă „influenţa”?
Într-o definiţie sumară, influenţa presupune a exercita o acţiune prin care să determini reacţii sau chiar schimbare. În cazul liderului, lucrurile nu sunt atât de simple, pentru că definiţiile sau conceptele abstracte rareori reuşesc să convingă. Oamenii caută şi preţuiesc autenticitatea, iar autenticitatea este ceva ce nu găseşti în cărţi, ci în interiorul tau, în valorile şi principiile cu care ai trăit şi dupa care ţi-ai organizat universul personal şi profesional. Influenţa înseamnă să găseşti acel numitor comun, după ce ai ajuns să îţi cunoşti şi să îţi înţelegi coechipierii. În cazul meu – corectitudinea, pasiunea şi implicarea sunt cele care ţin echipa unită.
Leadership-ul prin influenţă poate fi tradus, aşadar, prin 3 principii:
Autenticitatea. În mijlocul oamenilor, liderii sunt expuşi, iar şansele de „supravieţuire” scad dacă imaginea afişată nu reflectă întru totul persoana din interior. Liderul consecvent cu sine nu va acţiona niciodată contrar principiilor în care crede, chiar dacă asta înseamnă sa aleagă varianta mai dificilă. El se bazează pe comunicarea deschisă, nu are pretenţia că este perfect, ci îşi acceptă şi îşi arată vulnerabilităţile, având întotdeauna disponibilitatea de a învăţa de la cei din jurul său.
Încrederea. O organizaţie construită pe încredere este o organizaţie de succes. Încrederea pleacă pe de o parte din autenticitate, dar şi din modul în care liderul reuşeşte să stabilească direcţia de business. Claritatea, transparenţa, comunicarea momentelor cheie – cu suişuri şi coborâşuri – sunt esenţiale pentru a da încredere, iar trecerea dinspre „eu” spre „noi” devine firească şi naturală . Sunt momente în viaţa unei organizaţii în care îţi dai seama că fără această legatură nu ai fi putut atinge tot ce ai realizat.
Competenţa. Este suma dintre cunoştinţele teoretice şi inteligenţa emoţională. Un lider competent reuşeşte să ofere un scop mai mare, să îşi îndrume colegii astfel încât fiecare dintre ei să ajungă la potenţialul maxim şi să vadă dincolo de "fişa postului". Pentru că fiecare treaptă urcată de un membru al echipei înseamnă o treaptă urcată pentru companie.
Mă aflu la conducerea companiei încă de la înfiinţarea acesteia în România şi am ştiut mereu că asta nu mă transformă, automat, în lider. În continuare am de învăţat de la echipa mea şi încerc să fiu alături de colegi în toate momentele importante din viaţa lor şi să le asigur sprijinul atunci când au mai mare nevoie de el. Cred în echipa mai mult decât în individualităţi, pentru că o echipă unită poate face imposibilul posibil.
Influenţa în leadership vine, aşadar din autenticitate şi din încrederea pe care o ai în obiectivul de business și în oamenii de lângă tine. Inspirată de un lider "uman", tangibil, echipa va fi întotdeauna sinceră şi directă în a vorbi despre vulnerabilităţi şi a propune soluţii, mai degrabă decât să le faca uitate.
Şi aşa obiectivele devin realitate.
Anita Nițulescu, CEO Eurolife ERB Asigurări Romania