Pilotul de haos (II). Cine conduce corabia?
Sursa foto: Pixabay.com
În articolul trecut, v-am prezentat conceptul general al “pilotului de haos”. Vorbim despre o persoană care nu se va pierde în fața haosului, care va lucra în echipă și care va găsi soluții cu impact pentru organizație, publicul relevant și societate.
Am insistat pe noțiunea crizelor de imagine deoarece acestea pot fi catalogate cu ușurință în categoria haos. Presiunea foarte mare, așteptările oamenilor, temerile, gândurile, uneori rușinea, necunoscutul… toate acestea reprezintă ingredientele perfecte ale “haosului perfect”.
Astfel, într-un context incert, dominat de necunoscut, liderul organizației este obligat să devină “pilotul de haos”. Sau, mai simplu spus, să conducă corabia. De ce este important acest lucru ? Să aruncăm o privire peste cele mai importante motive :
- Calmul este crucial
Într-o criză de imagine, panica își face simțită prezența, iar calmul este crucial. Pilotul de haos își va păstra calmul și, cel mai important, va transmite această stare și celorlalți “actori” implicați. Presupun că nu mai are rost să discutăm despre efectele nocive pe care panica le are asupra deciziilor.
- Oamenii se tem de necunoscut
Ne este teamă de necunoscut deoarece avem mare nevoie de stabilitate, de siguranță. În momentele dominate de necunoscut, devenim anxioși, agitați, ne pierdem capacitatea de a analiza și de a lua decizii. Suntem cuprinși și, uneori, chiar “paralizați” de temeri.
“Pilotul de haos” nu va percepe criza drept un dezastru absolut, își va păstra uzul rațiunii și va încerca să obțină rezultate maxime în situația dată.
Mai mult decât atât, va înțelege repede și clar ce s-a întâmplat și le va explica celorlalți într-un mod simplu. Este incredibil cât de mult ne liniștim când înțelegem o situație incertă. “Pilotul de haos” trebuie să aducă acea liniște.
- Oamenii caută lideri pe care să îi urmeze
Liderii ies în față în situații dificile, iar o criză de imagine este scenariul ideal. Acestea sunt momentele când orice om caută un lider pe care să îl urmeze, care să-i arate calea. “Pilotul de haos” chiar asta este : un pilot care va conduce nava, în siguranță, la destinație. El va transmite încredere și liniște, siguranță și optimism. Oamenii îl vor urma tocmai pentru că are capacitatea de a transmite cu ușurință aspectele mai sus menționate.
- Oamenii au nevoie să simtă că fac parte dintr-o echipă
Toți avem nevoie să simțim că facem parte dintr-o echipă și în momentele dificile această nevoie se intensifică. O caracteristică deosebit de importantă a “pilotului de haos” este aceea că înțelege perfect importanța echipei și are grijă ca oamenii să rămână uniți, atât în momentele dificile, cât și în perioadele liniștite.
Într-o criză de imagine, unitatea va conta enorm în soluționarea problemei.
- Oamenii au nevoie de soluții și planuri concrete
Nu în ultimul rând, dacă tot vorbim despre necunoscut, oamenii au nevoie de soluții și planuri concrete, care să propună rezultate pozitive. Aici vorbim despre toate categoriile de public implicate în criză. Practic, absolut toată lumea așteaptă să vadă reacțiile și deciziile care vor rezolva criza.
Astfel, “pilotul de haos” trebuie să obțină rezultate maxime în condițiile date. Trebuie să își asume responsabilitatea pentru toți cei implicați, să se asigure că “lumea va exista” și după ce criza va fi trecut.
V-am propus 5 motive puternice pentru care orice lider de organizație trebuie să devină “pilot de haos” într-o criză de imagine.
Acum, în încheiere, aș dori să vă propun câteva întrebări. Răspunsurile nu sunt pentru publicul larg, ci pentru voi…
- Care este percepția pe care și-o vor forma oamenii despre o persoană care nu își asumă responsabilitatea asupra unei crize de imagine?
- Care este percepția pe care și-o vor forma oamenii despre o persoană care deleagă complet soluționarea problemei?
- Care este percepția pe care și-o vor forma oamenii despre o persoană care refuză să “conducă trupele” în momente dificile?
- Cum pot afecta aceste percepții bunul mers al organizației, indiferent de natura ei?
”Pilotul de haos” este o temă pe care am abordat-o pentru prima dată în urmă cu două săptămâni, când v-am prezentat conceptul și am oferit câteva sfaturi ce v-ar prinde bine într-o eventuală criză de imagine (dar nu numai), când toată lumea trage de liderul companiei din stânga și dreapta, și… evident, haosul se instalează.
Subiectul a stârnit interes în rândul mediului organizațional și de business, astfel că, mai mulți antreprenori, CEO, sau responsabili de resurse umane și-au manifestat dorința de a-și expune punctul de vedere.
În acest context, lansăm astăzi o invitație și, totodată, o rubrică nouă, PILOTUL DE HAOS, pe care o punem la dispoziția dumneavoastră, pentru a oferi sfaturi, a adresa întrebări, a cere sprijin, sau pur și simplu pentru a ne povesti cum ați reușit să treceți peste o astfel de situație.
Așteptăm mesajele și comentariile dumneavoastră la adresa [email protected].
La bună citire! – Revista CARIERE