Judecată, critică și gândire critică
Una dintre modalitățile de a mă dezvolta ca profesionist este să fac lucrurile înainte să fiu pregătită să le fac, să mă las condusă mai mult de viziunea și intuiția mea decât de ceea ce știu și pot în mod concret.
Pentru mine este o modalitate de a-mi depăși limitele și de a mă pune conștient în contexte de învățare și dezvoltare. Antreprenoriatul reprezintă o astfel de zonă, unde îmi urmez viziunea de a crea proiecte care au impact semnificativ în modul în care muncim și trăim conștient, sănătos, performant, sustenabil în organizații. Totodată, dezvoltarea ca antreprenor înseamnă că fac unele lucruri ca un începător, că uneori muncesc mult, ineficient ca să ating un anumit rezultat, că fac multe greșeli – însă pentru mine, toate acestea sunt parte din dezvoltarea mea personală și profesională și sunt aspecte la care lucrez conștient și continuu. Mult timp mi-a fost greu să accept faptul că nu sunt perfectă, că nu știu, că nu pot sau că nu vreau, însă am înțeles (cu greu J) că acesta este procesul de creștere și maturizare.
Din rolul de coach, întâlnesc mulți profesioniști care sunt foarte atenți, precauți, rezervați (adesea întâlnesc oameni care se limitează, se micșorează pe ei înșiși) în modul în care aleg să fie vizibili, să se exprime pe ei înșiși și ideile lor, să aibă inițiative sau să se facă auziți, să fie o „voce” autentică, deoarece alții îi vor judeca, îi vor critica. Critica doare, la fel și judecata.
Scopul cu care scriu acest articol este pentru a lansa o invitație de a crește nivelul meu de conștientizare și de atenție la modul în care judecata și critica mea creează mai multă anxietate, frustrare, durere și mai puțină dezvoltare, precum și pentru a face câteva distincții între judecată, critică și gândirea critică (pe care o văd valoroasă). Și dacă această invitație te inspiră și pe tine, cel care citești, este o reușită.
Ca oameni, avem o mare sensibilitate la imperfecțiune și capabilitatea noastră de a observa întâi imperfecțiunea, ceea ce nu merge, nu funcționează, ceea ce nu este ok – opinia este puternic consolidată de-a lungul timpului, dar este o observație personală, nu știu dacă sunt studii științifice care să o valideze. Sunt multe vorbe, zicale, proverbe, credințe împământenite în jurul ideii că „te critic pentru că te iubesc/pentru că îți vreau binele/ca să crești” – atât în mediul profesional, în echipe, în organizații, însă și în cel familial și școlar. Cu siguranță este adevăr în perspectiva aceasta, însă vă invit să luăm în considerare și o altă perspectivă: Oare ce ar fi posibil în organizații, școli, familii, dacă ne-am aprecia și înțelege mai mult și judeca și critica mai puțin?
Atât judecata, critica cât și gândirea critică au părți pozitive, utile în tot ceea ce facem, cât și părți negative, distructive în relațiile umane. Dicționarul explicativ al limbii romane le definește din ambele perspective:
Judecata este „facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire; formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva; acțiunea de a judeca; dezbatere judiciară; soluție dată într-un litigiu”.
Critica înseamnă „a dezvălui lipsurile, greșelile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stări de lucruri (arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare); a aprecia valoarea etică, artistică etc. a unei opere; a arăta cu răutate (sau cu exagerare) părțile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta în chip răutăcios, născocind lipsuri și greșeli; a bârfi”.
Gândirea critică constă în procesul mental de analiză sau evaluare a informației, dar mai ales din afirmații sau propoziții pretinse de unii oameni a fi adevărate. Ea duce la un proces de reflecție asupra înțelesului acestor afirmații, examinând dovezile și raționamentul oferit și judecând faptele. A gândi critic, ca înțelegere comună, înseamnă a fi cârcotaș, a fi oportunist – a respinge ideile altora doar pentru a impune propriile idei. Însă în adevăratul său sens și valoare, gândirea critică înseamnă a pune întrebări, a căuta răspunsuri, a găsi alternative, a adopta o poziție pe baza unui argument și a analiza logic raționamentele sau argumentele celorlalți, a evalua continuu relevanța și adevărul informațiilor disponibile. Altfel spus, înseamnă a privi, a înțelege și procesa intern informațiile primite și oferite.
Citește și: Gândirea critică și lipsa ei, în situații de criză
Una dintre ideile care mă inspiră este spusă de Carl Jung, „a gândi este dificil și de aceea mulți oameni judecă„ – cred că este util să antrenăm conștient gândirea critică și să reducem cantitatea de critică exprimată în relații personale și profesionale. Poate și să luăm în considerare faptul că atunci când îl judeci pe altul nu îl definești pe acesta, ci te definești de fapt, pe tine. Dacă putem pune întrebări care inspiră gândirea critică (mai degrabă decât reactivitatea), atunci vom obține reacții mai empatice și vom reacționa și noi, la rândul nostru, mai empatic.
În momentele dificile, încărcate emoțional în care suntem în energia criticii și a judecății sau suntem noi cei criticați, tonul vocii este la fel de important precum conținutul vorbelor noastre – provocarea constă în a transmite mai puțină anxietate decât primim prin intervenția/gândirea/prezența și prin vorbele noastre.
Citește și: Gândirea critică la locul de muncă
Una dintre lecțiile relevante pentru mine din ultima perioadă din rolul de om criticat, judecat este legată de faptul că reactivitatea mea față de critică nu este cel mai sănătos și înțelept răspuns. Puteam gândi critic și pune în practică opțiuni de răspuns la critică mai deegrabă asertive decât reactive, precum:
- Să ascult cu atenție persoana/persoanele care mă critică fără a plănui replica în mintea mea
- Să evit să intru în defensivă. Nu ascult doar ca să mă cert și să combat un punct de vedere. Ascult până găsesc un punct, un aspect cu care sunt de acord, chiar dacă este spus împreună cu exagerări și inexatități. Uneori, acest punct poate fi și 2% din ceea ce este spus (din perspectiva mea) însă îl aud și îl confirm.
- Mai întâi, să pot să-mi cer scuze pentru acel aspect (chiar și acel 2%)
- Să nu critic persoana care mă crică. Criticarea criticului sau agresarea agresorului consolidează spirala negativă. Ar putea veni o vreme când îmi voi exprima motivele de insatisfacție, dar acum, când cealaltă persoană a avut inițiativa de a-și exprima propriile nemulțumiri, nu este momentul potrivit.
- Să îmi păstrez calmul. Nu reacționez și abordez un comportament reținut când vorbesc cu cealaltă persoană. Anxietatea și intensitatea emoțională sunt forțele din spatele tiparelor disfuncționale și ineficiente.
- Să spun clar, concret când am o părere diferită de a celuilalt („nu sunt de acord cu x…”) numai când sunt sigură că mă pot exprima fără să îl/o critic, să îl/o acuz sau să îl/o insult pe cel care mă critică.
- Să întrerup o conversație inutilă care se desfășoară în detrimentul meu. Este în regulă să spun: „am nevoie de timp să mă gandesc la ceea ce mi-ai spus”; „putem lua o pauză, să reflectez la ceea c mi-ai spus”; „știu că este o conversație importantă și simt că voi spune ceva ce voi regreta mai tarziu, putem lua o pauză”; „vreau să finalizăm conversația aceasta când sunt într-o stare mai bună, putem vorbi maine”; „hai să planificăm o dată potrivită ca să discutăm” sau „mă doare când îmi vorbești în felul acesta. Mă afectează. Mă simt umilită sau am nevoie să abordezi câte un lucru pe rand” …
- Să răspund problemelor importante și să las ce este mai puțin important deoparte
- Să iau o pauză să diger informațiile, să reflectez și să văd ce/dacă aduc ceva pentru mine și dezvoltarea mea.
Toate aceste opțiuni pot părea aspecte mărunte, insignifiante, însă au un impact mare, mai ales în rolurile investite cu autoritate: rolurile manageriale, rolurile de părinte, profesor, medic și multe altele similare. Leadershipul este o artă subtilă, din perspectiva mea și un exercițiu continu de conștientizare de sine și prezență.
Photo by William Felipe Seccon on Unsplash
