În ce echipă vrei să fii?
Imagine de Sanu A S de la Pixabay
Imaginați-vă că ați primit bilete la un concert la Ateneu, e sâmbătă seară, nu e pandemie. Vă îmbrăcați frumos, vă luați partenerul sau partenera și vă duceți acolo, vă așezați și așteptați să înceapă concertul.
Apare orchestra, dar nu vin toți odată; durează vreo 20 de minute, că mai întârzie unii. Apare și dirijorul, în final. Lumea aplaudă de la început (așa e la concert, liderul orchestrei primește aplauze înainte de a face ceva), apoi se face liniște, toți așteaptă să fie încântați.
Din când în când însă, se aud zgomote de instrument neacordat, devieri de la ritm, unul din orchestră iese, altul îi șoptește ceva colegului de scenă. Dirijorul se enervează, se duce după cel care dă să iasă, îi face observație, în timp ce ceilalți cântă, fiecare cum poate.
Este imaginea unei orchestre, a unei echipe neperformante. De fapt, nu este o echipă, este un grup de indivizi care au venit la serviciu ca să aibă de unde pleca.
Sună cunoscut?
Ce este o echipă? Sunt multe definiții; eu voi propune o abordare.
O echipă este un grup de oameni care fac ce e mai bine pentru fiecare și pentru grup, în același timp. Pentru ca un grup de oameni să fie o echipă, e nevoie să aibă răspunsuri la cel puțin 4 întrebări esențiale:
Încotro mergem?
De ce, care este scopul, misiunea, rațiunea noastră de a exista ca echipă?
Care sunt potențialele bariere și cum le gestionăm?
Care este planul, care sunt pașii pentru a ajunge acolo?
Dincolo de acestea, aș spune că este esențial ca echipa să aibă un lider. Acesta ar trebui să furnizeze cel puțin trei lucruri:
direcție – încotro merge echipa
protecție – astfel încât oamenii să se simtă în siguranță
ordine – claritate, reguli, să stabilească limitele
La o căutare simplă pe Google, cuvântul Team (echipă) are 8.070.000.000 de intrări; teamwork are 125.000.000; pe Amazon.com sunt peste 70.000 de cărți cu acest cuvânt în titlu.
Preocuparea pentru subiect este mare și totuși, atât de greu construim o echipă performantă.
Să ne gândim la exemple de echipe performante:
FC Barcelona
Real Madrid
Bayern Munchen
Liverpool
Paris Saint-Germain
Ce au avut în comun aceste echipe? Oameni foarte buni; antrenori foarte buni; s-au pregătit enorm, mereu mai mult decât ceilalți; scopuri comune: să fie cei mai buni!
Când Metallica a venit la București, pe Arena Națională, membrii trupei s-au comportat ca o echipă. Fiecare om din trupă a fost responsabil de propria partitură, a cântat cât mai bine posibil (aș spune și mai mult de atât) și a contribuit la un concert de neuitat, alături de solist.
Care sunt ingredientele unei echipe performante, în business:
Omul potrivit la locul potrivit, adică felul în care alegem oamenii, conform cu standardele și valorile firmei, este crucial
Direcție clară, obiective bine definite
Comunicare – este atât de folosit acest cuvânt și totuși, atât de puține sînt situațiile în care comunicăm bine!
Concentrare pe rezultate
Ego pus pe locul doi, în favoarea interesului comun
Responsabilitate individuală
Dedicare pentru scopul echipei
Încredere în lider și în colegi
Încrederea liderului în echipă
Modul în care sînt abordate confruntările, în care conflictele sînt gestionate deschis, având în minte scopul grupului
Liderul, felul în care el conduce echipa, își adaptează stilul în funcție de context
Disciplină – fără de care o echipă nu e performantă. Vacarmul de la Ateneu vine din neimplicare, neasumare, lipsă de disciplină.
Să îți pese de cel de lângă tine și de echipă în ansamblu
Să te comporți cu respect față de ceilalți. A ne manifesta cu agresivitate, a tăcea mereu și a nu ne implica, arată nesofisticare, neimplicare, neasumare.
Să modelăm noi comportamentul pe care îl așteptăm de la ceilalți.
Lista nu e exhaustivă. Aș vrea însă să vă las cu un alt exemplu de orchestră foarte performantă. Este vorba de orchestra regală a Danemarcei, care cânta mai mult de jumătate din an cu alți dirijori (lideri) decât dirijorul (liderul) propriu și se pare că o face divin.
A face lucrurile extraordinar de bine, ca echipă, și atunci când liderul nu este acolo, reprezintă un apanaj al unei echipe super performante.
Acum, desigur, avem de ales: vrem să fim asemenea orchestrei de la început sau asemenea trupei Metallica sau a orchestrei regale? Alegerea este la fiecare dintre noi.
Mai multe articole, semnate Georgeta Dendrino, puteți citi AICI