HR Strategic 2018 – soluţii şi bune practici pentru elaborarea unui plan strategic de resurse umane
HR Strategic propune soluţii şi bune practici pentru elaborarea unui plan strategic de resurse umane concentrat pe performanţă, prin acţiuni de leadership, training, tehnologie, CSR, Comp&Ben şi management eficient al comunicării.
În cadrul evenimentului ne propunem să aflăm: „Cât de creativi putem fi în recrutare?”, dar și „Care sunt astăzi strategiile de business în motivarea şi engagementul angajaţilor?” Performanţa companiei este direct asimilată competenţei şi implicării angajatului, dar şi cu skills-urile liderilor pentru o comunicare eficientă cu aceştia.
Misiunea HR-ului de a găsi, a dezvolta şi a plasa omul potrivit la locul potrivit devine cu atât mai provocatoare în cazul companiilor cu mii de angajaţi, zeci de competenţe, atitudini şi valori personale.
În cadrul conferinței, vor exista mai multe sesiuni de prezentări, studii de caz, dar şi Q&A, printre care:
- Faţă în faţă cu a patra revoluţie industrială – cum gestionăm dezvoltarea personală şi provocările de leadership; prezentare susținută de Madi Rădulescu, Executive Coach (PCC) şi Managing Partner MMM Consulting Intl;
- Unul pentru toţi şi toţi pentru unul…în filme dar nu şi-n comp&ben. Ajustează strategia de comp&ben pentru full-time, part-time, remote sau contingent; prezentare susținută de Oana Botolan Datki, South East Europe Managing Partner, Consulteam Human Capital;
- Selling HR Ideas: IN/OUT;
- Coleg cu tehnologia – soluții software și instrumente care preiau rutina.
Printre speakeri se numără Madi Rădulescu (Executive Coach (PCC) si Managing Partner al companiei MMM Consulting Intl.), Oana Botolan Datki (South East Europe Managing Partner, Consulteam Human Capital), dar și Andrei Dunuţă (Co-Fondator, SELFTRUST Academy).
Audiența va fi formată din 80 – 90 HR Manageri din companii de servicii din diverse domenii de activitate.
Mai multe detalii legate de participare şi înscrieri puteţi afla de pe site-ul oficial al evenimentului.