Generația 45+ privită din interior

De foarte multe ori am participat în workshopuri de segmentarea clienților. Analizam comportamentul lor, momentul de dezvoltare personală și profesională în care au ajuns, preferințe, pasiuni, modalități de luare a deciziilor etc… și construiam un nou segment, cu o abordare proprie, specifică, customizată. Ne uitam inclusiv la locul lor de muncă în anumite intervale de vârstă. Priveam atunci lucrurile cu mai multă detașare, vorbeam cumva despre -„ei”(poate o fi fost vârsta mea de vină).

Iată că acești „ei” de atunci sunt acești noi de acum, cei din minunatul segment de vârstă 45+.

La un singur lucru nu mă gândeam atunci. La o întrebare pe care am auzit-o atât de des în jurul meu după 40 de ani… ”Cine mă mai ia pe mine acum?!”.

Recunosc că această întrebare încă are ecouri puternice în mintea mea, mai ales în zona de fairness, dar recunosc că mai întâlnește în cale și alte câteva valori personale.

Câți dintre voi v-ați adresat această întrebare? Și apoi… ce răspuns vă oferea vocea interioară? Unde sunteți acum? În același loc de muncă de la 35+ sau ați trecut printr-un moment de răscruce și faceți ceva diferit, sau cum spunem acum… mai cu sens?

Îmi place foarte mult un model de self-awareness și personal leadership, pe care îl utilizez mult în interacțiunile mele cu oamenii. Are la bază 4 nevoi umane: Sustenabilitate, Siguranță, Libertate de exprimare și Semnificație și, astfel, 4 rezervoare de energie: Energie Fizică, Emoțională, Mentală și Spirituală/Sens/ Semnificație.

Pornind de aici, o să vă prezint perspectiva mea asupra generației 45+ pe piața muncii prin intermediul acestor 4 rezervoare de energie și a deciziilor pe care le luăm ținând cont de aceste nevoi.

Cele 4 rezervoare de energie

Rezultatele unui studiu despre cum ne gestionăm la nivel personal fiecare dintre cele patru rezervoare de energie (12.000 persoane, din 73 de țări), vorbesc despre faptul că:

• 66% dintre participanți spun că deciziile lor la job sunt influențate de factori externi și nu de o motivație interioară puternică, dată de găsirea unui scop mai mare, a unui sens/o semnificație mai puternică
• 61% dintre aceștia spun că petrec foarte puțin timp pentru a face lucruri care le plac foarte mult, pasiuni
• 64% dintre participanții la studiu spun că dorm mai puțin de 7-8 ore pe noapte
• 64% spun că pe parcursul zilei sunt nerăbdători, anxioși sau agitați, iritabili, irascibili
• 80% spun că „sting incendii” la job, răspund cererilor imediate și urgente și nu reușesc să se concentreze pe activitățile care aduc valoare pe un termen mai lung (luni sau un an)
• 73% spun că au dificultate de concentrare („one thing at a time”).

Ce cred că am făcut noi bine, cei din generația 45+, este că ne-am oferit în ultimii câțiva ani un pic de timp să conștientizăm unde am ajuns și ce este important pentru noi să facem mai departe. Cred că am trecut prin momente mai ușoare sau mai chinuitoare de schimbare și conștientizare.

Am simțit toți la un nivel sau altul niște semnale de stres în corp, poate doar la nivel de alarmă sau mai mult și mai dificil într-o zonă de burnout.

Mă uit mereu la oamenii din jurul meu din această categorie de vârstă și pot să spun că i-am descoperit în multe momente de epuizare. Acesta a fost momentul când au luat decizia de a face altceva în viața profesională, cu toată experiența acumulată.

Și am să încep cu două povești care m-au pus pe gânduri…fiecare în felul ei.

Dacă…

Ca CEO al firmei KPMG, Eugen O’Kelly spune că și-a trăit viața așa: „Calendarul meu era deja stabilit pentru următoarele 18 luni. Mă mișcam constant, dintr-o parte în alta, cu 100 de mile pe oră. Lucram tot timpul. Lucram în weekenduri, lucram târziu în fiecare noapte. Am lipsit de la tot ce au însemnat anii de școală ai fetei mele, celei mici. Strângeam în fiecare an 150.000 de mile. În ultimii 10 ani lucrați în companie am reușit să ies la masa cu soția mea…de 2 ori”.

În 2004, la vârsta de 54 de ani, Eugen a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală în stadiu terminal. În ultimele luni de viață a scris o carte care se numește ”Chasing Daylight”, despre cum și-a trăit viața.

„Cum ar fi fost dacă nu aș fi lucrat atât de mult? Cum ar fi fost, dacă pe lângă job, pe care mi l-aș fi făcut în continuare bine, aș fi utilizat poziția mea (CEO) să fiu un exemplu de echilibru? Dacă aș fi făcut asta în mod conștient, pe lângă mai mult timp cu familia, oare aș fi fost mai concentrat la job, la ceea ce făceam? Mai creativ? Mai productiv? Mai performant? Dar nu am făcut asta. Nu m-am oprit în toți acei ani de push. A trebuit să descopăr această tumoare inoperabilă, ca să îmi iau timp și să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă”. O’Kelly a murit la scurt timp după ce a scris asta.

Vă rog să mă scuzați!

A doua poveste este foarte personală și din ea aleg să vă spun doar că acum câțiva ani, într-un proiect major de schimbare din companie, am depus puțin mai mult efort decât putea duce corpul (pentru că nu mai reușeam să încarc rezervoarele cu energie fizică, emoțională și mentală). Într-o seară, pe la ora 23.00, plecam de la birou și am chemat un taxi. Am urcat în taxi și după 200 de metri am avut un moment de claritate: „Vă rog să mă scuzați”, mă aud spunându-i șoferului. „Am uitat că astăzi am venit cu mașina (așa cum făceam în fiecare zi). Vă plătesc cursa integral, vă rog să mă duceți în parcare să îmi iau mașina mea”. Privirea pe care mi-a aruncat-o în oglinda retrovizoare a fost momentul meu de trezire. Am simțit că acesta este momentul să fac altfel lucrurile.

Mă gândesc că generația 45+ a trecut prin aceste povești deja.

Eu, deși acea întrebare periculoasă apărea în gând „Cine mă mai ia pe mine?” sau ”Ce să fac eu la vârsta asta?” am avut puterea, curajul să iau niște decizii diferite de toate cele de până acum.

Așadar, ce contează pentru noi?

La nivel fizic, noi, această generație 45+, am ales treptat să acționăm pentru a obține sustenabilitate – focus pe nutriție, fitness sau maratoane alergate, somn de calitate (măsurat pe ceasul smart), pauze pe parcursul zilei și chiar vacanțe fără laptopul de la job.

La nivel emoțional, am intrat în contact cu propriile emoții și acesta a fost un capitol care a consumat multe resurse. Aș spune că este încă un capitol la care această generație lucrează încă, pentru că nu am fost educați să simțim, ci să facem…sau să fim!

Dacă încă activăm din survival zone stăm în frustrare, iritabilitate, anxietate, găsim motive pentru care nu putem acționa și schimba jobul sau realitatea noastră. Pe de altă parte, unii dintre noi acționăm din zona de performanță și renewal și cultivăm zona de calm, optimism, conștientizăm cum ne simțim în fiecare moment, după întâlniri, zoomuri, sesiuni, ședințe etc, ce înregistrăm automat sau ce alegem să înregistrăm conștient la nivel emoțional.

La nivel mental, am preluat controlul asupra puterii noastre de concentrare și a atenției. Care sunt taskurile, obiectivele prioritare, ce este important și aduce valoare pentru mine și pentru echipă?

La nivel de sens/scop/semnificație, ne-am oprit să ne întrebăm ce contează pentru noi. Am descoperit că nu trebuie să facem doar prezentările perfecte, excelurile cele mai avansate, să alergăm după clienți și după rezultate. Am descoperit că prin ceea ce facem în fiecare zi la job aducem bucurie, fericire, valoare pentru cei de lângă noi. Că o livrare la timp a unei comenzi de mâncare aduce bucurie și energie unor oameni care abia ce au ieșit dintr-un meeting, că un credit de casă nu este doar un obiectiv de vânzare, este momentul când o familie pleacă dintr-o garsonieră sau de la părinți pentru că a pornit pe un nou drum și vrea să își aștepte copilul într-o cameră nouă, plină de jucării. Am descoperit că suntem super eroi și la 45+, fiecare în modul lui, prin tot ceea ce facem la job.

Aș spune așa, pe final, că generația 45+ și-a dat timp să aleagă conștient pe ce anume își pune atenția și să acționeze constant, cu rutină și perseverență, la nivelul celor patru rezervoare pentru a le ține cât mai pline. Inevitabil vor apărea poate alte momente de răscruce în viața personală sau profesională, dar deja știm și putem să acționăm diferit în momente de criză, situații stresante, deadline strâns, sau în orice alt moment cu presiune din exterior (haos în prioritizare, mod de lucru hybrid, noul stil de leadership etc).

Foto: Gabriela Râșnoveanu, HR Strategist, Coach, Master Trainer, Consilier de dezvoltare personală, cu 18 ani de experiență în mediul corporate și începuturi faine în antreprenoriat

---

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 278
Pentru abonare, click aici