De drag, de frică, pentru bani!
Am tot sucit pe toate părțile articolul asta și nu-l pot începe altfel. La jumătatea lui martie, când fiecare dintre noi a fost nevoit să-și refacă planurile în condițiile declanșării pandemiei, o clientă cu care eram deja în proces mi-a scris scurt și la obiect pe WhatsApp că este gata să-mi plătească avans o sumă importantă pentru a mă ajuta, atât cât poate ea, să depășesc momentul. Este atât de prezentă în mintea mea emoția trăită atunci, încât nu cred că am acum un exemplu mai grăitor despre ce înseamnă pentru mine “să-ți pese de alții”.
Ca să fiu și mai explicită, este vorba despre o persoană fizică, chiar dacă, în viața de zi cu zi, este un lider de top într-o corporație de la mii de km depărtare. Un om care și-a pus la dispoziție economiile, gândindu-se cum mă afectează pe mine, ca pe mulți alții care avem și grija altora/salarii de plătit, schimbarea de paradigmă.
Acum, că am făcut introducerea în acest subiect sensibil, să continui cu ce mă preocupă încă, după șapte luni de la începutul acestei perioade, pe care, peste ani, o să o definim în funcție de efectele produse.
S-a spus de la început că această schimbare o să scoată din fiecare ce are mai bun sau mai puțin bun. Și da, cred că pentru cei pasionați de analiza comportamentală, pandemia este hârtia de turnesol – un indicator eficient al schimbărilor interioare care se manifestă în exterior.
Am scris și despre responsabilitate, referindu-mă atât la angajatori, cât și la lideri individuali. Până acum, măsurăm efectele acestui angajament prin energia cu care contribuiau la binele și creșterea organizației, a oamenilor din echipe. În cifrele care reieșeau din indicatorii de performanță.
Cum însă iese la suprafață “egoismul”, vărul incomod din aceeași familie a trăirilor manifestate în raport cu alții, nu cred că ne-am îngrijit prea mult. Iată câteva exemple. Când nu-ți pasă câți oameni pot suferi de pe urma acțiunilor tale, când te poți ascunde în gesturi de superioritate sau nepăsare, produci efecte mai dureroase decât te aștepți. Dacă nu faci lucrurile de drag și din altruism, rolul responsabilității asumate este doar o replică perfect învățată și verbalizată, cu aplomb și intonație potrivită, în lumina reflectoarelor. Dar nu trece de scenă. În celălalt colț al camerei, putem observa cum stă modestă “grija față de alții”. E ruda discretă din neam, care îți dă fiorii emoției intense pe care o retrăiești mereu și mereu.
Vanitatea, egocentrismul și nesăbuința cu care îți privești imaginea oglindită fără a ține cont de cei cu care te înconjori, sunt tovarășii drumului pe care te rătăcești de tine.
Când suntem astfel construiți, nu știm să facem lucrurile din inimă, dar reacționăm la o altă emoție cu stimul puternic. Frica. Teama de pedeapsă, fie ea legală sau morală, ne mai aduce aminte de cărarea noastră. Și cu toate că o cunoaștem și putem merge pe ea, rămâne o alegere individuală pe unde pășim. Alături de teamă stă moneda cu care poate fi cumpărat comportamentul adecvat. Dar când banii sunt un scop și nu doar rezultatul bunei practici, atunci își produc efectul pe termen limitat și niciodată nu vor fi de ajuns.
În sutele de evaluări tip assessment, am subliniat aspecte care păreau din alt registru, mult prea uman, versus cifrele care vorbesc despre profitabilitate și cifra de afaceri. Dar de fiecare dată când aceste ingrediente lipseau, profilul prevestea o performanță limitată de relațiile interumane care nu aveau din ce să se hrănească.
Un lider egocentrist care nu se gândește la binele celor pe care îi călăuzește pe drumul performanței, nu o să ajungă departe nici cu echipa, nici cu rezultatele. Se va așeza țanțoș în scaunul puterii, atât cât să fie în lumina reflectoarelor și să culeagă laudele în aplauzele tuturor. Un lider smerit și coerent cu valorile sale o să aibă mereu grijă de cei care duc prin munca lor organizația/echipa la rezultate mai bune. Consecvența cu care se întoarce la fiecare speță oferind atenția, timpul și răbdarea sa oamenilor împreună cu care caută soluții, îi asigură un drum mai neted și îngrijit către rezultate din ce în ce mai bune.
Privirea grijulie, dar pe termen lung, a liderului vizionar se deosebește de performanța pe termen scurt a oportunistului căutător de glorie. Acest aspect îl evidențiez atunci când am norocul să-l identific în profilele loiale, care nu precupețesc efortul constant cu care contribuie la bunăstarea companiei și, implicit, a oamenilor din echipă.
Ceea ce observ, în ultima perioadă, este un alt nivel de segregare a valorilor. După mai multe seisme de mică magnitudine, comunitatea se resimte. Așa cum uleiul iese la suprafața apei, tot așa și firea umană își arată ungherele unde stăteau bine ascunse nepăsarea de alții sau oportunismul. Pe acești oameni îi întâlnim pe stradă, printre noi, în fiecare zi, fie nepurtând mască, pentru că e mai important să-și arate falsa putere, decât să se gândească la binele celorlalți, fie ignorând lucrurile mărunte cu care ar putea să contribuie la viața cetății.
Organizația și societatea sunt structuri în care se validează valorile sădite în familie, susținute de efortul personal. Abia când ți-e greu poți să spui cu mâna pe inima că, prin aceste valori, îți consolidezi devenirea.
Oricât ar dura această cernere a membrilor fiecărei cetăți, și în pofida durerii pe care o lasă în urmă, cred că pandemia este un bun prilej de a filtra credințele și valorile comune.
Închei cu un plus de claritate și fermitate: astfel cred și am ales să fiu de folos! Nu mai avem nevoie de simulări în team building-uri după această perioadă. O să avem o imagine mai limpede a cine suntem, ce alegem să fim și cum trăim, astfel încât rezultatele să fie în acord cu așteptările noastre. Mai împăcați cu noi înșine, pentru cei care aveau nevoie de asta, sau mai derutați, pentru cei care încă nu aleg conștient pe care dintre cărări pășesc.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 268
Pentru abonare, click aici
