Cum să faci o primă impresie bună la întâlnirile de afaceri
Deplasările și întâlnirile de afaceri fac parte din îndatoririle de rutină ale antreprenorilor și ale managerilor unor companii mari. Fie că este vorba de întâlniri cu clienți sau cu parteneri, prima impresie trebuie să fie puternică, autentică și să emane profesionalism. De asemenea, efortul pe care îl depui pentru a te face remarcat la întâlniri trebuie să devină o practică standard, pentru a păstra legături puternice și de lungă durată. Iată câteva aspecte cheie pentru o primă impresie:
Tonul și limbajul corpului în oglindă
Limbajul corpului face parte din elementele de bază ale modului în care formezi o primă impresie. Limbajul corpului în oglindă se referă la copierea gesturilor interlocutorului, pentru a crea o dinamică echilibrată și atentă. Deoarece această copiere implică și atenție semnificativă asupra felului în care se exprimă și cum se mișcă cealaltă persoană, vei putea să te implici mai mult în conversații, iar acest lucru se va observa cu ușurință. De asemenea, trebuie să acorzi atenție și felului în care vorbește persoana cu care discuți, dar și ce subiecte abordează. Un ton calm, sobru și concentrat trebuie să primească același răspuns din partea ta, iar dacă partenerul de afaceri sau clientul își dorește să aibă o discuție mai puțin serioasă, vei fi nevoit să te adaptezi la subiect și să nu îl schimbi brusc.
Discuțiile despre rezultatele de succes
Întâlnirile de afaceri se concentrează în jurul semnării unor noi contracte, vânzări sau analizare a rezultatelor pe o anumită perioadă. Indiferent de aceste situații, nu te sfii să discuți despre succesul de care te bucuri în activitatea ta. Cel mai important este să vii și pregătit la astfel de întâlniri. Prezintă grafice, statistici și numere concrete despre vânzări sau profitul din ultima perioadă. De asemenea, dacă vrei să atragi clienți prin aceste întâlniri, pune accent pe calitatea serviciilor oferite, pe baza testimonialelor și a studiilor de caz. Acestea te vor ajuta să oferi dovezi și să îți faci o imagine care transmite încredere. Siguranța cu care te vei prezenta în fața clienților sau a partenerilor pe care vrei să-i câștigi trebuie justificată, dar o prezentare pregătită temeinic nu poate da greș.
Mașina potrivită
Chiar dacă aparențele nu definesc personalitatea unui lider puternic, felul în care te prezinți la întâlnirile de afaceri va avea o importanță semnificativă. Alege o mașină potrivită pentru tine și domeniul pe care îl reprezinți. Dacă modelul mașinii tale ți-a adus succes de-a lungul timpului, poți să-l alegi și pentru angajații care se ocupă de vânzări sau alte deplasări importante. Un autoturism precum Honda te va ajuta să împaci aspectul sport cu mindsetul business cu care te prezinți la întâlnirile de afaceri. Alege un model SUV dacă reprezinți o companie de renume, în domeniul asigurărilor sau al băncilor și un model mai sport ca antreprenor de start-up. Fă tot posibilul să te adaptezi și la personalitatea sau așteptările partenerilor de afaceri și ale clienților.
Prima impresie contează, iar, mai apoi, fiecare întâlnire de afaceri reprezintă o oportunitate de a consolida relația pe care ai construit-o în timp. Fă tot posibilul să-ți păstrezi imaginea la fiecare meeting și să reprezinți cât mai bine compania ta.
Sursa foto: pexels.com