Cultura corporatistă în pandemie. Momentul adevărului
Suntem în mijlocul celei mai rapide transformări pe care economia globală a experimentat-o până acum.
Viteza cu care se derulează produce rezultate care până ieri păreau la zeci de ani distanță și unele chiar imposibile: milioane de șomeri, utilizarea în masă a noilor tehnologii, munca de la distanță, reducerea libertăților individuale, fake news, afaceri închise temporar sau permanent, creșterea comerțului on-line și explozia social media.
Trăim vremuri pline de incertitudine și fără vizibilitate asupra viitorului. Primul reflex este să reacționăm cât mai bine la ceea ce se vede și la ce ni se spune. E destul de greu să dai zgomotul deoparte și să găsești esența lucrurilor.
Sunt două categorii de lucruri care influențează calitatea vieții: unele pe care le avem mereu în fața ochilor și unele de care uităm, pentru că nu ne sunt la îndemână. Cultura țării în care trăim, cultura companiei în care lucrăm sau a familiei și grupului de prieteni apropiați se află în a două categorie. Cultura este atmosfera creată de acele credințe care ne modelează comportamentul, de practicile, atitudinile și valorile pe care le împărtășim cu cei de lângă noi.
Suntem într-un moment în care cultura contează mai mult ca niciodată. Va schimba oare coronavirusul cultura companiilor în care muncim? Va fi o schimbare în bine sau în rău? Hai să vedem cum este afectată și ce implică această schimbare.
Pentru companie, cultura este busola internă care ne ajută să nu rătăcim drumul și să luăm cele mai bune decizii în condiții de incertitudine. Cultura este ghidată de scop și de valori și se reflectă în ceea ce angajații companiei spun și fac. Pentru cultura corporatistă, COVID-19 a creat un moment al adevărului, un posibil punct de inflexiune.
Cercetările realizate de compania de consultanță Bain arată că, printre valorile ce definesc culturile pozitive și puternice se află: colaborare, agilitate, integritate, inovație, orientare către oameni, ambiție și asumarea răspunderii. Regăsești aceste valori exprimate în comportamentele tale și ale colegilor tăi? Sunt ”viziunea și valorile companiei” un punct de sprijin sau doar ”b*llshit corporatist”? Cum simți cultura de la locul tău de muncă: pozitivă sau toxică?
Banii cheltuiți de management pe mesajele frumoase de pe pereți sau din website și vorbele goale care nu se reflectă în comportamentele managerilor nu mai țin în fața oamenilor. Vechea zicala ”să faci ce zice popa, nu ce face popa” nu funcționează în 2020. Este nevoie de o schimbare imediată și vizibilă.
În paralel cu preocuparea pentru cele mai bune decizii financiare, și noi, și managerii noștri trebuie să ne uităm în oglindă și să avem un moment de sinceritate legat de felul în care comportamentul nostru exprimă sau nu valorile predicate cu grație în întâlniri. Că ”omul sfințește locul” este valabil și de data asta.
Mai ales acum, în criză, foarte multe dintre deciziile corecte au un preț ridicat. Să nu ignorăm însă faptul că aceste decizii au consecințe pe termen lung în relația cu angajații și cu clienții. Alinierea noastră la scopul și valorile companiei ne ajută nu doar să luăm deciziile bune, dar și să ne uităm ulterior înapoi cu mândrie.
Dacă în vremuri obișnuite cultura are un impact major asupra moralului și a productivității, în timpul unei crize ea poate face diferența între supraviețuire sau închiderea totală a afacerii. Comportamentul toxic al leaderilor de carton, impuși de context sau de relațiile și interesele personale sunt o cale sigură spre insucces. Este momentul sincerității și al efortului susținut pentru schimbare în bine.
Un studiu recent realizat de compania Robert Half a constatat că 94% dintre lucrătorii în birou sunt mulțumiți de răspunsul la COVID-19 al companiei în care lucrează.
Legat de Employee Promoter Score, compania O.C. Tanner raportează că acesta a scăzut cu 52,3% față de săptămâna precedentă. Acest lucru se întâmplă pe fondul în care reducerea beneficiilor a crescut cu 44,9%, scăderile salariale au crescut cu 39,2%, iar disponibilizările au crescut cu 28,5%.
Sentimentul angajaților legat de cultura locului de muncă a scăzut cu 71,5% în timp ce implicarea a scăzut cu 20%, iar angajamentul a scăzut cu 12%. Din total, 77% dintre angajații chestionați spun că în compania lor, cultura de la locul de muncă nu se va întoarce niciodată la ce a fost înainte de COVID-19. Aceste cifre aparțin cercetării O.C. Tanner realizată în US, Canada și UK în săptămâna 13-17 aprilie 2020, pe un număr de 1.697 angajați.
Având în vedere globalizarea și dependența firmelor din România de companiile cu care sunt integrate, evoluțiile locale nu pot fi departe.
Pandemia COVID -19 este o situație fără precedent, în care distanțarea socială se dovedește, pentru moment, cea mai bună măsură pentru a stopa răspândirea coronavirusului. În consecință, și businessul se adaptează pentru a asigura sănătatea angajaților: muncă de la distanță, restricții de spațiu, reducerea timpului de lucru și decalarea prezenței în companie, reporniri eșalonate și alte măsuri specifice.
În acest context, performanța angajaților care nu mai lucrează fizic în același spațiu, colaborarea și focalizarea pe esențial, adaptarea rapidă la noua realitate sunt subiecte fierbinți pe agenda managerială. Presiunea pentru a face față acestor provocări nu este una ușor de dus. Ce anume din cultura companiei ne ajută să facem față și influențează calitatea deciziilor pe care le luăm?
Două elemente fac diferența: un mindset pozitiv orientat către soluții și o atitudine sănătoasă față de greșeli. Pozitivismul este unul dintre cele mai bune tratamente în condiții de incertitudine și fără vizibilitate asupra viitorului. Dacă interpretăm greșelile drept semn de progres pe drumul către un proces mai bun, vom ajunge cu siguranță acolo. Greșelile nu sunt doar o oportunitate de învățare ci și una pentru noi abordări, iar dacă sunt și înțelese pot fi chiar un accelerator al profitabilității.
Este oare cultura companiei suficient de puternică pentru a susține afacerea și a face față pandemiei pe termen lung? Am identificat un set de indicatori la care, cu cât o companie bifează mai puțin, cu atât are șanse mai mari de succes.
-
Comunicare netransparentă
-
Colaborare slabă și competiție internă
-
Fluctuație mare a personalului
-
Aversiune față de munca de la distanță – și din partea managementului și din partea angajaților
-
Prea mult management și prea puțin coaching
-
Lipsa autonomiei angajaților și nivel scăzut de încredere.
Ce putem face pentru menținerea și pozitivarea culturii companiei în această situație de criză și în continuă schimbare?
Cu siguranță o schimbare culturală necesită timp, și pentru a avea loc are nevoie și de un momentum suficient de puternic. Se pare că pandemia COVID-19 nu doar că ni-l oferă, dar se și constituie ca un accelerator al schimbării.
Este momentul deciziilor tranșante legat de angajații toxici și de adevărații performeri din companie. Comportamentul managerilor din companie setează cultura noii normalități. Managerii de resurse umane au oportunitatea de a-și face auzită vocea în comitetele executive din companie.
Un studiu făcut de organizația Gartner ne arată că aproximativ un sfert dintre companii planifică să relocheze cel puțin 20% dintre angajații din birouri în poziții permanente de muncă de la distanță. Din motive ușor de înțeles, nu toată lumea este încântată să lucreze de acasă. Munca de acasă, separarea fizică, pentru prima dată a celor mai mulți dintre noi, impactează cultura companiei și generează noi credințe și comportamente.
Oamenii experimentează acum ce funcționează pentru ei și ce nu. Când se vor întoarce la birou înarmați cu rezultatele acestui experiment, mulți dintre ei nu vor mai dori să se întoarcă la felul lor de a fi și de a munci dinainte de COVID-19. Vor dori să se înconjoare cu un anumit tip de colegi și de șefi ierarhici, fapt ce va genera un nou tip de relație și nevoia unui nou model de conducere.
La nivel individual, pentru adaptare, este nevoie de rafinarea și dezvoltarea unor competențe specifice noului mod de lucru. De exemplu, în lipsa comunicării față-în-față, autocontrolul și abilitățile de ascultare – în mod special în teleconferințe, au nevoie de upgrade. Asta presupune renunțarea la multitasking, ascultare activă, abilitatea de a lua notițe și de a ține gura închisă până ești invitat să iei cuvântul.
Schimbarea culturală este determinată de măsura în care cea mai mare parte a angajaților va adopta noi comportamente. Ce putem face pentru a conduce acestă schimbare într-o zona pozitivă? Dacă ești manager, mai jos găsești câteva acțiuni care te pot ajuta:
-
Identifică punctele slabe: salarii mici, stilul de management, lipsa cursurilor de dezvoltare, lipsa preocupării companiei pentru safety și wellness etc.
-
Analizează aspectele culturale care contează și au impact în business: comunicare internă, muncă în silozuri etc
-
Construiește capabilitățile de care oamenii și organizația au nevoie în realitatea post COVID
-
Abordează agil situația. Oferă oamenilor autonomie și împărtășește întregii organizații poveștile lor de succes.
-
Începe cu tine și stimulează leaderii să îmbrățișeze primii schimbarea, fii un exemplu.
Cultura companiei contează întotdeauna, dar acum contează mai mult ca niciodată. Culturile toxice au impact negativ asupra performanței, culturile pozitive o stimulează. Câștigă companiile care se adaptează cel mai rapid și cele care au grijă de oamenii lor, urmându-și valorile.
***
Articolul face parte din ediția nr. 266, mai-iunie 2020 a Revistei CARIERE.
Realizată sub tema umbrelă ”Noua dimensiune economică și socială – Testul Covid 19”, ediția cu numărul 266 va cuprinde subiecte și abordări ce vor avea în centrul atenției discuțiile fierbinți ale momentului: ce lasă în urmă pandemia și sub ce perspective economice, financiare, sociale ori emoționale ne creionăm viitorul.