Cei mai deștepți copii din lume – o carte pentru părinții din România
Copiii noștri sunt cel mai puțin motivați să învețe, lehamitea și lipsa de interes față de educație fac astfel ca rezultatele României în 2015 să fie pe de-o parte mai slabe decât cele din 2012 și pe de altă parte cele mai slabe din Europa Centrală și de Est, exceptând Moldova. Da, chiar și Bulgaria stă mai bine!
Vedem la televizor în fiecare săptămână cazuri de învățătoare și profesori dezaxați care muncesc într-un sistem de învățământ nedrept, bolnav și anacronic. Profesorii buni, cu rezultate deosebite și dragoste de copii, sunt nepromovați și marginalizați de o covârșitoare majoritate de directori incompetenți și aserviți politic.
În acest context, Cei mai deștepți copii din lume, cartea Amandei Riplay apărută la editura Publica, este o carte pe care cred că ar trebui s-o citească fiecare părinte interesat de educația copiilor săi.
Scrisă într-un stil simplu și autentic, care o face ușor de citit și înțeles, cartea este o incursiune fascinantă și incitantă prin sistemele de învățământ din Finlanda, Coreea de Sud și Polonia, văzută prin ochii a trei elevi americani, participanți la programe de schimb internațional.
Astfel, descoperim că rezultatele excepționale ale Finlandei se bazează pe credința fundamentală a societății că profesorii fac diferența, cu alte cuvinte că nu poți avea un sistem de educație mai bun decât cel mai slab profesor care activează în cadrul lui. Să devii profesor în Finlanda este extrem de dificil, dar nu mai puțin prestigios. Copiii sunt priviți ca individualități și sunt încurajați de la vârste foarte fragede să-și asume responsabilitatea propriei dezvoltări. Ca o paranteză, pentru că menționam la începutul acestei recenzii testul PISA din 2015, în ultimii ani rezultatele Finlandei au înregistrat un declin, așa că din acest an finlandezii au decis să „revoluționeze” încă o dată felul în care își educă copii. Eu, unul, sunt foarte curios să înțeleg care este noua lor viziune.
În Coreea de Sud abordarea este foarte diferită și se bazează pe ceea ce definește spiritul asiatic: respectul pentru munca asiduă, câteodată până la epuizare. Dezvoltarea unui sistem paralel de educație care să-l completeze pe cel public (așa cum este cel al meditațiilor de la noi, dar evident la o scară mult mai mică) a generat situația în care copiii coreenilor învață literalmente 14-18 ore pe zi. Și toate acestea pentru că examenul de absolvire a liceului este un adevărat punct de inflexiune în viața lor, atât de important, încât în ziua examenului circulația în jurul școlilor este oprită, iar radiourile își întrerup emisia.
Pentru mine descoperirea neașteptată din această carte a fost sistemul de educație din Polonia. Poate și pentru că este atât de aproape de noi și vine cumva din aceeași beznă în care și noi am fost ținuți. Poate și pentru faptul că vizitele dese din Polonia m-au făcut să-i cataloghez pe polonezi ca fiind lipsiți de creativitate și pasiune. Faptul că în zece ani Polonia a înregistrat o evoluție remarcabilă se datorează unor decizii relativ simple, luate de un ministru riguros și hotărât. Atât. Încă o dată se dovedește că degeaba ai talent și potențial dacă nu ai atitudine. Sper că v-am stârnit curiozitatea, așa că vă las să descoperiți singuri cât de la îndemână ne-ar fi și nouă să ne ridicăm de jos și să contrazicem versurile melodiei Țara te vrea prost alecelor de la Sarmalele Reci.
Părinții pe care i-am convins să citească Cei mai deștepți copii din lume vor descoperi trei sisteme de educație foarte diferite, cu abordări diametral opuse și personalizate ADN-ului național, dar care au rezultate la care noi doar putem visa. În plus, cred că vor înțelege că schimbarea semnificativă a sistemului de educație poate fi făcută într-un termen relativ scurt dacă societatea civilă, în ansamblul ei, hotărăște că educația este importantă și decide să ia atitudine.
La finalul cărții, câțiva dintre acești părinți vor ști probabil mai bine dacă vor încerca să influențeze schimbarea sistemului de educație din România sau mai degrabă vor încerca să-și trimită copiii la studii în străinătate. Deocamdată, aproape că oriunde este mai bine decât la noi.
Dan Berteanu – Managing Partner Equatorial
Și-a început cariera în domeniul bunuri de larg consum, apoi de produse chimice de întreţinere industrială, după care a trecut la managementul echipelor de vânzări.
S-a alăturat echipei în anul 2000, ca trainer şi consultant, iar acum coordonează afacerea, dezvoltă, vinde şi implementează soluţiile de învăţare Equatorial.
Trainingurile şi workshopurile pe care le susţine sunt din zonele de interes Managing business şi Managing people, dedicate în special echipelor de Top şi Middle Management.
Dan este consultant expert Human Synergistics şi a parcurs modulul de certificare în Executive Coaching cu Sir John Whitmore şi ROI Methodology cu Jack şi Patti Philips. A absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnică Bucureşti.