Antreprenorii din RBL reacționează la problemele infrastructurii românești: Așa nu se mai poate
„Ne-am întâlnit cu mai mulți colegi de bord și chiar spuneam că ar fi cazul să ieșim în fața ministerului cu o banderolă albă pe mână și să le spunem că nu se mai poate aștepta, că lucrurile astea nu mai pot fi amânate. Sunt amânate de 30 de ani, nu s-a realizat mare lucru și pur și simplu ne înecăm în propriul succes al companiilor noastre care mai mișcă ele în momentul de față. Vedem foarte bine că guvernul ne oferă punți de vacanțe: luni, marți. Ca să ce? Ca să stăm pe străzi și să ajungem la Brașov în 15 ore? Ca să ajungem la Constanța în alte 17? Cam asta ne oferă în momentul de față. Viața ar fi foarte frumoasă în țara asta și de accea noi vrem să rămânem, vrem să trăim, vrem să ne aducem copiii înapoi de la școlile din afară, pentru că România chiar oferă o mulțime de oportunități, pe care le avem la îndemână și pe care nu le exploatăm niciodată. Am spus că în extremis o să mergem în fața ministerului cu niște banderole albe și vom picheta acolo. Trebuie să găsim niște soluții pentru că nu se întâmplă absolut nimic. Dacă știm că s-ar rezolva ceva, o să fim acolo”, a spus Felix Pătrășcanu, managing partner al FAN Courier și membru al board-ului RBL.
Dacă un business merge bine în prezent nu înseamnă că va merge la fel de bine sau mai bine în viitor. Antreprenorii susțin că degeaba investesc în propriile companii, dacă statul nu investește în mediul în care acestea funcționează…
Continuarea materialului o găsiți pe wall-street.ro.