2020 – De la normalitate la distopie și înapoi
Odată cu încheierea lunii octombrie într-un an oarecare, se simte parcă în aer apropierea sărbătorilor de iarnă. Nu și în 2020. 2020 nu e un an oarecare. 2020 s-a înscris deja în istoria noastră a tuturor ca omenire drept un an de răscruce. Un an pe care ni-l vom aminti fără îndoială de-a lungul istoriei ca anul în care am ales între normalitate și distopie. Va mai fi de asemenea și anul în care a devenit evident pentru noi toți că ne aflam de mult ca specie nu numai în impas, dar și într-o criză profundă a sistemelor social, politic și economic pe care le-am ales în ultimele două secole.
Tot ceea ce ține de pandemia de COVID-19— răspândirea virusului, politizarea lui, metodele de combatere, precum și șocantele violente manifestări publice împotriva regulamentelor impuse de autoritățile guvernamentale din întreaga lume pentru a reduce infectarea—e un simptom al crizei de încredere în care trăim astăzi ca cetățeni ai lumii. Exacerbarea acestor reacții a fost posibilă numai pe fondul unei multilaterale crize existente, de care numai o parte a omenirii era conștientă. Vorbim aici despre crize ale globalizării, statului național unitar, democrației moderne, religiei, societății, familiei, sistemelor economic, medical, educațional, de securitate socială, printre altele. Iar dacă unele dintre aceste crize erau vechi de decenii sau chiar secole, altele, precum cea informațională, sunt foarte noi. Fluxul nestăvilit de informație neverificată și partizană, făcut posibil de răspândirea globală a social media, precum și de algoritmele create de AI pentru a ne face prizonieri ai unor platforme digitale pentru care nu suntem decât instrumente de monetizare (vezi documentarul The Social Dilemma, de exemplu), nu au contribuit la rezolvarea crizei ci, dimpotrivă, ne-au izolat de restul semenilor noștri și ne-au închis într-un echo chamber al propriilor noastre frici, radicalizându-ne. De aceea, suntem acum din ce în ce mai puțin deschiși la părerile celor din jur, din ce în ce mai înverșunați și din ce în ce mai violenți.
Pe acest fond de criză, alegerile generale din acest an din Statele Unite, precum și din alte părți ale lumii, devin cu atât mai importante. Ce și cum vom alege acum ne va conduce fie în dictatură, naționalism, extremism religios sau în conflict perpetuu și haos, fie ne va oferi posibilitatea de a regândi întreaga societate umană dincolo de aceasta și de alte pandemii și crize din viitor. Lumea întreagă se reface, se organizează în jurul nostru. Valorile conservatorismului și ale liberalismului au fost împinse până la grotesc. Raza de lumină pe care a părut pentru un moment să ne-o ofere anii ’90 a dispărut acum aproape complet. Sub conducerea unor lideri pentru care nu speranța, ci frica este principalul raison d’être și discurs politic, Marea Britanie a votat să iasă din Uniunea Europeană, Rusia și Belarus continuă să confirme despoți la conducere prin alegeri „democratice”, în Turcia sute de intelectuali și ziariști sunt în închisori sub pretexte false, Polonia interzice drepturile minorităților sexuale și de gen în numele religiei, Ungaria decide să interzică influențele și educația internaționale, România realege la toate nivelurile aceiași politicieni pentru care nu interesul public ci cel propriu primează, și lista poate continua.
Toate acestea se petrec cu sprijinul de neimaginat până acum câțiva ani al Statelor Unite, care, deși nu se puteau lăuda cu o democrație tocmai funcțională, cel puțin dădeau impresia că sunt de partea progresului, a drepturilor omului și a libertății. De patru ani încoace, acea impresie s-a evaporat și ea. Bazându-se pe generarea de animozitate și violență, actualul președinte a împins societatea americană până în pragul războiului civil. Ațâțate de discursul lui plin de ură, tarele și secretele rușinoase istorice ale Americii și-au ițit acum capetele hidoase și se lăfăiesc în Casa Albă: rasismul, transformarea în profit a oricărui proiect public, stagnarea socială, sărăcia, accesul limitat la educație și sistemul de sănătate, probleme de neînchipuit pentru cei care nu știu America decât din filmele de la Hollywood. Milițiile paramilitare sunt înarmate până-n dinți și se antrenează constant de câteva luni pentru a fi gata să intervină în cazul în care actualul președinte nu va fi confirmat prin alegerile din 3 noiembrie. Iar el, la rându-i, a indicat că nu va recunoaște rezultatul alegerilor democratice decât dacă le câștigă. Pericolul căderii Statelor Unite în dictatură este acum mai real decât oricând în istoria lor abuzivă și nedreaptă. Și odată cu exacerbarea autoritarianismului aici, în America, va fi greu de imaginat o posibilă stavilă a celui din alte părți ale lumii. Acum câteva zile, de exemplu, nu mai puțin de treizeci de state cunoscute pentru conservatorismul extrem, printre care Egipt, Brazilia, Ungaria, Irak, Indonezia, Uganda sau Sudanul de Sud, au semnat sub conducerea Statelor Unite „Declarația de Consens de la Geneva” (Geneva Consensus Declaration), prin care dreptul fundamental al femeilor la avort este lăsat la dispoziția legislației de stat și nu poate „sub nicio formă fi promovat ca o metodă de planificare familială”. Conceptul de drepturi inalienabile ale omului, în numele și pentru apărarea căruia Statele Unite ale Americii au pornit războaie în trecut, este acum lăsat în urmă în această minunată lume nouă către care părem să ne îndreptăm inexorabil cu toții.
Așadar, lumea din jurul nostru se schimbă. Este posibil să mai sperăm că se va schimba în bine? Sigur că binele este subiectiv. Binele conservator nu mai are nimic a face cu cel liberal. Și asta pentru că nu mai avem acces la același concept de realitate și la același concept de adevăr. În fragmentata noastră lume postmodernă, în care ideea de unitate a dispărut, am crezut că nu mai avem nevoie nici de o viziune unitară a realității la care să aderăm cu toții. Pe de o parte, îndepărtându-ne de o viziune totală(itară) a realității, a devenit posibil să auzim vocile celor pe care istoria îi lăsase în urmă, ale minorităților de toate felurile, ale grupurilor marginale. Pe de alta, odată cu ele—grupurile forțate să tacă sub tăvălugul istoriei majorității—au reapărut și grupurile marginalizate cu bună știință, cele care avuseseră șansa să fie auzite și se eliminaseră ele însele de la conversație prin extremismul lor religios, naționalist, rasial, de gen, etc. Vocile lor s-au reauzit pe străzile Berlinului, ale Londrei și Parisului, coifurile lor albe și crucile în flăcări au reapărut în America. Și, în timp, ca și mai înainte în istorie, acestea au fost vocile care au început să domine cacofonia globală.
Suntem acum la răscruce ca națiuni, ca state, ca specie. Fie că suntem conștienți sau nu, ce și cum vom alege să facem în următoarele câteva luni până la terminarea acestei pandemii, ne va pune pe calea către distopie sau pe cea către… nu, nu utopie, desigur, dar măcar către o lume mai bună, mai egală, mai umană pentru noi toți. În mod paradoxal, pandemia ne-a oferit șansa să devenim conștienți de criza profundă în care ne zbăteam cu toții. Sute de mii de oameni au trebuit să cadă victimă acestei șanse și numărul lor continuă să crească în fiecare zi. În numele lor, să sperăm că noi, cei rămași, vom alege corect calea de mâine a omenirii.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 268
Pentru abonare, click aici
