Cei 3 factori de care fiecare lider trebuie să ţină cont pentru ca angajaţii să muncească cu drag şi spor

În cartea "Noua ştiinţă a motivării", autoarea Susan Flower – care are peste 30 de ani de experienţă în leadership culeasă din activitatea sa ca cercetător, consultant şi coach – a identificat trei factori psihologici care au cea mai puternică legătură cu motivarea. Aceştia sunt autonomia, relaţionarea şi competenţa.

Ea spune că e o eroare să credem că oamenii nu sunt motivaţi. Ei tânjesc, pur şi simplu, după satisfacerea acestor nevoi, pe care însă nu le pot verbaliza.

Ideea este că întotdeauna noi, ca specie, am vrut să evoluăm. Chemarea spre realizării identităţii de sine e lăuntrică: e normal să vrem să "înflorim". Însă nu putem face acest lucru singuri. Ne dorim atingerea potenţialului maxim, dar în acelaşi timp nu putem evolua fără a ţine cont de interconexiunea cu tot ceea ce ne înconjoară şi cu ceilalţi oameni.

Dorinţa de a prospera e înnăscută, dar prosperitatea în sine nu se întâmplă automat, mai ales la serviciu. Asta pentru că e vorba de un potenţial dinamic, fluid, de care trebuie să avem grijă constant şi să îl "hrănim" în permanenţă. Condiţiile de la locul de muncă fie ne întreţin progresul, fie îl împiedică.

Iar pentru a înţelege cum trebuie să arate un mediu de lucru în care angajaţii prosperă, liderii trebuie să înţeleagă cele trei nevoi psihologice pe care trebuie să le satisfacă.

1. Autonomia

Încă din pruncie se observă nevoia de autonomie. Un părinte își învață copilul să fie autonom, în diverse etape ale vieții, pentru ca în final să fie capabil să zboare din cuib și să se descurce (cât mai mult) singur. Această nevoie e pregnantă la cei mici, dar adevărul e că ne urmărește toată viață. Diverse studii au demonstrat că un anumit nivel de autonomie la job crește nivelul de productivitate al angajaților.

Vom lua un singur exemplu relevant.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Birmingham au studiat, timp de doi ani, satisfacţia la job în rândul a 20.000 de muncitori. Ei au observat că angajatul e mai mulţumit de ceea ce face la serviciu cu cât gradul de autonomie e mai ridicat.

Dar de ce există această cauzalitate?

Nevoia noastră de a fi autonomi, independenți are legătură cu controlul, cu faptul de a simți că avem control asupra propriei vieți, explică pentru Revista CARIERE psihologul şi psihoterapeutul adlerian George Chiriacescu.

"Este important să avem un spirit critic antrenat și o atitudine de asumare a propriilor decizii, comportamente și atitudini. Totuși, a avea spirit critic și autonomie nu înseamnă ai ignora pe cei din jur, ci mai mult chiar, ar trebui să ducă la a putea lucra cu mai multe variabile concomitent, a înțelege imaginile de ansamblu și a lua decizii în conformitate cu acest lucru", spune acesta.

În cartea lui Susan Flower se discută despre cum motivația poate veni din ieșirea din bula personală și conectarea la un țel comun. Dar oare de ce se întâmplă acest lucru?

"Oamenilor în general nu le face plăcere să fie considerați decât părți componente ale unei mașinării mai mari, avem nevoie să simțim că ceea ce facem noi contează, că suntem importanți, astfel dacă este înțeleasă importanța atitudinii deschise către țelurile grupului din care faci parte, implicarea personală (autonomia) nu va duce la disoluția acelui grup (grupul poate fi o echipă, un departament sau o companie întreagă)", explică psihologul.

2. Relaţionarea

Şi aşa ajungem la cel de-al doilea factor psihologic important când vine vorba de motivare, anume relaţionarea. Adică nevoia de a simţi că facem parte din ceva mai mare ca noi înşine.

"Oamenii sunt ființe prin excelență sociale. Ne formăm, ne dezvoltăm și putem funcționa echilibrat doar dacă suntem angrenați într-un grup. Pentru grup este important ca toți membrii lui să aibă sentimentul de apartenență, astfel el va intra în disoluție sau nu va fi unul productiv, se va transforma într-un mediu toxic", spune George Chiriacescu.

Unul dintre marile avantaje ale unui lider este că se afla în poziţia în care poate ajuta oamenii să experimenteze sentimentul apartenenţei în mediul profesional, adică să îi facă pe oamenii din echipă să le pese unii de alţii şi să simtă că celorlalţi le pasă de ei, să se simtă conectaţi fără motive ascunse şi să contribuie la ceva dincolo de propria persoană.

Dar cum poate fi realizat acest lucru? Ei bine, pur şi simplu liderul trebuie să acorde atenţie modului în care se simt angajaţii. Dar pentru asta e nevoie să dobândească competenţa de a lucra cu emoţiile lor. Căci, da, asta înseamnă să fii un lider autentic!

3. Competenţa

În general, ne simțim bine atunci când reușim ceva sau când ne pricepem la un anumit lucru. Ba chiar ne lăudăm cu asta. "Reușita este percepută de către creier drept o recompensă, iar indivizii își doresc cât mai multe astfel de experiențe", spune George Chiriacescu.

În fapt, la asta se reduce ideea de competenţă: la nevoia de a demonstra abilităţile noastre în timp şi la sentimentul de dezvoltare şi progres.

Concluzie: O ironie a leadershipului este că motivarea oamenilor nu funcţionează pentru că ei sunt deja motivaţi. Aşa cum am arătat anterior, factorii sunt impregnaţi în ADN-ul nostru. Ceea ce funcţionează cu adevărat este să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă ce anume îi motivează. Iar aceasta este misiunea unui lider.