Cat de greu e sa ajungi antreprenor?
Insa, in realitate, antreprenoriatul este departe de acest aspect. De la acest simplu pas si pana la ceea ce presupune cu adevarat statutul de antreprenor/om de afaceri este un drum foarte lung si plin de obstacole. In primul rand, ai nevoie de o idee. O idee buna. Apoi, de o tona de curaj ca sa ajungi sa o si implementezi. Pe de alta parte, trebuie sa ai in vedere si investitia pe care trebuie sa o faci la inceput de drum, care – de multe ori, nu este deloc de neglijat, chiar daca in povestile de succes americane ne sunt prezentati oameni care au inceput o afacere cu doar cativa dolari si apoi au ajuns oameni de succes.
Dupa ce ai inceput afacerea, trebuie tot timpul sa continui sa faci pasi. Indiferent de situatia in care te afli. Dacă te opresti, vei trai pe propria ta piele ce inseamnă esecul. Daca nu te opresti, mai devreme sau mai tarziu vei ajunge la succes. Perseverenta este cheia. Despre aceasta misiune posibila/imposibila am vorbit cu Oana Lamba, fondatorul Olla (atelier floral), in cadrul emisiunii emisiunii de radio Jurnal de Leadership.
Cat de greu i-a fost Oanei sa renunte la un job stabil, un salariu reconfortant si un statut de invidiat in societate? Destul de greu! Dar si-a dat seama ca timpul liber este cel mai pretios si ca nu poate sa obtina atat de mult pe cat isi doreste decat punand bazele propriului business. Bineinteles ca acum munceste mai mult decat a facut-o in calitate de angajat, dar este convinsa ca o sa vina si ziua cand doar o sa delege activitatile catre colegi si va ajunge sa-si indeplineasca visul.
Care este povestea care sta in statele acestui atelier floral? Oana a deschis Olla in plina criza si nu s-a lasat influentata nici macar de sfaturile prietenilor care i-au spus ca se indreapta in directia gresita. A avut tot timpul in cap ca decizia luata este cea mai buna si ca o sa aduca atelierul floral in punctul pe care si-l doreste. Si asa a si fost. Nu a facut cursuri in domeniu, si-a dat seama de talentul sau si ca-i place sa faca asta in momentul in care a trebuit sa cumpere o lumanare de botez. Era luna februarie, a vazut ghiocei si si-a dorit ca lumanarea sa contina acest tip de flori. A luat fiecare florarie la rand, dar a fost refuzata, motivele fiind diverse: ca o sa iasa urata si mai bine sa ramana la clasicii trandafiri, ca o sa se ofileasca florile etc. Oana nu a renuntat la idee. A cumparat ghioceii si a facut ea lumanarea. Aceasta a fost extreme de apreciata si au inceput sa primeasca si alte comenzi.
Daca doriti sa aflati mai multe despre aceasta afacere si despre fondatoarea ei, dar si multe alte lucruri interesante, urmariti inregistrarea emisiunii.