ALPHA LEADERSHIP
Urmărirea înverşunată a unui scop presupune de asemenea ca liderii să recunoască blocajele apărute pe drumul spre atingerea scopurilor, dar şi iniţiativele care ar putea fi direcţionate mai eficient.
Abilitatea liderilor, ca indivizi, de a direcţiona „alinierea“ organizaţiilor pe care le conduc în vederea atingerii unui scop este determinată de personalitatea pe care o pun în valoare, de ceea ce fac şi de modul în care procedează, dar şi de măsura în care empatizează cu ceilalţi.
Personalităţile autentice, „închegate“, care par împăcate cu sine şi cu rolul de lider sunt tipul de personalităţi pe care oamenii le consideră carismatice şi pe care se simt atraşi să le urmeze. Munca liderului şi modul în care acţionează contribuie de asemenea la a stârni în alţii dorinţa de a-i urma. Oamenii simt nevoia să creadă că sunt conduşi de cineva capabil şi care ştie ce face. Şi mai simt nevoia să ştie că rolurile, abilităţile şi aspiraţiile lor sunt înţelese şi respectate de către lider şi că se ţine cont de ele atunci când se alocă sarcinile şi responsabilităţile.
Nu există doi lideri care să se confrunte cu acelaşi tip de provocări, şi chiar dacă lucrurile ar sta astfel, nu există nici un motiv să presupunem că aceleaşi soluţii ar putea fi adecvate pentru ambii. Trăim într-o lume supusă îndoielilor, cu oameni complecşi care percep lucrurile într-un mod diferit de noi. Dar aceasta nu înseamnă că împărtăşirea experienţelor şi căutarea temelor şi a ritmurilor comune nu au nici un sens.