„O, ce veste minunată”: Originea colindelor se pierde în vechimile istoriei poporului român

Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou.
Originea colindelor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu.

Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele. Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Isus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului. Încă un aspect ineresant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămâie albă și smirnă.

Cuvântul „colind” sau „colindă” provine din latinescul „Calendae”, nume ce se dădea vechilor sărbători păgâne de Anul Nou, când era obiceiul să se facă urări de belșug și fericire pentru noul an. De aceea cuvântul „colind” este pus în legătură cu sărbătoarea păgână „Calendae Ianuarii” și cu urările ce se făceau pentru Anul Nou, precum și cu împărțirea darurilor. De unde și la noi obiceiul să împărțim copiilor colindători daruri precum: colăcei, cunoscuți sub numele de colindeți sau bolindeți în unele părți ale țării, fiind făcuți din grâu curat, proaspăt măcinat.
Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare.