„Iară ochiu-nchis afară înăuntru de deşteaptă”

O carte pe a cărei pagină de gardă scrie aşa: „Pentru Ana Barton, cu drag. Sper să-ţi placă Exorcizat.” Apoi, semnătura autorului: „Radu Găvan. 23.11.2014. Gaudeamus.” Am aşteptat să vină sărbătorile şi s-o pot citi. Şi, poate mai mult decât orice, mă bucur că vă pot da şi vouă veste c-a apărut o carte extraordinară. La Herg Benet Publishers.

O să vă-ntrebaţi, pe bună dreptate, de ce mă bucur atât de mult de apariţia acestei cărţi. Ei, bine, fiindcă îmi dă un sentiment de siguranţă estetică, dacă-mi permiteţi formularea, faptul că sunt contemporană cu un scriitor de valoarea lui Radu Găvan. Exorcizat este un roman de debut, însă o lovitură în forţă a literaturii române. Iar să fii scriitor român în viaţă şi să te poţi afla alături de o astfel de manifestare literară este motivul unei imense bucurii.

Camera de filmat ţinută în carnea obrazului strânge straşnic unghiul şi te face una cu perspectiva. Pentru că autorul asta face. Filmează. Şi montează atent, cut, cut, cut, de parcă er fi singurul editor de montaj din lume care-şi poate face meseria în timp ce cameramanul e la lucru, el fiind una şi aceeaşi persoană.

Citește și Atunci, 22 decembrie. Acum, 22 decembrie

E aura multicoloră a introspecţiei. E un drum, nu o plimbare, printr-o lume faţă de care naratorul este un inadaptat. Pentru că el nu vrea să-i facă servicii şi nici să-i primească exclusiv interesatele servicii. Fiindcă nu vrea ca un cuvânt cum este „cunoştinţe” să-nsemne vreodată „relaţii”.

Nu un bizar călător prin lume este personajul-narator, nu, nu. Ci un aflător de acte şi fapte şi un dătător de înlăuntruri. Pentru că el are mai multe. E bogat în simţire şi generos cu ceilalţi. Chiar şi-atunci când, violent, îşi face sinfgura formă de dreptate la care este realmente obligat să recurgă.

Mircea Pricăjan, tulburat şi fascinat la rându-i de acest excepţional debut în literatura română, îl compară pe Radu Găvan cu Chuck Palahniuk şi Bret Easton Ellis. Eu o să vă spun doar că este un roman-turnesol. Îţi ia „nu“-urile şi ţi le pune nu sub lupă, ci în faţa ochilor, la o distanţă perfectă pentru pătrundere. Nu are nevoie de microscop. Cercetarea se face umblând prin tine, prin oameni şi prin drumuri, cu vulnerabilităţile la vedere, cu-nţelesurie şi ne-nţelesurile lipite de retină şi de ochiul pineal, cu trăitul ca singură formă de agregare umană. Da, un roman al introspecţiei superlative. Şi, din fericire pentru noi, cititorii, un roman superlativ. Bine-ai venit în literatura română contemporană, Radu Găvan! Foarte bine-ai venit. Îţi mulţumesc.