Zece nevoi umane, în viziunea lui Solomon Marcus

Pentru mine, Solomon Marcus este o călătorie în universul unei minți caleidoscopice. A început cu un click pe un videoclip TEDx Cluj. A urmat un click pe o carte, apoi pe alta, apoi pe un interviu, apoi pe o conversație, apoi pe o altă carte. E un univers fascinant, pe care-l explorez cu mereu nouă bucurie.

Lumea se transformă atât de profund și de repede încât nu știm cum va arăta când copiii noștri vor fi adulți. Dar într-o lume digitalizată, automatizată și robotizată omul trăiește prin ceea ce îl face om: prin emoții, spontaneitate, intuiție, imaginație, curiozitate, spiritualitate, liber arbitru. Din fericire, acestea nu pot fi digitalizate.

Prin educație, ne străduim, într-un mod mai mult sau mai puțin înțelept, să ne dotăm copiii cu informații și cunoștințe menite să le asigure existența. Dar cum nu e de ajuns să existăm, ci trebuie să trăim, util este să ne dotăm copiii cu unelte pentru viață, nu doar pentru existență.

Din fericire, uneltele pentru viață sunt aceleași, indiferent de vremuri, epocă sau eră. Ne naștem cu ele, sunt implicite. Tot ce avem de făcut este să nu le strivim și să nu le distorsionăm. Le putem activa, le putem ghida și le putem crește – iar asta se face din inimă. Iubirea și bunătatea ne asigură ghidajul corect.

La TEDx Cluj, Solomon Marcus a vorbit despre cele zece nevoi umane a căror satisfacere îl dotează pe om cu toate cele omenești necesare vieții. Este important să ne ocupăm de ele continuu și este vital să o facem de la început.

„Aceste nevoi ar trebui să facă obiectul procesului de învățare, dar nu prea se întâmplă acest lucru. Cei care aveți o diplomă de bacalaureat sau o diplomă universitară – să nu cumva să credeți că v-ați însușit aceste nevoi și că le-ați și satisfăcut. Vă rog să vă reexaminați din acest punct de vedere”, ne îndeamnă Solomon Marcus.

1. NEVOIA DE A DA UN SENS VIEȚII

„Măcar o dată pe zi savurează faptul că respiri, că priveși cerul și pământul, că te miști. Bucură-te de pasărea care zboară, de iarba care crește. Bucură-te că ai schimbat un zâmbet cu un copil care a trecut pe lângă tine. Toate acestea să-ți fie suficiente pentru a simți că viața are un sens, că merită să fie trăită”.

Solomon Marcus ne îndeamnă să le trăim pe toate acestea ca mari evenimente, iar dacă vom reuși, vom da un sens vieții noastre.

2. NEVOIA DE ÎMPROSPĂTARE

Apoi, Solomon Marcus ne atrage atenția asupra rutinei – care este necesară până la un punct, după care devine un pericol. Chiar și cele mai minunate lucruri din viața noastră (începând cu respirația și mișcarea), pentru că se repetă și sunt implicite, devin banale pentru noi. Ne obișnuim cu ele și nu le mai prețuim, lipsindu-ne, astfel, de bucuria vieții trăită conștient.

„Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se întâmplă frecvent. Așa cum avem grijă zilnic să ne împrospătăm corpul prin odihnă, prin mișcare și prin folosirea apei și săpunului, avem nevoie și de o împrospătare a minții, a simțurilor, a sufletului nostru. Să ne trezim in fiecare dimineață capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, cu dispoziția unui nou început, cu o limpezire a simțurilor și a gândurilor; într-un anume sens, să recăpătăm, să recuperăm candoarea copilăriei”.

3. NEVOIA DE ÎNTREBARE, DE MIRARE ȘI DE BUCURIE, NEVOIA DE EXTAZ

Solomon Marcus ne împărtășește: „Eram în copilărie într-o permanentă stare interogativă, de curiozitate, de mirare, de extaz în fața spectacolului naturii și al lumii, al propriei mele ființe. Mi se pare un spectacol grandios. A savura acest spectacol este pentru mine o sursă de energie, de bucurie care îmi dă un sens vieții. Sunt de-a dreptul fermecat de năzdrăvăniile creierului meu, în materie de memorie și de imaginație. În fiecare seară, când mă las pradă somnului, mă întreb ce călătorii neașteptate îmi vor oferi visele din noaptea respectivă. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viață, a fost mereu o sursă de energie. Atunci când sunt întrebat: „de ce trăiești?” răspund: „pentru a mă mira”.

De prea multe ori, școala, în loc să întrețină și să dezvolte această nevoie, o anihilează. Dar dacă nu ne menținem starea de curiozitate, de mirare, dorința de a înțelege lumea, nu doar de a o înregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea și natura ignoranței noastre”.

Pentru Solomon Marcus starea de extaz pe care i-o oferă lumea, natura, viața și nesfârșitul este un izvor de bucurie, care îl face să nu se plictisească niciodată. „Eu despre plictiseală am aflat de la alții”.

4. NEVOIA DE ÎNDOIALĂ ȘI DE SUSPICIUNE

Pentru Rene Descartes, starea de îndoială este semnul clar al naturii gânditoare a ființei umane. Pentru a învăța cu adevărat trebuie să pui la îndoială. Este dreptul tău să contești, să (te) întrebi.

Așa cum în justiție se lucrează cu prezumția de nevinovăție, Solomon Marcus crede că „în educație și în învățare este recomandabil să adoptăm prezumția de suspiciune. Spiritul critic ne obligă la o analiză comparativă , care uneori nu conducă la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilități”.

Solomon Marcus ne îndeamnă să privim cu interes, dar cu suspiciune, orice ni se livrează – de la catedră, de la o tribună, de pe internet, din cărți, din orice fel de publicații. În plus, el consideră că educatorii și profesorii ar trebui să fie primii care să recomande și să stimuleze această atitudine la elevii lor, cărora ar trebui să le comunice: „Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteți arăta este să-mi acordați atenție, dar să nu acceptați nimic din ceea ce va spun înainte că spiritul vostru critic să vă asigure de adevărul și de interesul spuselor mele; dacă nu mă înțelegeți, să nu mă lăsați să trec mai departe, să-mi cereți să fiu mai clar; dacă vi se pare că nu am dreptate, sa va manifestați argumentat dezacordul”. De asemenea, Solomon Marcus consideră că e important ca omul de la catedră să nu pozeze în atoateștiutor și să le spună „nu știu”, „nu înțeleg nici eu” celor pe care-i instruiește, atunci când e cazul. „Nu știu” îi va inspira pe copii să-și recunoască propria neștiință fără rușine și fără a se simți inferiori și le va da curajul și curiozitatea de a continua explorarea.

5. NEVOIA DE GREȘEALĂ ȘI DE EȘEC

„N-ați învățat să mergeți până n-ați căzut. Și ar fi fost o greșeală să fiți pedepsiți pentru asta”, ne spune Solomon Marcus. „Greșeala și eșecul sunt prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a ne putea îmbogăți înțelegerea lumii și cunoașterea ei”.

E nevoie să distingem între greșelile cu rol pozitiv, benefic, și greșelile ordinare, făcute din neatenție sau ca urmare a altor imperfecțiuni senzoriale sau psihice. Dar a plasa greșeala și eșecul, la modul general, în sfera infracțiunii sau a păcatului, este o confuzie gravă. Zicala latinească, „Cine a greșit să plătească”, nu este întotdeauna dreaptă. Sigur că nerespectarea deliberată a unor reguli ale comportamentului uman și social este de sancționat. Dar Solomon Marcus punctează că „să comiți mereu greșeli, alte greșeli, în încercările în care te aventurezi pentru a străpunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil”.

„Istoria abundă în exemple de greșeli și eșecuri ale unor oameni de seamă, în tentativa de a spori cunoașterea umană. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrată pe greșeli și pe eșecuri. O mare parte, poate cea mai mare, a acțiunilor de pionierat, a lucrărilor care au deschis drumuri noi în cunoaștere și în acțiunea socială au inclus greșeli, ca un produs secundar al noutății ideilor lansate. Mai mult, mergând pe urmele unor greșeli comise în lucrări sau acțiuni temerare, s-a ajuns la apariția unor noi idei, noi domenii de cercetare. Drumul spre cele mai multe idei și teoreme matematice a urmat o cale sinuoasă, de tatonări, rătăciri, confuzii, greșeli de tot felul, până s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaște, măcar în unele cazuri, această istorie zbuciumată mi se pare esențial, dacă vrem să înțelegem natură profundă a creației umane. Ținând seama de inevitabilitatea eșecurilor, este esențial să educăm rezistența la eșec, să înțelegem faptul că eșecul este normal. Mai mult: dintr-un eșec este totdeauna ceva de învățat”, crede reputatul academician.

6. NEVOIA DE IDENTITATE

Solomon Marcus consideră că nevoia de identitate este o provocare majoră și este șansa de a da vieții noastre o motivație superioară.

„Biologic, avem o identitate individuală, prin faptul că fiecare ființă viețuitoare de pe această planetă are un ADN specific. Ne naștem preluând o întreagă moștenire genetică de la părinți, de la bunici, străbunici etc. Preluăm o seamă de trăsături, deprinderi, reprezentări, judecați și prejudecăți determinate de contextul geografic și istoric în care ne dezvoltăm. Toate acestea ne conferă o identitate genetică, de familie, de loc geografic și de moment istoric, deci o identitate locală, una regională, una națională, de limbă, de credință. Această identitate pe care natura și istoria ne-o imprimă, de multe ori fără a ne da seama, rămâne pentru prea mulți oameni singura lor identitate”.

Solomon Marcus ne atrage atenția că sunt prea puțini oamenii care simt nevoia unei identități mai bogate decât aceea primită fără vreun efort personal și ne îndeamnă să educăm la cât mai mulți tineri această nevoie.

„În perioada trecerii de la copilărie la adolescență ar trebui să înceapă conștientizarea nevoii de construire a unei identități mai bogate decât aceea cu care ne-a înzestrat natura. Cum să-i facem pe tineri să conștientizeze faptul că în condițiile actuale ale globalizării de toate felurile acționează asupra noastră, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, naționale, europene, occidentale și planetare? Să le explicăm tipologia identităților culturale: balcanică, dunăreană, a Marii Negre, sud-est europeană, central europeană, mediteraneană, europeană, occidentală, planetară, dar și tipologia care rezultă din diversitatea lingvistică, de credințe, de civilizații.

Se întâmplă un lucru fără precedent în istoria omenirii: numeroasele identități ale ființei umane, aflate într-o dinamică permanentă și o interacțiune continuă, nu mai pot fi înțelese decât concomitent, formând un sistem. Sau le înțelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea și internetul au o contribuție esențială la această nouă configurație a identităților. Educația nu reușește să facă față acestor probleme, nici nu prea le are în atenție. Dar tensiunile existente între diferite identități ale fiecărei persoane și între identitățile unor persoane diferite sunt, în ultima instanță, la rădăcina multor conflicte și războaie.

Este nevoie de educarea identității – să înțelegem felul în care pluralitatea de identități la care ne obligă societatea contemporană se solidarizează, că identitatea individuală și locală se asociază organic cu identitatea planetară”, punctează Solomon Marcus.

7. NEVOIA DE OMENESC ȘI DE OMENIE

„Identitatea nu poate fi înțeleasă ca lumea decât împreună cu alteritatea. A-ți înțelege identitatea, a o educa, înseamnă, în același timp, să educi înțelegerea, respectul alterității de orice fel – alterității de sex, de vârstă, de nivel de educație, de naționalitate, de limbă, de religie, de poziție socială, de apartenență politică, de filosofie a vieții, de preferințe literare sau de orice altă natură etc.”, spune Solomon Marcus, care crede și că e bine „să fim pregătiți să înțelegem omenescul în diversele sale ipostaze, să admitem că tocmai infinita sa diversitate îi dă farmec. Nu există două fețe umane identice, nu există două voci umane identice, nu există două priviri umane identice.

Dar dincolo de această diversitate, toți copiii lumii au o prospețime cuceritoare, toți alternează râsul cu plânsul, toți râd la soare, toți îndrăgesc mișcarea și jocul, toți ard de curiozitate. Omenescul este o sursă nesfârșită de delectare, de minunare. Iată un pariu major al educației: să-i antrenăm pe copii să savureze omenescul în întreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde câștigi în dauna altora, care pierd; omenescul poate fi universal câștigător.

De la omenesc, nu e decât un pas până la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a dărui, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții, de a adopta în comportamentul tău prezumția de solidaritate cu ceilalți oameni. Copiii care se formează în acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esențial) vor putea fi mai greu antrenați în războaie de tot felul”.

8. NEVOIA DE JOC

Aici, Solomon Marcus face referire la jocurile care valorifică nevoia de libertate, curiozitatea de a înțelege cele percepute prin simțuri și prin observație directă, nevoia de și dreptul la greșeală și eșec, fără a fi pedepsite, și discută în mod special despre un joc practicat de toți copiii lumii: jocul de-a v-ați ascunselea – eu mă ascund, iar tu mă cauți și dacă mă găsești, ai câștigat.

„Acest joc nu face decât să imite un altul, pe care natura, lumea îl practică față de noi, la orice vârstă și de la începuturile omenirii. În tentativa noastră firească de a înțelege lumea, totul se întâmplă ca și cum lumea ne spune: „cauți să mă înțelegi, dar eu mă ascund; și cu cât lucrul pe care-l cauți este