Cum (mai) învaţă adulţii
În viaţa de zi cu zi, printre oamenii obişnuiţi, cele mai răspândite atitudini faţă de învăţare sunt exprimate astfel:
1) „Nu mai învăţ eu la vârsta asta!…”;
2) „Omul, cât trăieşte, învaţă.”
Prima atitudine poate fi interpretată drept resemnare, poate reprezenta, dimpotrivă, un refuz al învăţării (în virtutea experienţei de viaţă pe care vorbitorul crede că a acumulat-o deja în cantităţi suficiente) şi… este flagrant contrazisă de Strategia Europa 2020.
Strategia, lansată de Comisia Europeană în 2010 şi asumată de ţările membre ale Uniunii Europene, cuprinde şapte iniţiative emblematice. Printre acestea, „o agendă pentru noi competenţe” profesionale, de pus în practică prin formarea competenţelor cetăţenilor pe tot parcursul vieţii, cu scopul de a creşte rata de participare pe piaţa muncii a adulţilor cu vârstă cuprinsă între 25 şi 64 de ani.
Agenda respectivă a fost adoptată de România prin Strategia Naţionala de învăţare pe tot parcursul vieţii 2015-2020, care menţionează că în 2013 rata de participare a adulţilor la învăţarea pe tot parcursul vieţii era de doar 1,8% şi propune ca obiectiv pentru anul 2020 o ambiţioasă creştere a ratei până la 10%.
Aşadar, învăţarea de către adulţi pe tot parcursul vieţii, la orice vârstă, este o condiţie a menţinerii competitivităţii forţei de muncă a României în cadru european. Atitudinea exprimată prin „Nu mai învăţ eu la vârsta asta!” este mai degrabă neadecvată pentru acest spaţiu (UE) şi acest timp (2018). Iar adevărul este că, da, „omul, cât trăieşte, învaţă.”
Dar cum (mai) învaţă adulţii? Există trei feluri sau mijloace de a învăţa, aplicabile în egală măsură copiilor şi adulţilor, şi un stil de a învăţa caracteristic doar adulţilor, cu particularităţile lui specifice. Să le trecem în revistă pe rând.
Cele trei feluri de a învăţa includ:
- învăţarea formală – în cazul adulţilor, prin participarea la cursuri postuniversitare sau organizate de instituţii cuprinse într-un sistem de educaţie cum este cel de stat;
- învăţarea non-formală, prin participarea la traininguri, ateliere de lucru, teambuildinguri sau cursuri scurte organizate de companii pentru angajaţii lor ori de ONG-uri pentru diverşi beneficiari – un exemplu frecvent fiind cursurile de limbi străine in-company;
- învăţarea informală care se produce pur şi simplu prin desfăşurarea activităţilor zilnice legate de familie, de muncă sau de timpul liber – de exemplu, prin participarea la o acţiune comunitară/de voluntariat de strângere de deşeuri sau plantare de copaci.
Acesteia din urmă i-am putea adăuga noţiunea foarte la modă de „life hacks”, definite drept „scurtături”, „ponturi” sau „trucuri” pentru găsirea unei metode mai rapide ori mai simple de a face ceva. Un bun exemplu ar fi tutorialele video de pe YouTube, din care învăţăm cum să facem lipici din Coca Cola, cum să confecţionăm un penar dintr-o sacoşă reciclată etc.
În ce priveşte stilul de învăţare al adulţilor, cunoaşterea lui e extrem de relevantă pentru cei care livrează programe de învăţare formală şi non-formală adulţilor, în speţă centrele de limbi străine sau de training, dar şi departamentele de HR ale companiilor.
Un teoretician al andragogiei, Malcolm Knowles, punctează în primul rând faptul că aceasta e diferită de pedagogie. Ca principiu, dacă modelul pedagogic transmite informaţii şi abilităţi elevilor (copii), modelul andragogic oferă procedeele şi resursele prin care cursanţii (adulţi) dobândesc informaţii şi abilităţi. Altfel spus, copiilor li se transmite „de-a gata” materia de învăţat, pe când adulţilor li se pun la dispoziţie metodele şi resursele („the know-how”) prin care îşi pot însuşi, în mod autonom şi selectiv, informaţiile sau abilităţile de care au nevoie.
Acestei prime particularităţi a învăţării la (şi de către) adulţi îi urmează altele, cum ar fi:
- învăţarea trebuie să se bazeze pe ceea ce cursanţii ştiu deja, pe experienţa lor de viaţă;
- învăţarea trebuie să aibă un scop precis, să ajute la rezolvarea unei probleme concrete;
- învăţarea are loc prin motivaţia internă izvorâtă din nevoia de a rezolva o problemă anume;
- învăţarea trebuie să fie experienţială, practică, incluzând comiterea de greşeli şi corectarea lor;
- învăţarea este asumată, cursantul fiind co-responsabil de conţinutul, direcţia şi eficienţa procesului de învăţare.
În concluzie, am văzut de ce învăţarea pe tot parcursul vieţii este, în orizontul european 2020, esenţială, am menţionat trei feluri în care un adult poate învăţa (fie într-un cadru bine delimitat, fie în mod liber în viaţa de zi cu zi) şi am listat caracteristicile definitorii ale învăţării de către adulţi. Dacă, la final, ar fi să ne întrebăm „Totuşi, cum anume poate învăţa cel mai bine un adult?” răspunsul ar fi, probabil acesta: un adult poate învăţa cel mai bine vrând să înveţe. Păstrându-ne curiozitatea faţă de tot ceea ce nu ştim încă, rămânând deschişi către nou şi necunoscut, aşa vom fi, sigur, cei mai buni cursanţi, pe tot parcursul vieţii noastre.
Surse:
„Strategia Naţională de învăţare pe tot parcursul vieţii 2015-2020”
Knowles, Malcolm. The Adult Learner: A Neglected Species. Houston, TX: Gulf Publishing, 1973.
