Viata vazuta prin viziera
Mihaela isi explica optiunea pentru sportul pe doua roti prin argumente legate de temperamentul sau. "Pasiunile, in general, se nasc din curiozitate si dorinta de continua explorare a sinelui. Aceasta curiozitate ma determina sa incerc lucruri indraznete, de unde si pasiunea pentru motociclism". In acelasi timp, se confeseaza ea, "latura mea umana inclina spre lucruri utile, miscari in natura, exploatarea lucrurilor indraznete". "Intr-o lume in care trebuie eficientizat timpul, intr-o lume in care stresul isi spune cuvantul, intr-o lume in care aglomeratia este inevitabila, ce poate fi mai util si mai indraznet decat motociclismul!" Si cum putea fi contracarata o meserie destul de solicitanta si "urbana" ca cea de marketing manager decat prin invitatia la evadare pe care o face aceasta activitate?
"Aceasta pasiune s-a nascut in Italia, unde am avut ocazia sa testez pentru prima oara o motocicleta. Viteza, vantul care suiera pe langa urechi, adrenalina mi s-au parut senzatii extraordinare. Prin urmare, m-am intors foarte hotarata sa urmez cursurile de motociclism si sa explorez lumea bikerilor".
Opiniile psihologilor privind efectele sporturilor extreme, intre care printre cele mai populare se numara si motociclismul, sunt confirmate si de managerul Media Galaxy. "Este extraordinar sa fii in touch cu natura. Pur si simplu, te face sa te simti liber si puternic. De altfel, motocicleta iti reda increderea in sine".
De cand si-a luat carnetul, conduce o Honda. Desi a fost ferita de accidente pana acum, Mihaela recunoaste ca nu i-a fost foarte usor de la inceput sa se adapteze, "dar practica si convingerea te pot ajuta sa devii in scurt timp un bun biker".
In ceea ce priveste reversul monedei, pentru Mihaela, riscurile sunt o stare de fapt pe care si-o asuma. "Este inca dificil sa conduci in Romania o motocicleta, din cauza lipsei de educatie in ceea ce priveste traficul rutier. Dar cu siguranta acest lucru se va schimba in urmatorii ani. Intr-adevar, este un risc foarte mare sa conduci o motocicleta, dar cu multa atentie, cu mult curaj si putina adrenalina poti trece peste momentele dificile pe care le poti trai pe soselele din Romania", crede ea in maniera optimista.
"Pot sa spun ca motociclismul nu este singurul meu hobby, dar la ora actuala este cel mai important", concluzioneaza Mihaela Irimia.