Una buna

Nici nu incepuse bine sedinta – cineva prezenta agenda intalnirii – , cand persoana situata langa mine arunca, din senin, o sageata sarcastica la adresa vorbitorului. Discutabila, din punct de vedere etic, "sageata" era foarte creativ alcatuita, asa incat, inevitabil, s-au ivit zambetele, ba chiar vreo doua-trei hohote vioaie. Ma consider un cetatean cu o doza decenta de simt al umorului si nu un mare fan al atmosferei rigide asa ca…. am zambit si eu, timid. Cum ar veni, fusese "una buna"!

A urmat a doua… si mai buna, a treia, a patra… M-am trezit brusc la realitate atunci cand o replica acida a zbarnait prin aer ca un cartus ricosat: "As prefera sa nu va mai bateti joc de subiectul asta, pentru mine e o chestiune importanta". Zambetul mi-a inghetat pe buze, simturile mi s-au ascutit la maxim si in clipa aceea am avut o mica revelatie: grupul se impartea in doua tabere, oamenii-sageata si oamenii-tinta. De zambit, zambeau doar primii. Pe fetele celorlalti se citea doar consternarea, pe masura ce-si incasau stoic portia de "acid sulfuric".

Nu discutam aici despre ironia binevoitoare, despre "acidi-tatea lejera", amicala, a unor replici intre colegi, despre "qui s’aime se taquine", despre umor – lucruri binevenite in peisajul uneori arid, monoton, al unei zile de lucru. Discutam despre sarcasm, despre procesul de tintuire la zid a unor colegi, luati in zeflemea intr-o maniera cruda si meschina de catre "clovnii" de serviciu ai organizatiei. Spirituali, dar cruzi, inteligenti, dar… "ai dracu`".

Organizatiile in care cultura devine permisiva la vitriol devin dizolvante pentru valori de tipul: transparenta, sinceritate, deschidere, caldura, respect. Pentru calitatea relatiilor inter-personale, bascalia care doare are exact valoarea sodei caustice adaugate in reteta cozonacului.