Tulipe Nero sau despre rochii cu emoţie
De la proiect la realitate n-a mai fost decât un pas. Restul e poveste spusă expresiv de Andreea Popescu, coordonatoarea proiectului colectiv Tulipe Nero. Cum a venit ideea lansării unei linii vestimentare? Simplu, spune Andreea Popescu. „Ideea a coexistat cu noi de multă vreme, o aveam pusă la păstrare, dar până acum nu a avut cadrul natural în care să se manifeste. Odată cu înfiinţarea Media Concept Store în 2010, viziunea şi strategia de business a prins alt contur, în sensul în care acum putem să ne implicăm în proiecte dragi sufletului nostru. În acest mod a luat fiinţă Tulipe Nero. Ne-am gândit la ceva care să transmită conceptul proiectului, lucruri frumoase (cum găsim multe în jur), dar care au ceva schimbat sau diferit; am avut mai multe propuneri şi în final ne-am decis să alegem "tulipe nero". Ştiam cum vor arăta primele rochii, le aveam deja construite în minte şi ni s-a părut că "tulipe nero"e numele cel mai în măsură să le ajute să iasă în lume”.
Despre publicul Tulipe Nero şi mecanica prin care se ajunge la el? Iar simplu. „Iniţial ne-am gândit la femeile ca noi, care merg la birou, nu prea au timp să meargă la cumpărături, iar atunci când totuşi reuşesc, intră în toate magazinele de serie şi îşi cumpără haine ce ajung să fie uniforme. Ulterior, am constatat că rochiile au ajuns să aibă fani şi printre adolescente.
Noi facem haine care să creeze o emoţie femeii care o va purta, să-şi spună „o port pentru că mă reprezintă, ceva din ce înfăţişează ea sau din ce combină ea”, să se simtă bine că e o rochie în serie limitată şi că şansa de a te mai întâlni cu altcineva care să poarte aceeaşi rochie este minimă. Este, dacă vreţi, pentru toate femeile care sunt pasionate de frumos, de imagini, locuri, sentimente. Rochiile pot fi comandate on line pe www.tulipenero.ro, site-ul creat special pentru proiect. Sunt zone diferite din care alegem imprimeurile; fie că sunt inspirate din arhitectură, ambient, din artă sau natură, neapărat trebuie să spună ceva. Este ca o declaraţie pe care vrei s-o faci folosind o singură imagine, fără cuvinte. Deşi extrem de diverse şi diferite, ele dau un tot unitar proiectului, tocmai prin îmbinările din toate lucrurile care ne înconjoara zi de zi. Lucrăm cu fotografi care ne sunt şi prieteni şi am vrea să le menţionăm numele ca semn al aprecierii noastre : Viorela Gavrilă, Raluca Neagu, Iulian Ratescu, Valentin Rubtov, Andrei Tarnea. Elementul unic, care dă acel aer special al proiectului, este reprezentat de faptul că sunt rochii pret-a-porter, dar în serie limitată, la preţuri de serie. Cu alte cuvinte, un model se poate regăsi doar o singură dată, în patru măsuri de haine. Jumătate din rochiile primei serii mici s-au vândut.
Ce aşteptări există de la următoarele colecţii ne spune tot Andreea Popescu. „Suntem pe drumul cel bun, mesajul pe care vrem să-l transmitem este bine primit. Ne-ar plăcea că asta să se întâmple şi în viitor. Inspiraţia, respectiv informaţia, îţi poate veni de oriunde din jur – de la o persoană, idee, formă, culoare: totul ţine de perspectiva şi modalitatea în care o transformi şi de felul în care recreezi un articol de design.