Topul celor mai bine vândute cărţi de mindfulness
The Guardian transmite că titlurile din categoria mindfulness au înregistrat vânzări mai mari cu 13% în Marea Britanie, în primele 7 luni din 2017, în condiţiile în care, per total, piaţa de carte a avut parte de o scădere de 1,6%.
Cel mai popular volum este "The Things You Can See Only When You Slow Down", al cărui autor e călugărul budist Haemin Sunim, care s-a comercializat în 43.000 de exemplare în Marea Britanie.
"The Secret", best-sellerul scris de Rhonda Byrne, a fost vândut în 29.000 de exemplare, iar "The Book of Joy", de Dalai Lama şi Desmond Tutu, a avut vânzari de 12.000 de exemplare.
Ce este mindfulness?
Richard Joannides, fondatorul Fundaţiei şi al Şcolii Verita, a explicat ce presupune acest concept într-un articol publicat de Revista CARIERE.
El spunea că mindfulness este practica şi starea prin care alegem în mod conştient să trăim în prezent, să observăm gândurile şi emoţiile noastre şi să fim în contact cu corpul nostru. Îl putem practica în diverse moduri, cea mai cunoscută metodă fiind meditaţia şi care pentru mine a reprezentat o unealtă incredibilă de gestionare a propriilor emoţii şi gânduri, dar nu este singura.
Mindfulness poate însemna aproape orice activitate practicată cu regularitate, care ne induce o stare de linişte şi relaxare şi care ne pune în contact cu senzaţiile din corpul nostru şi ne ajută să fim martori la gândurile noastre în loc să le analizăm.
Acţiuni simple, precum mersul cu picioarele goale prin nisip , dansul sau exerciţii de respiraţie în natură, sunt moduri la fel de eficiente de practică a stării de prezenţă atâta vreme cât ne reamintim mereu să ne întoarcem atenţia către senzaţiile pe care le experimentăm în loc să ne pierdem în şirul inevitabil al gândurilor care vin şi pleacă.
"Pentru a practica mindfulness ai nevoie în primul rând de motivaţia de a face o schimbare, apoi de disciplină necesară ca practica să devină un obicei şi nu în ultimul rând, de răbdarea şi acceptarea faptului că rezultatele nu apar imediat.
Pe măsură ce practici tehnici de mindfulness, vei observa că vei trăi mai mult prezentul, clipa şi te vei surprinde mai rar făcându-ţi griji pentru viitor sau experimentând sentimente de regret, legate de trecut", explica Richard Joannides.