Beneficiile unei minivacanțe
Numai că o minivacanță, cum este și cea de Paște, este cât se poate de bine-venită. Chiar dacă la prima vedere pare o pierdere de timp, pe termen lung, ne va ajuta să ne concentrăm mai bine și mai eficient. Iată care sunt beneficiile pe care ni le aduce o minivacanță:
1. Sănătate fizică mai bună
Potrivit unui studiu realizat de US Travel Association, stresul pe care îl acumulăm din cauza tuturor sarcinilor pe care le avem de îndeplinit la muncă își pune amprenta asupra sănătății noastre fizice.
Citește și „Puţin şi bun”, de astăzi şi în vieţile noastre
Potrivit lui Elaine Eaker, autoarea studiului, citată de Deseret News National, chiar dacă ignorăm semnalele pe care ni le trimite, corpul nostru reacționează la stres. Ca să ținem problemele de sănătate la distanță, este indicat ca, atunci când avem câteva zile libere, să ne relaxăm.
2. Productivitate mai mare
Vacanțele, oricât de mici ar fi ele, ne încarcă cu energie. Când ne întoarecem la muncă, ceva mai relaxați, ne concentrăm altfel pe ceea ce avem de făcut. Cercetătorii cred că are legătură cu modul în care funcționează oamenii.
„Importanța reîncărcării cu energie este înrădăcinată în psihologia noastră. Ființele umane nu au fost 'proiectate' să consume energie în mod continuu. De fapt, am fost făcuți în așa fel că trebuie să consumăm și să ne reîncărcăm apoi cu energie”, cred specialiștii.
3. Relații mai bune cu familia
Psiholoaga Susan Krauss Whitbourne consideră că unul dintre cele mai importante beneficii ale unei vacanțe este rezultatul pe care îl are asupra relațiilor familiale. Vacanțele în familie întăresc legăturile dintre membrii familiei. Cu toții, atunci când ne petrecem vacanțele cu familia, ne aducem aminte de situații comice sau de momente grele cărora, împreună, am reușit să le facem față.
Citește și Elimină-ți cel mai de temut dușman
Amintirile comune și timpul petrecut cu familia ne ajută să înnodăm mai bine relația pe care o avem cu membrii familiei. Cu toate că vacanțele în familie pot include și momente stresante, beneficiile sunt mai multe și mai importante decât riscurile. Asta e valabil și pentru familiile care nu sunt în relații foarte apropiate.
4. Perspective noi
De fiecare când ne întoarcem din vacanță, privim viața dintr-un cu totul alt unghi față de momentul de dinaintea plecării în concediu. Atunci când ne îndepărtăm de toate problemele și de toți factorii stresanți cărora trebuie să le ținem piept în fiecare zi, vom veni cu răspunsuri mult mai satisfăcătoare.
De fapt, aceasta este o situație de care ne lovim de fiecare dată când avem o problemă pe care nu știm cum s-o rezolvăm. Ce facem? Cerem sfatul unui apropiat. Pentru că nu are cum să se afle în papucii noștri atât de stresați, ne dă un răspuns la care nu ne-am fi gândit tocmai pentru că acea persoană a privit problema într-un mod detașat.
5. Mai multă putere de concentrare
Muncim tot timpul și avem grijă ca tot ceea ce facem să fie la cel mai înalt standard. Numai că există o mică problemă: creierul nostru nu are nicio rezervă unde să stocheze energie și putere și de unde să-și ia atunci când are nevoie. Cele care ne ajută să ne dăm un reset la creier sunt vacanțele.
Citește și Cum vede angajatul român calitatea propriei vieţi
„Dacă am avea o cantitate imensă de energie ca rezervă, nu am avea nevoie de vacanțe. Dar nu avem. Zilele libere sunt foarte benefice pentru creier”, subliniază profesorul Irvine Gregory Hickok, de la University of California.
6. Șanse mai mici să suferim de sindromul burn out
Tot vacanțele ne ajută să nu ajungem în situația de a suferi de sindromul burn out. Mai mult, dacă am început să avem deja o parte din simptome, o vacanță este alegerea perfectă pentru că ne vor împiedica să simțim toată presiunea și descurajarea care vin odată cu sindromul burn out.
Angajații care se relaxează regulat au șanse mai mici să sufere de sindromul burn out. Relaxarea îi ajută să fie mai creativi și mai productivi decât colegii lor obosiți și care nu-și mai văd capul de treabă.
7. O sănătate mentală mai bună
Un alt beneficiu important al vacanțelor este că ne îmbunătățesc sănătatea mentală. Sentimentul de calm și de eliberare a stresului pe care îl avem când suntem în vacanță le permit minții și corpului să se vindece în feluri în care nu ar putea dacă ar fi în continuare sub presiune.