O viaţă. Omul-orchestră al stării de bine
Cu mult înainte de Richard Simmons, Jane Fonda și dieta Atkins, domnul LaLanne a fost o celebritate națională, care preda exerciții regulate și o dietă adecvată. Extinzându-și popularitatea, prin intermediul televiziunii sale, el a deschis zeci de studiouri de fitness, notează New York Times (https://www.nytimes.com/2011/01/24/sports/24lalanne.html). Nu numai atât.
El este cel care a inventat ceea ce “au flosit” precursorii mașinilor moderne de exerciții, cum ar fi dispozitivele de extensie a picioarelor și sistemele cu scripeți și greutăți. De asemenea, a comercializat un Power Juicer pentru a amesteca fructele și legumele crude și a vândut videoclipuri de exerciții și cărți de fitness ]nanite ca Jane Fonda să dea lovitura cu…aceleași lucruri. De asemenea, Jack LaLannea invitat reprezentantele sexului frumos să se alăture cluburilor sale de sănătate și s-a adresat în nenunărate rânduri persoanelor în vârstă și persoanelor cu handicap cu mesajul că ar putea să fie active, în ciuda limitărilor.
Cu alte cuvinte şi-a dedicat viaţa şi eforturile descoperirii celor mai potrivite metode de mişcare fizică, în combinație cu dietele, care să ducă la o viaţă lungă şi sănătoasă. Nu întotdeauna pe val, metodele sale fiin adeseori contestate de către unii și alții, LaLanne şi-a continuat studiile şi nu s-a lăsat până nu a obţinut titlul de doctor chiroparctor. Ca un fel de “încununare” a multiplelor lui eforturi de pionier pe tărâmul vieții sănătoase, a fost numit, printre altele, și “omul-orchestră al stării de bine“.
„Nu pot să mor. Asta mi-ar strica imaginea”
Fiu al unor imigranți francezi, Jack s-a născut la San Francisco, la 26 septembrie 1914 și și-a petrecut primii ani la ferma părinților săi din Bakersfield, California. Viața lui avea să cunoască o schimbare la 180 de grade, în momentul în care s-a dus cu mama sa, pe când el avea 15 ani, la club al femeilor, unde vorbea Paul C. Bragg – bine cunoscut speaker american în domeniul sănătății și nutriției.
LaLanne a început să lucreze cu greutăti pe când acestea reprezentau o ciudăţenie, iar în anul 1936 deschidea o sală de fitness care va deveni un prototip în anii următori. În prezent LaLanne e considerat „părintele fitness-ului modern”, după cum subliniază şi New York Times. Organismul său a cedat în cele din urmă: a murit în anul 2011, la vârsta de 96 de ani, în casa sa din Morro Bay, California. Şi, ironia sorţii, celebritatea sa a evoluat după moarte. Presa americană notează că „cel supranumit idolul femeilor casnice îşi păstrează acelaşi statut, chiar dacă nu mai este în viaţă”. „Era obsedat de exerciţii fizice şi nutriţie”, spun cei care l-au cunoscut îndeaproape. Aceleaşi persoane mai dezvăluie că obişnuia să spună: „Nu pot să mor. Asta mi-ar strica imaginea”! LaLane a devenit star de televiziune („The Jack LaLanne Show”) încă din 1959 şi până în anii 80.
Chiar şi după o viaţă trăită în numele sănătăţii, organismul antrenorului, îmbătrânit şi sensibil, a cedat în faţa unei pneumonii nemiloase. Fiica sa – Yvonne LaLane spune ca tatăl ei s-a dus liniştit în lumea celor drepti, înconjurat de cei dragi, fiind foarte activ până în ultimele luni ale vieţii: „Pregătea şi o emisiune pentru televiziunea publică”.
Ca un fapt inedit, chiar dacă trecuse deja de vârsta de 90 de ani, LaLane nu şi-a neglijat niciodată condiţia fizică. El se antrena timp de două ore în fiecare zi, iar presa americană subliniază că „o şedinţă era compusă din 90 de minute de forţă, cu ridicat greutăţi şi 30 de minute de înot. Programul era schimbat la fiecare 30 de zile”.