Mirosurile de mâncare din birou scad productivitatea. Cu ce nu trebuie să vii niciodată la serviciu
Fastcompany.com a întocmit o listă cu 11 feluri de mâncare pe care nu trebuie să le aduci niciodată în birou. Nu le vom înşira pe toate deşi autorii materialului nu au scris (şi nici mirosit vreodată) pe lista alimentelor care nu ar trebui consumate în birou, sarmale, chiftele, ciorbe sau mâncăruri cu sos, care o dată introduse în cuptorul cu microunde pentru a le încălzi, vor transforma atmosfera din birou într-una de cantină adevărată.
E drept tuturor ni se face foame la birou dar trebuie să ţinem cont şi de ceilalţi colegi iar prin aducerea la birou a ceva ce miroase mai rău decât o oliţă portabilă în zilele călduroase de vară, puteţi deteriora grav productivitatea colegilor din birou. Există cel puțin un motiv pentru care autorii listei le-au pus împreună alimentele care ar trebui interzise, de acum înainte, în birourile de pretutindeni.
Iată lista alimentelor interzise a se consum în birou potrivit fastcompany.com:
- PEŞTE: Nu are importanță dacă vorbim de conserve de ton, somon proaspăt , sau baton de pește afumat. În cazul în care doriți să mâncaţi pește la masa de prânz, ieșiţi din birou!!
- OUĂ ȘI BRÂNZĂ: Ce e mai bun decât un prânz de ouă fierte tare și un bloc de moale, aburitor de brânză ?
- MIEL CU SOS ŞI OREZ
- HOMAR : Autorii listei vorbesc despre homar şi menţionează că cel care şi-ar permite probabil că are propriul birou şi lucrează pe Wall Street. Poate credeţi că e în regulă, pentru că are propriul birou. Dar vă înșelaţi, mirosul va pătrunde negreşit şi în celelalte birouri.
- Nu este indicat să aduceţi la birou nici pop corn pe care să-l pregătiţi în cuptorul cu microunde, nici slănină sau bacon şi nici shaorma.
Stiţi experimentul lui Pavlov cu câinele? Pavlov avea un caine. De fiecare dată când mergea să îi ducă de mâncare avea un clopoţel pe care îl folosea. Câinele a ajuns să asocieze sunetul clopoţelului cu faptul că urma să primească mâncare aşa că saliva ori de câte ori îl auzea chiar dacă nu primea nimic. Cam asta se întâmplă şi cu colegii de birou când aud sunetul cuptorului cu microunde.