Antrenament pentru viaţă: Despre minte și echilibru, prin mișcare!

Acesta este un concept modern în Vest, de prin anii ’70, dar cu origini foarte vechi în hinduism și budism. A devenit un instrument în psihologia pozitivă, cu scopul de a reduce stresul sau depresiile grave. Meditația mindfulness presupune și o cale către bunăstarea individului. Practicanții mindfulness definesc acest concept ca pe o stare de trăire activă și percepție deschisă a prezentului, a fiecărui moment, fără judecarea binelui sau răului. O stare de prezență deplină. Atunci când mergi, mergi, când mănânci, mănâncă, spune o zicală Zen. Mindfulness este, azi, un instrument pentru occidentalul care trebuie să rămână conectat și eficient, dar în echilibru. Mindfulness devine o noțiune tot mai complexă, este asociată și cu „a-mi păsa”, cu compasiunea, cu atitudinea implicată, cu altruismul.

„Și simplul fapt că vrei să elimini ideile este, de asemenea, un gând”

Mind-emptiness, un concept estic, mai greu de acceptat pentru cultura vestică, este o altă stare pe care o întâlnim uneori; vacuitatea mentală. Despre acest lucru aș vrea să povestim mai mult, căci poate fi și acesta benefic în lumea de azi (cu agitație și treburi multe de făcut). Așadar, să golim și să resetăm mintea, pentru a-i păstra prospețimea, fără lest inutil. Această golire a minții este căutată în meditația Zen. Atunci când începi meditația, îți alegi o anumită poziție, te relaxezi, îți reglezi respirația și încerci să alungi gândurile. Și simplul fapt că vrei să elimini ideile este, de asemenea, un gând. Acesta este un paradox în meditație, binecunoscut de altfel. Putem numi această practică Meditație Pasivă, nu în sensul de neparticipare, ci în sensul de nemișcare a corpului.

Și acum ajungem la Meditația Activă, cea care poate da rezultate asemănătoare în Calea Mecanică. Și este la îndemâna celor care practică mișcarea și sportul sub o formă mai directă și fără efecte adverse. Putem ajunge la „resetarea” minții și pe căi ocolite, adică folosind corpul pentru a așeza, a liniști mintea. Adică să folosim, de ce nu, această „cădere în corp”. Poți fi „mindfull” la începutul unui maraton și să ajungi „mindempty” la sfârșitul cursei. Ambele stări sunt normale și benefice în această ordine și nu se contrazic, dar nici nu pot fi inversate. Sunt și alte cazuri, tragice sau profund traumatizante, când mintea devine goală spontan, fără să ne propunem. Este un mecanism de protecție al creierului, fără de care unii oameni ar înnebuni.

Când și când, acest mecanism poate fi activat prin metode simple, chiar prozaice sau primitive. Mecanice adică. Iată, de exemplu, o baie într-o cascadă rece sau la copcă, pentru cei care știu să facă asta, are același efect, de data asta instantaneu. Se produce o resetare a creierului, urmată de o stare de relaxare și de agerime, de prospețime generală. Altfel, am avut de multe ori senzația de minte „lichidă” după zile mai grele pe munte, iarna, cu multe ore în viscol sau în marșuri nesfârșite. Împreună cu prietenii, exploram astfel de experiențe, fără a le căuta totuși „cu lumânarea”. Uneori se întâmpla să avem parte și de ”situații-limită”. Din care am ieșit, până acum, teferi și cu lada de zestre a vieții mai plină. Asta căutăm toți: să ne îmbogățim viata. Mai obținem ceva: de câte ori te apropii de limita subtilă dintre viaţă şi nefiinţă, de gardul morţii să zicem, capeţi încă o răsplată. După ce te trec fiorii, se curăță, se rectivează instrumentele cu care poţi „pregusta” fericirea. Îţi cultivi şi curajul, şi prudenţa, în acelaşi timp. Cum ar fi mersul pe motocicletă sau alpinismul. Sau zborul. Sau artele marţiale. Tehnica şi experienţa aduc în plus starea de calm, de nonatașament, de emoție restrânsă.

O stare deasupra gândirii, sau nongândirii

Mai departe, meditația activă este prezentă în multe forme de mișcare. În alergatul sau mersul desculț, unde instinctul de conservare golește iarăși mintea. Sunt convins că și munca la câmp, la țară, produce aceleași efecte. Cositul fânului, în special, cu mișcarea repetitivă, de ceas cu pendul, duce la armonizarea perfectă a corpului și spiritului, în aceeași măsură cu antrenamentul unui samurai lovind neîncetat cu sabia de lemn un arbore de bambus. În budismul Zen, această stare este numită hishiryo, o stare deasupra gândirii sau nongândirii, dincolo de intelect, dincolo de judecată. În această stare se poate atinge, uneori, iluminarea, ne spun maeștrii Zen. Această stare, de extaz spiritual, este căutată și în dansurile tribale sau rotirile Dervișilor Sufi, forme de meditație în mișcare.
Mizu no kokoro – mintea ca apa – este un alt concept în Zen Budism, în care mintea este asociată cu apa, în care impuritățile se pot decanta în apa liniștită. Orice stimul, o piatră aruncată, de exemplu, produce unde concentrice în apă, pe măsura precisă a impactului. Nu mai mult, nu mai puțin. Oamenii de multe ori reacționează peste măsura lucrurilor.

Tsuki no kokoro – mintea ca luna

Așa cum luna luminează toate obiectele în detaliu, dar cu discreție, cu umbre palide, la fel mintea nonconștientă poate cuprinde orice detaliu, fără atașament sau rațiune. Această stare accelerează intuiția, această percepție subtilă a evenimentelor chiar cu fracțiuni de secundă înainte de a se produce.
Calea Mecanică presupune, neapărat, folosirea corpului şi a minţii în aceeaşi măsură în atingerea stării de bine. Tot ce propun poate fi, repet, o cale pentru omul normal şi sănătos, cu veleităţi medii, fără pretenţii de geniu sau cu vreun har ieşit din comun. Ca să păstrăm la finalul acestui articol simțul măsurii și al umorului, să ne gândim doar la Isaac Newton căutându-și calea făcând sport. A făcut matematica și a iluminat umanitatea. Noi suntem muritori de rând, creierul e mai mic, produce multă agitație și puțină gândire. Mișcarea poate avea un efect de limpezire a minții, chiar de creștere a resurselor acesteia prin eliminarea „zgomotelor de fond”. Către construirea unei vieți „rotunde” și dense, în care mintea și corpul se susțin reciproc, ca într-o dublă spirală a ADN-ului. Prilej de a produce și noi ceva, la scara modestiei: echilibru pentru noi, idei și bunăstare pentru cei din jur. Să fim aspri cu noi înșine și înțelegători cu ceilalți nu este imposibil.

Cezar Cotescu este arhitectul unui colț de România, o oază de natură construită de la zero pe locul unui maidan, în județul Vâlcea. Căci așa a luat naștere satul de vacanță Frații Jderi – Utopia Verde. Numele proiectului său izvorăște din ideea de comunitate a oamenilor care împărtăşesc aceleaşi valori: onestitatea, simţul onoarei, curajul, spiritul de luptător și este asociat cu principiile de viață ale „fondatorului” care prețuiește o existență caracterizată de lucruri simple și durabile. Principiile omului și ale proiectului sunt reflectate în rândurile de mai jos, un îndrumar autentic despre ceea ce înțelege Cezar prin pregătire și antrenament pentru viață.

Articol preluat din numărul 241/octombrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.