Accesul limitat la un loc de muncă predispune tinerii către depresii. Peste 210.000 de români au probleme de sănătate mintală
Ultimele informaţii oficiale indică așadar că, la mijlocul anului 2015, în România trăiau peste 210.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală. Mai bine de 10%, adică 22.000 dintre acestea, sunt copii. Comparativ cu anul anterior, numărul total a crescut cu aproape 3000. În medie, opt români sunt diagnosticaţi zilnic cu probleme de sănătate mintală, se arată în comunicatul oficial al Fundației Estuar.
Cifrele mai arată că puțin peste 1% din populaţia României suferă de probleme diagnosticate de sănătate mintală. „Desigur că numărul real al acestora este mult mai mare, în principal din două mari motive: pe de o parte, mersul la psiholog sau la un specialist în sănătate mintală este încă ruşinos şi privit ca ceva tabu şi, pe de altă parte, faptul că există în continuare o lipsă de informare / educare la nivelului publicului larg cu privire la existenţa unor astfel de servicii”, a declarat preşedintele Estuar, Cristian Andrei.
Cu sprijinul voluntarilor şi specialiştilor din domeniu, Fundația Estuar a cartografiat până în acest moment peste 600 de instituţii de stat şi ONG-uri din domeniul sănătăţii mintale pentru a facilita accesul persoanelor cu probleme de sănătate mintală la servicii specifice. „Harta lansată de noi astăzi arată oamenilor că există alţi oameni care-i pot ajuta”, a mai spus preşedintele Estuar.
Pe lângă cartografierea sănătăţii mintale din România, Fundaţia Estuar oferă și consiliere gratuită tinerilor între 19 şi 29 de ani. Motivul: sărăcia. „Mai mult de o treime dintre tinerii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (respectiv 40,3%, faţă de 24,3% cât se înregistrează la nivelul UE – conform Eurostat). Ei au acces mai târziu şi în măsura mai mică la piaţa muncii, iar veniturile pe care le obţin sunt mai mici decât media europeană. Confruntaţi cu greutăţi în găsirea unui loc de muncă la începutul vieţii active, tinerii sunt mai predispuşi către depresii sau anxietate”, se mai spune în comunicat.
Statisticile globale arată că, pe parcursul vieții, unul din trei oameni va avea, la un moment dat o tulburare psihică diagnosticabilă prin criterii internaţional acceptate.
Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale este sărbătorită începând cu anul 1992 la nivel mondial.