Târg de Crăciun cu delicatese culturale
Este perioada în care tot ce are legătură cu Sărbătorile de iarnă face înconjurul lumii, bucurând deopotrivă copiii și oamenii mari. Târgurile de Crăciun invită oamenii de pretutindeni să descopere obiceiuri, tradiţii și ambianţe. Care, desigur, diferă de la țară la țară. Dar care sunt unite de același etern și luminos spirit al Sărbătorii.
România nu face excepție de la atmosfera de Sărbătoare. Târgurile de Crăciun din Capitală întrecându-se în strălucire și inventivitate. Este și cazul Fundaţiei Calea Victoriei, care a selectat pentru toți daruri inspirate, pentru Târgul de Crăciun – Cadouri şi delicatese culturale de sâmbătă 15 decembrie, între orele 11.00 – 19.00. Aici vă vor aștept multe, multe variante de cadouri deştepte. Plus obiecte simpatice, alături de creatorii lor – artişti&artizani visători şi inovatori. Totul desfășurându-se în atmosfera de sărbătoare a unei case cu parfum interbelic.
Bună dispoziție și cadouri
Alegerea cadourilor nu va fi ușoară. Deoarece veți avea de ales dintre bijuterii vintage sau bijuterii de designer, săpunuri şi cosmetice naturale, ilustraţii surprinzătoare, prăjituri si dulceţuri de casă delicioase. Ori ciocolată savuroasă fără pic de zahăr adăugat, obiecte decorative şi bijuterii din porţelan, create manual, podoabe de Crăciun felurite. Sau jucării, îngeraşi, reviste DOR, genţi cu poveşti şi multe altele.
În plus, pentru orice curs din luna ianuarie cumpărat la târg, aveți 15 % reducere. Iar pe www.victoriei.ro găsiți programul cursurilor pe care le puteți face cadou. Odată ce ați ales ce doriți să dăruiți anul acesta – inspiraţie, curaj, înţelepciune, distracţie sau frumuseţe, puteți completa voucherul pe care îl veți oferi. De asemenea, după ce v-ați umplut tolba cu daruri pentru cei dragi, participați la tombola organizată de Fundația Calea Victoriei şi câştigați un cadou-surpriză. Nu mai rămâne de spus decât că intrarea este liberă și sunteți așteptați cu bună dispoziţie şi cadouri.