Steve Jobs: Visionary Genius – Video
Acesta mi-a lăsat impresia că e foarte dificil să cuprinzi personalitatea lui Jobs în numai 55 de minute, deci cinefilii hardcore l-ar putea clasifica drept superficial. Însă dacă nu aţi citit cărţi sau articole despre geniul de la Apple, merită să-l vedeţi pentru că poveste e cuprinsă relativ integral. Jobs apare în multe secvenţe şi fotografii de arhivă, adresându-se publicului, ţinând discursuri sau lucrând alături de Steve Wozniak, partenerul şi cofondatorul companiei.
Filmul are o desfăşurare cronologică. Punctează câteva lucruri din copilăria lui Jobs, plecarea în India din adolescenţă (pentru iluminare), mediul universitar propice şi înclinat spre tehnologie din California, şi continuă cu odiseea Apple, care începe în garajul său. Mai mulţi naratori sunt intervievaţi pe parcurs, printre ei Wozniak, John Sculley, CEO-ul Apple (între 1983 şi 1993) şi câţiva editori pe care îndraznesc să-i numesc fani Apple. Se discută despre inovaţiile tehonlogice, despre cum s-a schimbat modul în care folosim tehnologia şi cum s-a adaptat media la noile obiecte produse de Apple.
Sunt punctate lucrurile importante din cariera lui Jobs: proiectele Lisa şi Macintosh, compania NeXT (fondată în 1985), debutul în cinematografie prin PIXAR şi, foarte sumar, declinul sănătăţii sale. Însă cel mai important lucru din film cred că este puterea de a reveni a lui Jobs, care nu a fost doar un om care a trăit visul american şi a devenit mai îndrăgit decât actori de cinema sau staruri rock, ci un om care a crezut în ideile sale cu încăpăţânare. Privind retrospectiv, Jobs a şi dovetit că a avut tot timpul dreptate.