Spune-mi cât de Constructiv ești, ca să-ți spun cât de antifragil ești
Cartea Constructiv este o „trusă” cu instrumente de înaltă și interesantă funcționalitate. Și este o cutie cu surprize, una mai sclipitoare și mai uluitoare decât alta. Constructiv este 33 de cărți într-una singură. Ceea ce ar putea fi intimidant, dacă n-ar fi de-a dreptul entuziasmant.
Este primul volum colectiv despre firul roșu care leagă concepte hit din literatura de business contemporană (grit, mindset, agilitate, antifragil, holacracy etc.), după o idee de Iuliana Stan.
Cartea include 33 de recenzii-concept ale celor mai semnificative cărți despre organizații, echipe, lideri – așadar despre oameni. Sunt cărți despre cum putem fi mai performanți, mai fericiți și mai satisfăcuți prin felul în care gândim și ne comportăm și tratează aspecte importante din viața unei organizații – cum ar fi strategii, structuri, sisteme, tehnologii.
Multe dintre comportamentele prezentate în aceste cărți reprezintă ceea ce Human Synergistics denumește stiluri Constructive – care presupun orientarea către Rezultate, Autodezvoltare, Umanism-Încurajare și Afiliere. Aceste patru stiluri sunt vitale pentru a înțelege și a îmbunătăți performanța liderilor și a membrilor organizațiilor și sunt importante pentru a evalua și a redirecționa cultura organizațiilor, tiparele de interacțiune care apar în echipă și impactul pe care liderii îl au asupra comportamentului oamenilor.
Cele patru stiluri Constructive sunt prezentate în contrast cu alte două seturi de câte patru stiluri fiecare – Pasiv/Defensive și Agresiv/Defensive.
Toate aceste 12 stiluri sunt organizate într-un profil, similar cu un cadran de ceas, numit Circumplex. Cele 12 stiluri de comportament sunt dispuse în cadrul profilului în funcție de două criterii. Primul criteriu este asocierea titlurilor cu nevoi de ordin inferior și de securitate, spre deosebire de nevoile de ordin superior și de satisfacție. Al doilea criteriu este măsura în care stilul arată o preocupare pentru oameni, spre deosebire de preocuparea pentru sarcini. Împreună, aceste criterii construiesc un profil compus din patru sectoare, stiluri orientate către:
A.Oameni/Satisfacție
B.Oameni/Securitate
C.Sarcini/Securitate
D.Sarcini/Satisfacție
Astfel, Circumplexul Human Synergistics măsoară nemăsurabilul, pentru că, după cum spune Iuliana Stan – Managing Partner, Human Synergistics, „natura umană este greu de conceptualizat și de măsurat la nivel profund”.
Cartea Constructiv demonstrează că toate conceptele hit despre care se vorbește în cele 33 de capitole sunt rezultate diferite ale constructivismului și că aceste rezultate pot fi obținute cu ajutorul Circumplexului, cu metodologia Human Synergistics, care identifică mecanismele prin care poate fi obținută o cultură organizațională constructivă și o mentalitate constructivă.
3 DINTRE IDEILE VALOROASE PE CARE ȚI LE OFERĂ CONSTRUCTIV
Potențialul organizației tale rezidă în potențialul oamenilor din organizație. Prin urmare, dacă vrei să exploatezi adevăratul potențial al organizației, trebuie să eliberezi oamenii, pentru ca ei să se poată exprima cu adevărat.
Agilitatea emoțională este procesul prin care rămânem în contact cu prezentul, păstrând sau schimbând anumite comportamente, astfel încât alegerile și deciziile noastre să fie aliniate cu intențiile și valorile pe care le avem. Pentru asta nu trebuie să ne forțăm să gândim pozitiv, nu trebuie să ignorăm sau să ne controlăm emoțiile și gândurile dificile. Trebuie doar să alegem cum răspundem semnalelor pe care ni le transmite propriul sistem emoțional neuro-chimic.
Întrebarea pe care un lider și-o adresează cel mai des este Ce ar trebui să fac? Dar această întrebare este orientată spre execuție și blochează opțiunile înainte ca acestea să fie examinate. Întrebarea care lărgește orizontul, care stimulează gândirea integrativă și îi permite liderului să genereze opțiuni multiple este Ce ar trebui să gândesc?
3 DINTRE ÎNTREBĂRILE LA CARE CONSTRUCTIV TE INVITĂ SĂ GĂSEȘTI RĂSPUNS
- Ce fel de situații mă fac să mă simt plin de vitalitate?
- Ce fel de relații vreau să construiesc?
- Dacă aș scăpa de anxietate și de stres, cum ar arăta viața mea și ce căi noi aș urma?
3 DINTRE ÎNTREBĂRILE LA CARE CONSTRUCTIV ÎȚI OFERĂ RĂSPUNS
- Cum sunt oamenii care aleg shortcut-uri și cum sunt oamenii care aleg smartcut-uri?
- Ce este motivația intrinsecă și ce efecte are asupra sănătății organizaționale?
- De ce toate sistemele naturale sunt antifragile?
CE TE ÎNVAȚĂ CONSTRUCTIV DESPRE CUM AR TREBUI SĂ FIE ORGANIZAȚIILE PENTRU A FI ANTIFRAGILE?
„Ar trebui ca ele să fie organizate mai organic, ca oamenii să colaboreze pentru scopuri comune pe care le înțeleg și la care aderă și care le susțin motivațiile și scopurile individuale. Ar trebui ca această cooperare să se bazeze pe valori comune, agreate și împărtășite care susțin scopurile și a căror viață e atent protejată de membri și de instituțiile pe care le creează pentru asta. Și ar mai trebui să aloce dinamic resurse către activitățile care contribuie cel mai bine la dezvoltarea comună, prin mijloace care seamănă mai mult cu cele ale naturii, decât cu cele ale roboților. Pentru asta ar trebui să încurajeze încercarea și eroarea, să fie transparente cu informația despre performanță, să trateze greșeala ca pe o etapă indispensabilă a creșterii, să se replieze repede când ceva nu merge și să difuzeze rapid lecțiile învățate, dar și să replice rapid ceea ce merge, să susțină motivațiile individuale ale membrilor și să alinieze aspirațiile individuale cu ce cele comune, precum și să renunțe la cei care nu se potrivesc cultural, chiar dacă par să-și facă bine treaba. Nu în ultimul rând, ar trebui să aibă lideri care se percep pe ei ca arhitecți, nu ca mecanici de locomotivă, și care își asumă un rol de facilitator, nu de atotștiutor.”
Iuliana Stan, Human Synergistics Romania
CONSTRUCTIV ESTE ÎNCÂNTĂTOR DE CITIT
Fiecare capitol este de sine stătător și poate fi parcurs într-o singură ședință de citire, ceea ce asigură un flux neîntrerupt de gândire și învățare. Și de simțire – pentru că emoțiile descoperirii sunt diverse și intense.
Fiecărui instrument pe care ți-l oferă cartea îi poți descoperi noi utilizări relevante, în funcție de situațiile cu care te confrunți.
Sau poți lăsa cartea să te surprindă. Deschide-o oriunde, la întâmplare, și vezi ce instrument îți oferă și la ce situație îl poți aplica pentru a o înțelege și a o clarifica.
Să citim Constructiv, așadar. Pentru că, după cum spune Iuliana Stan, „Circumplexul e superb și e magie”.
Sursă foto Circumplex: Human Synergistics International
Articol preluat din numărul 253/decembrie 2018 – ianuarie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.