Sistemul de învăţământ ucide creativitatea
Dacă vor să aibă succes, companiile au nevoie de oameni creativi, spune Sir Robinson. Dar oamenii creativi sunt greu de găsit, pentru că suntem descurajaţi să gândim „în afara cutiei“ de-a lungul vieţii. Robinson susţine că sistemul de învăţământ din SUA îi pedepseşte pe cei care ies din tipare, deoarece pentru asta trebuie să fii pregătit să greşeşti. Problema este că sistemul de învăţământ îi stigmatizează pe cei care greşesc, cu toate că să greşeşti şi să-ţi asumi riscuri înseamnă să generezi şi idei noi. „Creativitatea este la fel de importantă precum alfabetizarea“, crede Robinson. Şi copiilor nu le este frică să facă greşeli. Desigur, să greşeşti nu înseamnă automat să fii creativ, dar este o primă condiţie în procesul de creativitate.
Toate sistemele de educaţie din lume au aceeaşi ierarhie a disciplinelor. Pe primul loc este matematica, apoi urmează limbile şi celelalte discipline umaniste, iar la final sunt artele. (n.r.Aş adăuga că în coada acestui clasament, cel puţin în România, se află sportul. Deşi toată lumea îi admiră pe artişti şi pe sportivi). Robinson spune că există ierarhii şi în cadrul artelor. Pe primul loc se clasează artele plastice şi muzica, urmate de dramă şi dans. „Niciun sistem de învăţământ din lume nu îi învaţă pe copii să danseze, aşa cum îi învaţă matematică“, adaugă el. Matematica este importantă, dar şi dansul este. Peste tot în lume copiii dansează. „E ca şi cum ne educăm copiii progresiv de la şolduri în sus. E ca şi cum am vrea să devină cu toţii profesori universitari. Sistemul de învăţământ este construit pe abilitate academica,“ a spus Robinson într-un discurs susţinut la TEDx, în februarie 2006. Problema datează din secolul XIX, atunci când sistemul de învăţământ s-a concentrat să servească nevoilor epocii: industrializarea. El se baza pe două idei. Prima este că cele mai folositoare materii pentru muncă sunt cele mai importante. Astfel că, în timpul şcolii, mulţi copii au fost îndepărtaţi de ce le plăcea să facă pe motiv că nu îşi vor găsi niciodată un job. A doua este că abilitatea academică a ajuns să domine viziune noastră asupra inteligenţei, pentru că universităţile au creat sistemul după propria imagine. Întregul sistem public de educaţie din întreaga lume este un proces prelungit de intrare la universitate. Motiv pentru care mulţi oameni talentaţi, creativi şi deştepţi în alte domenii îşi pierd abilităţile pe parcurs pentru că la şcoală „dansul sau desenul“ nu erau aşa de importante.
Însă de atunci am trecut prin mai multe valuri culturale, şi acum trăim într-o economie a cunoaşterii. Valoarea esenţială a timpurilor noastre este antreprenoriatul, ceea ce solicită cu totul altfel gândirea şi creativitatea. Mai mult decât atât, diplomele nu prea mai au aceeaşi valoare pe piaţa muncii. Acum câteva decenii să ai o diplomă echivala cu un loc de muncă asigurat. Dar acum nu mai este suficient. Trebuie să ai un master şi apoi un doctorat. Robinson o numeşte inflaţie academică. Dar uneori se întâmplă să fii supracalificat. Totuşi, gândiţi-vă la oamenii care sunt foarte buni într-un domeniu. Probabil că un actor celebru sau o mare dansatoare, adorată peste tot în lume, nu sunt neapărat şi foarte buni la matematică şi fizică.