Sfaturi pentru o viață incredibilă după vârsta de 30 de ani, primite de la oameni peste 40
Mark a notat apoi cele mai întâlnite sfaturi şi a creat un post „la sute de mâini”, căci a primit peste 600 de comentarii şi peste 100 de email-uri. Aşadar, numărul unu şi în topul listei:
1. Începe să economiseşti pentru pensie acum şi nu mai târziu!
Ştiu, începe puţin dezamăgitor un top de tips-uri pentru pragul de 30 de ani. Până la urmă, unora nu le este tocmai uşor să se obişnuiască cu ideea că a dispărut prefixul 2, darămite să citească faptul că deja trebuie să-şi facă planuri pentru pensie! Dar cei care au fost deja acolo, ştiu.
Tocmai de aceea au scris şi au spus că trebuie să fie o prioritate plata oricărei datorii – la bancă sau la cunoscuţi, instituirea unui fond de rezervă pentru orice fel de urgenţă ce poate apărea – o boală, un faliment, un divorţ, pierderea locului de muncă… Din experienţa lor şi din poveştile de pe la prieteni, cei care au comentat au mai spus că ar fi bine pentru mai târziu evitarea cheltuielilor frivole sau a investiţiilor fără un plan de risc, într-un domeniu în care nu aveţi abilităţi şi cunoştinţe.
Tips-ul numărul doi ne duce şi el, din păcate, tot cu gândul la bătrâneţe, dar ce e frumos este că dacă ţinem cont de el, ne-o face totuşi mai suportabilă. Aşadar:
2. Începe să te îngrijeşti de sănătatea ta acum, nu mai târziu!
Stim cu toții ce înseamnă să avem grijă de noi: să mâncăm mai sănătos, să dormim mai bine, să acordăm mai multă atenție mișcării și exercițiilor fizice. Felul în care îți tratezi corpul în acest interval de vârstă – 30-40 de ani – are o importanță imensă pentru viitorii ani din viață. Aceasta este decada cea mai potrivită pentru a-ți asigura un tonus și un fizic excelent pentru anii ce vin.
În email-urile pe care le-a primit când a lansat acest experiment, Mark a găsit mărturii venite de la nenumărați oameni care trecuseră prin experiențe teribile: diabet, cancer, dureri cronice, infarct. Cu toții au spus în esență același lucru, că dacă s-ar putea întoarce în timp, ar fi foarte atenți la ceea ce mânâncă și ar face sport; nu ar mai găsi nicio scuză pentru a nu se ocupa de aceste aspecte, care cu siguranță i-ar fi salvat de la aceste diagnostice teribile.
3. Nu petrece timp cu oameni care nu se poartă frumos cu tine
Trebuie să înveți să spui „nu” oamenilor, activităților și obligațiilor pe care nu le dorești în viața ta, iar 30 de ani este o vârstă suficient de matură pentru a face asta.
Unul dintre cele mai întâlnite sfaturi a fost acela de a îndepărta cu diplomație persoanele din viața ta care nu te fac bucuros, pozitiv, sau influența lor nu este în măsură să îți îmbunătățească viața. Să faci asta indiferent de conveniențe sau de legăturile financiare stabilite. Relațiile cu amici mediocri ar fi bine să dispară, la fel, un job mediocru. Mesajul general al celor peste 40 de ani a fost acesta: nu te mulțumi cu o viață călduță, indiferent dacă asta înseamnă o relație de dragoste, de prietenie sau un loc de muncă. Înconjoară-te de oameni care îți provoacă bucurie, o versiune mai bună a ta, de la care poți învăța lucruri și de la care primești inspirație.
5. Fii bun cu oamenii la care ții
Fă-ți timp pentru prietenii tăi, pentru cei apropiați și dragi ție. Aranjează-ți agenda astfel încât să petreci timp cu ei, să împărtășiți experiențe, momente. Asta ar trebui să fie uşor, nu-i aşa? Şi totuşi, de câte ori nu spunem că avem timp să ne vedem cu cei dragi şi mâine, că putem petrece timp cu ei şi în weekend, şi până la urmă amânăm şi amânăm, prioritizând alte puncte din agendă, care pe moment par mai importante în economia de timp şi beneficii.
Anne, o tipă de 41 de ani, a scris: „Poţi face rost de alt job sau de alţi bani, dar timpul nu îl poţi aduce înapoi. Şi nici oamenii dragi care au plecat”. Rebecca, o tipă de 40 de ani, spune că intervalul acesta de vârstă este şi cel în care încep să se petreacă lucruri groaznice cu cei pe care îi iubim, lucruri pe care nu le credeam posibile: fie mor părinţii, soţul, soţia, prietenii sunt înşelaţi de persoana iubită, apar divorţuri, maladii… „Fii persoana pe care ceilalţi pot să conteze. Ajută-i chiar şi doar prin faptul că eşti acolo, lângă ei, lângă prietenii tăi care trec printr-o traumă.”
6. Nu poţi avea totul. Concentrează-te pe câteva lucruri, pe care să le faci foarte bine!
Cunoaşteţi deja probabil, din proprie experienţă, ideea de compromis: renunţi la ceva ca să primeşti altceva. Ecuaţia vieţii nu este una tocmai facil de manevrat, de rezolvat nu mai vorbim. Dar ca să ne fie bine, se pare că trebuie să acceptăm aceste compromisuri. Tot de pe la 30 de ani în sus îţi cam dai seama despre cât de preţios este timpul şi cât de dibaci trebuie să te dovedeşti pentru a-l trăi în folosul tău. Urmează alte chestii supărătoare, sunteţi pregătiţi?
„Poţi obţine mult mai mult în viaţă dacă te concentrezi pe un singur lucru, şi pe acela îl faci bine. Concentrează-te mai mult! “, spune Ericsson, de 49 de ani, în timp ce alt cititor al blogului lui Mark ne spune despre sacrificiu, timp şi răbdare pentru a ajunge la visele tale: „este mult sacrificiu atunci când vrei ceva cu adevărat special de la viaţă. În plus, nu le poţi face pe toate, trebuie să alegi”.
7. Nu-ţi fie teamă să rişti, încă poţi să te schimbi
Există această preconcepţie, impusă de mediul social, cum că la 30 de ani trebuie să ai cam toate aspectele vieţii aranjate. Nu e niciodată târziu să opreşti ceva ce nu îţi place cum funcţionează, şi s-o iei de la capăt. Poate într-un cu totul alt domeniu decât cel pentru care te-ai pregătit în ultimii zece ani. Cei care au participat la experiment au spus că trebuie să laşi deoparte tot ceea ce spun şi cred cei din jur, şi să schimbi ceea ce doreşti la viaţa ta, cu orice risc. Căci, spune unul dintre comentatori, dacă nu o vei face, „zilele petrecute în nefericire se pot transforma foarte uşor în săptămâni, luni, ani, şi te vei trezi la 40 de ani într- o adevărată criză”.
Acesta se pare că este şi cel mai mare regret al oamenilor pe patul de moarte, acela că nu au avut curajul de a trăi o viaţă pe care şi-au dorit-o cu adevărat, nu una dictată de aşteptările celorlalţi. Bronnie Ware, o soră medicală de la un spital de îngrijire paliativă din Australia a înregistrat cele mai întâlnite regrete ale oamenilor ajunşi la sfârşit de drum, şi le-a împărtăşit cititorilor blogului ei, Inspiration and Chai, publicându-le ulterior într-o carte.