Sărbătoarea ocrotitorului României. La Mulți Ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Andrei

30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, are o semnificaţie deosebită pentru poporul român. Aceasta deoarece Sfântul Andrei este cel care a adus creştinismul pe meleagurile noastre. Fiind considerat patronul spiritual al românilor şi ocrotitorul României.

Tradițiile și superstitiile legate de această sărbătoare se împart în două categorii: cele din Ajunul Sfântului Andrei (29 noiembrie) și cele de Sfantul Andrei (30 noiembrie). Potrivit credinţei populare, în noaptea dinainte de Sfântul Andrei (29 noiembrie) ies strigoii. De aceea se mai zice că “e bine să ai usturoi în casă de Sfântul Andrei“, pentru a se proteja gospodăria de lupi şi strigoi! În anumite zone ale ţării se ung cu usturoi ţăruşii de la porţi, ferestrele, pragul uşilor, chiar şi fântânile. În ultima vreme, aceste “ingrediente” – strigoi plus usturoi au adus nopții Sfântului Andrei și denumirea comercială de “Halloween-ul românilor”.

***

Sfântul Andrei a predicat în ţinutul Scythia Minor (Dobrogea), trăind pe teritoriul judeţului Constanţa de azi. A fost martirizat, la 30 noiembrie, anul 60, în timpul domniei Împăratului Nero, fiind răstignit cu capul în jos pe o cruce în formă de X, care de atunci este numită „Crucea Sfântului Andrei”. Din bătrâni, ziua Sfântului Andrei mai este numită şi „Sântandrei”, „Ziua lupului” sau „Noaptea strigoilor”. Se crede că de Sântandrei, lupul devine mai sprinten şi îşi poate îndoi gâtul ţeapăn – de aici şi credinţa că „îşi vede lupul coada”.

Obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie reprezintă o împletire a sărbătorii creştine cu vechile ritualuri dacice, poporul atribuindu-i Sfântului Andrei trăsături de divinitate precreştină, acesta devenind personificarea divină a lupului solar. În legendele populare din Moldova, Basarabia şi Transilvania, Apostolul Andrei apare ca un bătrân cu o aureolă luminoasă, căruia fiarele sălbatice i se supun. Printre sihaştrii din Munţii Carpaţi circula o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus şi apoi pe Apostolul Andrei. Ei vorbesc despre o „taină” a trecerii dacilor la creştinism păstrată de-a lungul timpului şi transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri. Tot potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarna care începe fiecărui lup.

În unele zone ale ţării, fetele îşi pun sub pernă 41 de boabe de grâu şi, dacă visează că le ia cineva grâul, se mărită. În special la sate se practică diverse ritualuri pentru protecţia de rele, bunăstare şi dragoste. Odinioară, în Moldova, noaptea Sfântului Andrei se numea Păzitul Usturoiului şi se celebra ca un Revelion (de aici şi ipoteza că în noaptea de 29 noiembrie dacii serbau trecerea în Noul An). Tinerii se adunau în cea mai mare casă din sat, ale cărei ferestre şi uşi erau mânjite cu usturoi încă de cu zi. De cum se făcea seară începeau petrecerea, mâncau şi beau, iar dimineaţa ieşeau în curte unde, împreună cu lăutarii jucau covata cu usturoi ce era păzită peste noapte de o bătrână din sat. După terminarea petrecerii, usturoiul din covată era împărţit între ei şi pus la icoane pentru a fi feriţi peste an de boli şi farmece.

Pentru fiecare bob

Sfântul Andrei este de asemenea și ocrotitorul Rusiei şi Scoţiei. Revenind iar pe plaiul mioritic, de Sfântul Andrei se obişnuieşte să se semene grâu în diverse vase, iar pentru fiecare bob aşezat se spune în gând o dorinţă. Dacă răsare un grâu frumos şi des, cel care l-a semănat va fi sănătos şi norocos în Noul An. De asemenea, se mai spune că „la Sfântul Andrei creşte ziua cât bobul de mei”.

La Mulți Ani tuturor celor care își serbează ziua onomastică de Sfântul Andrei!