„Dincolo de handicap suntem oameni normali”
Claudiu Biţă, în vârstă de 30 de ani, este un model demn de urmat. Deşi are un handicap fizic destul de sever, tânărul reuşeşte să îşi câştige singur existenţa. Cu 16 ani în urmă, o săritură în Dunăre avea să schimbe total traiectoria drumului său şi să lase urme adânci în viaţa sa. Această tragedie avea să atragă după sine un diagnostic dur: traumatism-vertebro-medular-cervical. Practic, tânărul este paralizat de la piept în jos. Poată că vă aşteptaţi ca el să-şi trăiască viaţa la pat, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Deşi tragicul accident l-a determinat să-şi întrerupă studiile, Claudiu n-a încetat niciodată să spere că într-o bună zi va putea să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti.
„Am doar opt clase, deoarece evenimentul s-a petrecut cu o săptămână înainte de admiterea la liceu şi nu m-am putut duce la examen”, povesteşte Claudiu. Deşi totul a fost împotriva lui, tânărul nu s-a dat bătut şi a încercat să-şi clădească o carieră. A şi reuşit acest lucru. Un prieten a găsit un soft de recunoaştere vocală cu ajutorul căruia Claudiu a început să lucreze. „Fără acest program aş fi rămas la stadiul de urmărit filme şi ascultat muzică. Ca să vă puteţi face o idee despre cum scriu articole pentru site, trebuie să vă spun că softul are implementate limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană şi germană. Eu, în şcoală, am făcut franceză şi rusă. Engleza am învăţat-o singur. Acestui program îi dau comenzile în limba engleză. Articolele le scriu, dictându-i softului literă cu literă, condiţia principală fiind ca pronunţia să fie în engleză şi accentul potrivit – de exemplu: a-c-e-s-t p-r-o-d-u-s e-s-t-e f-o-a-r-t-e p-e-r-f-o-r-m-a-n-t…. Durează cam patru-cinci ore ca să scriu şi să public un articol de 700-800 cuvinte. De regulă, scriu un articol pe zi”, povesteşte tânărul. În ce constă colaborarea lui Claudiu cu eMag? Practic, tânărul face recenzii produselor eMag, iar, în momentul în care cineva cumpără de la ei prin intermediul linkului de afiliat de pe site-ul său, primeşte un comision de 3% din valoarea produsului. La început, a fost ajutat de un prieten cu experienţă, iar mai apoi a cunoscut şi alte persoane de la care a învăţat multe lucruri în acest domeniu. Una dintre persoanele la care apelează atunci când nu ştie cum să procedeze într-o anumită situaţie este unchiul său.
Un calculator, o conexiune la internet şi voinţă
Claudiu crede că poţi să reuşeşti în viaţă indiferent de greutăţile pe care le întâmpini şi că fiecare poate depăşi mai uşor sau mai greu faptul că are un handicap. În această luptă contează practic psihicul fiecăruia. „Dacă reuşeşti să treci peste această «barieră», nu văd ce te-ar putea împiedica să faci ceva ce îţi place şi să mai şi câştigi nişte bani din asta. Mai este ceva… De multe ori munceşti, iar rezultatele întârzie să apară. Nu renunţa! Din contră. Acelea sunt momentele în care este nevoie să faci eforturi şi mai mari”, mai spune tânărul.
Pe de altă parte, el îi sfătuieşte pe cei care sunt într-o situaţie asemănătoare cu a lui să nu renunţe la socializare. Aceasta este foarte importantă, pentru că ai nevoie de «relaxare», ai nevoie să îţi «reîncarci bateriile» pentru alte x ore de muncă. „Socializarea are mai multe efecte benefice, printre care posibilitatea de a «prinde» alte oportunităţi care te pot ajuta în carieră sau în viaţa personală, ca persoană cu dizabilităţi. Câteodată, nu mai vrei, nu mai poţi, nu mai ai resursele necesare, dar trebuie să continui, pentru binele tău, dar şi a celor de lângă tine. Ai «căzut» o dată – din cauza dizabilităţii, nu mai ai voie să «cazi» şi a doua oară… s-ar putea să «îţi fie fatal». Deci, dacă mâinile îţi sunt funcţionale 100%, ai mai multe posibilităţi de carieră. Dacă nu, există acest soft – Dragon Naturally Speaking. Ai nevoie doar de un calculator, o conexiune la internet şi de voinţă”, spune Claudiu, secretul său.
Chiar dacă ştie că este mai greu pentru o persoană cu dizabilităţi să reuşească în carieră, Claudiu este convins că oricine poate ajunge de succes! „Cu siguranţă este mai greu pentru o persoană cu dizabilităţi să aibă o carieră. În primul rând pentru că nu mai poate să facă aceleaşi lucruri ca o persoană «normală». În al doilea rând, percepţia societăţii despre aceste persoane este aşa cum o ştim toţi. Dar barierele pot fi «rupte». Cei care nu au nicio problemă de sănătate trebuie să înţeleagă că şi noi, «handicapaţii», facem parte din societate şi punem umărul la dezvoltarea acesteia. Nu vrem milă, nu cerem nimic gratis, ne dorim doar să ni se dea posibilitatea să arătăm că dincolo de handicap suntem oameni normali”, conchide Claudiu.
Şi campionul mondial la ciclism, Carol Eduard Novak, este un exemplu de voinţă, determinare şi dorinţă de a învinge în viaţă. Originar din Miercurea Ciuc şi atras, ca orice copil din acea zonă, de patinajul viteză, a iubit sportul şi a reuşit să doboare record după record. A cucerit de zece ori titlul naţional şi, în scurt timp, a devenit unul dintre cele mai mari talente mondiale. Toată lumea era la picioarele lui. Acest vis nu a durat foarte mult, deoarece, din cauza unui grav accident rutier suferit la doar 20 de ani, a rămas cu handicap locomotor: laba piciorului drept i-a fost amputată. Din păcate, acest lucru a însemnat şi finalul carierei de patinator. A urmat Facultatea de Drept din Capitală dorind să devină jurist, însă Carol şi-a dat seama că nu este potrivit în acest domeniu şi că sportul rămâne viaţa lui. Nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a reprofilat în ciclism. Şi de această dată Carol a dovedit că este un învingător, devenind vicecampion paralimpic. Pe lângă o carieră de excepţie în sport, Carol este şi un bun manager. Acesta deţine fabrica de proteze şi echipamente medicale MedExpert şi coordonează clubul de ciclism Tusnad Cycling Team. În ciuda dizabilităţii sale, reprezintă exemplul perfect de determinare şi ambiţie, dar mai ales un exemplu de lider demn de urmat.
Fără mâini şi picioare în cursa vieţii
Un alt model demn de urmat este şi Nick Vujicic, speaker motivaţional şi predicator. Nick s-a născut cu tetramelie, o afecţiune caracterizată prin lipsa tuturor celor patru membre. A avut o copilărie destul de grea din cauza handicapului său, însă acest lucru nu l-a împiedicat să spere la mai mult. Aşa că, la numai 17 ani, şi-a făcut propria organizaţie non-profit – „Life without limbs” (Viaţa fără membre). Nick crede cu tărie că prin determinare şi voinţă orice necaz poate fi depăşit şi că nicio provocare nu este de neînvins. „Felul în care îţi vezi viaţa e prima cheie. Lumea se uită la mine şi se gândeşte că un om fără membre are potenţialul limitat şi nu poate avea succesul de care se bucură alţii. Doar fiindcă nu am mâini şi picioare nu înseamnă că nu pot face afaceri sau că nu pot învăţa contabilitate”, susţine Vujic.
Accesibilizează-ţi libertatea
Pe 2 decembrie, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Persoanelor cu dizabilităţi, Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation alături de Fundaţia Vodafone şi Dedeman organizează a treia ediţie a Galei Persoanelor cu Dizabilităţi – Accesibilizează-ţi libertatea!
Gala Persoanelor cu Dizabilităţi este un eveniment televizat, tip spectacol, ce include momente de premiere, momente artistice, discursuri şi inserţii video de tip reportaj. Gala ilustrează beneficiile pe care le are societatea ca urmare a integrării persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, în învăţământul de masă, în viaţa culturală şi în politicile publice. De aceea, prezintă public poveşti de succes şi modele de bune practici şi îi pune în valoare pe cei care sprijină persoanele cu dizabilităţi.
„Când am început această gală, ne-am dat seama că vrem să modificăm radical totul: accesul persoanelor cu dizabilităţi pe stradă, în instituţii, la şcoală şi la job.
Ne-am gândit că, de fapt, societatea are nevoie de o reinventare, în sensul în care trebuie să devină incluzivă. Altfel pierde o resursă umană care acum este inutilizată. Altfel spus, o societate pierde inclusiv economic de pe urma intoleranţei”, a spus Mircea Toma, preşedinte ActiveWatch.
Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub deviza Accesibilizează-ţi libertatea!, deoarece în fiecare persoană cu dizabilităţi există un potenţial extraordinar, dar exprimarea acestuia este imposibil de realizat fără spaţii fizice accesibile şi minţile deschise ale celor din jur. „Libertatea noastră este dependentă de contribuţia semenilor şi autorităţilor. “Deocamdată, trebuie să ne lăsăm supuşi la experiment, să dorim să îi vedem şi să îi ascultăm. Apoi, dacă ne schimbăm noi mentalitatea, atunci persoanele cu dizabilităţi vor avea curajul să încerce”, spun organizatorii.
Gala presupune o recunoaştere publică, prin premiere, a unor activităţi, proiecte personale sau publice ale persoanelor sau organizaţiilor publice sau private participante. Candidaturile se depun online pe www.incluziune.org, în perioada 10 octombrie-10 noiembrie 2012, iar câştigătorii vor fi anunţaţi la Gala Persoanelor cu Dizabilităţi. Competiţia este împărţită în cinci categorii: oameni cu desăvârşire, porţi deschise, angajatorii abilităţii, promovează abilitatea şi şcoala tuturor abilităţilor.
Gala va fi difuzată de TVR 1, coproducătorul evenimentului, pe 2 decembrie 2012, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Printre momentele artistice pe care le puteţi urmări la Gală sunt cei de la No Limit Craiova – dans, persoane cu deficienţe de auz, cei care au ajuns în finala “Românii au talent”; Lucia – tânăra artistă de 17 ani a cărei piesă, Silence, a făcut peste 1 milion de vizualizări pe youtube în câteva luni, dar şi violonistul Alexandru Tomescu – cel care acum cinci ani a câştigat prin concurs dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius.
Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici