Tică Darie, adevăratul AUR de la Roșia Montană
De ani buni, zeci de mii de români s-au unit să salveze Roșia Montană, pe care Gabriel Resources vrea s-o transforme în cea mai mare mină din Europa. De la ce vor s-o salveze? De la otrăvirea cu cianura folosită în exploatarea minieră. Cum? Prin proteste, concerte, zeci de acțiuni organizate de ONG-uri, de activiști și de personalități marcante ale vieții publice din România.
Unul dintre cei care nu au putut să rămână pasivi la distrugerea Roșiei Montane este Tică Darie. La doar 22 de ani, nimic nu i se pare imposibil și tocmai asta i-a dat și îi dă curaj în continuare să fie unul dintre cei mai înfocați susținători ai unei cauze care părea pierdută.
Din 2012 și până în prezent, a făcut tot ce i-a stat în putință ca să salveze Roșia Montană de la o soartă crudă. A pedalat pe bicicletă mii de kilometri, din Danemarca până în România, ca să spună povestea Roșiei Montane și, din vara lui 2013, s-a mutat în sat și a deschis magazinul madeinrosiamontana.ro, prin care vinde șosete din lână făcute de femeile din Roșia Montană.
Citește și Handmade cu personalitate
Să nu-și imagineze nimeni că toate astea nu au avut un preț. În acea perioadă, Tică Darie a fost amenințat cu bătaia, cu moartea, a fost intimidat și alergat de către angajații care conduceau jeepurile companiei. „Mi-a fost furată corespondența și am fost amenințat chiar și cu răstignirea”. Tot pe atunci, o doamnă care lucra la Gabriel Resources a încercat, mai în glumă, mai în serios, să-i dea mită ca să nu mai filmeze tot ce se întâmpla la Roșia Montană.
Fânfest, prima întâlnire cu Roșia Montană
Dar Tică este mai mult decât un activist. Este un tânăr care crede în el, în toleranță, în respectul față de ceilalți, în loialitate, în respectul față de celelalte credințe, în aprecierea lucrurilor mărunte, în asumarea responsabilității și, poate cel mai important, în iubirea și ocrotirea naturii.
Asta pentru că a copilărit în Suceava, iar amintirile lui sunt strâns legate de mersul la furat de cireșe, mere și pere, de mersul la scăldat sau de scotocitul printre munții de gunoaie pe care îi considera un fel de „bazar”, pentru că găsea acolo obiecte pe care, ulterior, le putea vinde.
La 12 ani, îndrumat de fratele lui, a devenit cercetaș. „Așa am ajuns să fac parte din cea mai mare mișcare de tineret din România. Fratele meu a vrut să-mi fac mai mulți prieteni, să călătoresc, să învăț lucruri noi și, per total, să-mi ofere mai multe oportunități. Îi sunt recunoscător pentru asta”, mărturisește Tică.
„Eram destul de mic, dar țin foarte bine minte acele zile petrecute acolo. Nu știu dacă aș fi dat atunci șanse localnicilor, mai ales celor care se împotriveau. Nu mi-a venit să cred când am văzut pe mai toate casele tăblița «Proprietate Gabriel Resources». Chiar și pe casa în care se află acum primăria”, povestește Tică.
Mii de kilometri pe bicicletă pentru Roșia Montană
Anii au trecut și, în 2012, Tică era student la Facultatea de Multimedia și Design Københavns Erhvervsakademi (KEA), din Copenhaga. Problema Roșia Montană devenise din ce în ce mai spinoasă și atât presiunile, cât și protestele, se intensificaseră. Nu a putut să rămână pasiv și, în vara lui 2012, cu susținerea facultății din Danemarca, a traversat continentul pe bicicletă, din Copenhaga până în Roșia Montană, ca să spună Europei despre ce se întâmpla în Munții Apuseni.
A pedalat 2.533 de kilometri în 30 de zile, mai toate nopțile le-a dormit în pădure, în cort, s-a speriat de mistreți și aproape în fiecare zi a mâncat paste. Dar în tot acest timp, prin fiecare capitală europeană prin care a trecut, a întâlnit o mulțime de oameni care l-au ajutat – cu mâncare, cu apă și cu un pat cald unde să doarmă – ca să poată duce povestea Roșiei Montane mai departe.
Citește și De la un hobby de weekend, la o afacere cu „happy-end”
A repetat experiența în 2013, alături de Louisa Hoppe, o prietenă nemțoaică, pe o bicicletă de tip tandem. De data asta, au organizat și conferințe despre Roșia Montană în zece orașe de pe traseu. „Am simţit că pot să ofer mai mult și am plecat din nou din Copenhaga spre Roşia Montană. M-am ataşat de oamenii frumoşi pe care i-am întâlnit la Roşia, de satul minunat pe care l-am revăzut cu alţi ochi după cinci ani de când am fost prima oară. Am plecat de acolo cu energie pozitivă. Toate acestea m-au determinat să mă implic în continuare pentru Roşia Montană, indirect, de la distanţă”.
A alergat maratoane și ultramaratoane, chiar şi de 101 kilometri. Cauza lui a fost mereu Roşia Montană. În tururile pe bicicletă a învățat să aprecieze un pat și un duș cald, mâncarea – oricât de simplă și de puțină – și fiecare picătură de apă. A mai învățat să lucreze în echipă și să le fie recunoscător oamenilor pe care i-a întâlnit și care l-au ajutat.
S-a mutat în Roșia Montană și a înființat un centru local de cercetași
În august 2013, Comisia UNESCO a Parlamentului a făcut o vizită la Roșia Montană, iar modul în care s-a petrecut totul i-a întărit lui Tică pe deplin convingerea că „autoritățile locale și naționale erau braț la braț”. „Mi-am dat seama că trebuie să mă implic mai mult și, după FânFest, am mai rămas câteva zile și am filmat un material care a devenit viral, a ajuns și la televizor, pentru că arăta adevărata față a companiei, cum oameni din alte localități, motivați cu un sendviș și cu o apă minerală, au fost mobilizați și aduși cu autocarele să susțină proiectul minier.”
A plecat acasă, în Suceava, și, după o lună, s-a întors cu un rucsac și cu o cameră de filmat, hotărât să se mute în Roșia Montană și să înființeze un centru local de cercetași: „Am fost cercetaș timp de șase ani în Suceava, iar cercetășia a avut un rol foarte important în formarea mea ca om. Am simțit că, prin înființarea unui centru local de cercetași în Roșia Montană, aș putea să le ofer copiilor și tinerilor de acolo din energia mea și din ceea ce am învățat”.
Pe 27 octombrie 2013 a avut loc prima întâlnire cu viitorii cercetași și, în primăvara anului trecut, a renovat o casă pe care i-a pus-o la dispoziție un localnic din Roșia Montană și în care s-a mutat. După ce casa a fost gata, a înființat, pe 10 mai 2014, centrul local de cercetași Roșia Montană, proiect despre care spune, cu mâna pe inimă, că îi este cel mai drag.
Made in Roșia Montană, adevăratul aur de la Roșia
Crăciunul din 2013 l-a prins în spitalul din Câmpeni, la 16 kilometri de Roșia Montană, unde și-a tratat amigdalita. Atunci i-a venit ideea să vândă ciorapi de lână făcuți de mâinile femeilor din sat.
„O localnică mi-a oferit o pereche de ciorapi de lână. Am rugat-o să scrie «Roşia Montană» pe ei şi să vedem dacă îi putem valorifica. I-am pozat, i-am pus pe internet şi am luat comenzi. A doua zi, am avut peste 100 de comenzi! Ne-am bucurat, dar m-am și panicat, pentru că această doamnă nu putea produce de una singură atâţia ciorapi într-o perioadă scurtă. Cu puțin ajutor, am mai găsit 20 de doamne care să tricoteze şi, în acest timp, mi-am dat seama că în preţul pus pe internet era trecută doar manopera, nu şi cheltuielile. Două-trei luni am investit şi am făcut voluntariat: am distribuit lână, am colectat și am împachetat ciorapi, după care m-am dus la poștă ca să-i trimit. Toate astea, ca să reuşesc să onorez toţi ciorapii comandaţi, care ajunseseră la 300”, povestește Tică.
Citește și Secretul companiei care produce, de 20 de ani, celebrul unguent de gălbenele
În prezent, Tică lucrează la o broșură și la un catalog pentru magazin și are în plan să meargă pe la câteva magazine tradiționale, bio și de munte ca să le propună o colaborare pentru ciorapii din lână făcuți în deja celebrul sat din Munții Apuseni. „Vreau să fac tot posibilul ca această comunitate în care trăiesc să prindă mai multă viață. Cu multă muncă, energie și înțelegere, poate deveni un loc în care oamenii trăiesc în pace și armonie și nu se vor mai plânge de locuri de muncă, iar fiecare va pune osul la treabă pentru binele comunității”, conchide Tică Darie.